Afaceri
Agricultură ecologică
Agricultură-Grădinărit
Alimentaţie sănătoasă
Animale de companie
Artă
Arte marţiale
Astrologie
Biografii - Memorialistică
Botanică
Călătorii
Cărţi pentru copii
Dezvoltare personală
Dicţionare
Diverse
Drept-Legislaţie
Ecologie
Energii alternative
Enigme-Conspiraţii
Ezoterism
Ghiduri
Idei creative
Istorie
Istorie ascunsă
Medicină alternativă
Muzică
Politică
Poţi face şi singur
Psihologie
Religie
Revista Nexus
Sănătate
Sexualitate
Sonicitate
Spiritualitate
Sport
Ştiinţă
Ştiinţe de frontieră
Umor
Yoga
Zoologie
BUN VENIT ÎN LUMEA CELEI MAI MARI ENIGME A TUTUROR TIMPURILOR. Cartea „Crucea din Hendaye“ conţine de toate: de la indicii şi cifruri, până la diversiuni şi glume tendenţios enigmatice. Pe firul acţiunii întâlnim şarlatani, victime şi eroi, dar şi cărţi imposibil de citit, monumente care îşi păzesc cu străşnicie secretele şi personaje stranii, aproape nepământene, care îşi fac constant apariţia de-a lungul veacurilor, de parcă ar fi încheiat un contract cu eternitatea.
Iar în centrul istoriei marelui mister, întreţesută în tapiţeria istoriei omenirii, se află ştiinţa gnostică a alchimiei. Într-adevăr, această ştiinţă străveche se aseamănă prea puţin cu viziunea pe care şi-a format-o lumea modernă despre această proto-ştiinţă pe care noi o percepem ca fiind practicată de vizionari nebuni, ameţiţi de aburii mercurului. Savanţi de formaţie diversă, de la Isaac Newton, Leonardo da Vinci şi până la Carl Jung, au descoperit adevăruri esenţiale prin intermediul tradiţiei alchimice şi din perspectiva alchimiei. Adevărul este că Newton a scris mai mult despre alchimie - deşi majoritatea operelor sale abia acum urmează să fie publicată -, decât despre orice alt subiect. Jung şi-a petrecut ultimele decenii de viaţă străduindu-se să pătrundă taina disciplinei „yoga occidentală“, a cărei existenţă a întrezărit-o în hăţişul limbajului simbolic alchimic. Există ceva în legătură cu acest straniu subiect care îi atrage pe curioşi, pe oamenii inteligenţi, pe creatori.
Cu toate acestea, imaginea „suflătorului“ medieval care lucrează zi şi noapte ca un posedat, aplecat deasupra alambicului său şi străduindu-se zadarnic să transforme plumbul în aur, s-a transmis ca atare în iconografia modernă. Această viziune este pe placul şi pe măsura suficienţei ştiinţifice a omului modern, permiţându-i să renunţe la tradiţie ca la o ipoteză de lucru discreditată şi caducă. Dar dacă tradiţia ar conţine un sâmbure de adevăr, şi dacă „suflătorii“ ar fi tot atât de reali ca şi istoricii moderni ai ştiinţelor care califică în secret alchimia ca precursoare a chimiei? Şi dacă „alchimia“ este ceva complet diferit faţă de ceea ce am visat vreodată oricare dintre noi? Şi dacă, în sfârşit, acest sâmbure de adevăr atinge cele mai profunde şi mai substanţiale aspecte ale condiţiei umane?









