Bancuri geniale

O istorioară veche spune că Dumnezeu a creat lumea din trei hohote de râs. Asta înseamnă ca are mult umor, iar noi avem înscris în ADN şi simţul acesta.

De aceea toţi oamenii ţin minte bancuri. Ce-i drept însă, doar unii le spun haios. Au un talent al lor. Le curge prin vene sânge de histrion.

Alţii, chiar mai puţini, inventează anecdotele - deşi eu am o bănuială, s-ar putea să le sufle la ureche cineva mai de Sus, nu degeaba există expresia „mi-a venit o idee“. Asemenea oameni adulmecă izul comic de la o poştă şi pot să concentreze poanta în câteva cuvinte bine ţintite. Au şi mintea brici. Puţini, însă foarte puţini dintre noi desluşesc şi savurează tâlcul unui banc. Nu pentru că celorlalţi le-ar lipsi organul de simţ. Nici vorbă. Vremurile sunt cum sunt. Au fost furate Soarele şi Luna, iar forţele întunericului le-au dosit bine. Ca-n poveste. Păpuşarii sistemului au răsturnat valorile, le-au luat în băşcălie. Şi au aşezat pe soclu societatea de consum care a ridicat la rang de virtute superficialitatea. A transformat în stil de viaţă alunecarea pe suprafeţe. Dacă aşa trăim, cine mai are apetit şi intuiţie să vadă miezul unui banc?

Dar Dumnezeu are în eternitate umor. Nu se-mpiedică de o nimica toată. Ştie că cine zâmbeşte mai degrabă mintea îşi limpezeşte. Şi se bazează pe asta. De aceea a făcut în aşa fel lucrurile, încât ochiul care vede sâmburele de înţelepciune dintr-o poantă să deprindă şi măiestria de a descifra însuşi miezul lumii. E unul din tâlcurile glumei cosmice. Aceea care l-a făcut pe Dumnezeu să izbucnească în trei hohote de râs, care nu s-au oprit nici până în ziua de azi. . .