Dumnezeul naturii

De multă vreme, spiritul ştiinţific şi cel religios nu se mai află într-o ireconciliabilă contradicţie. Spiritele religioase nu mai sunt, neapărat, nişte fiinţe atemporale, eventual complet inocente cultural şi cvasianalfabete, suplinind cunoştinţele prin iluminare, iar oamenii de ştiinţă nu sunt, cu necesitate, vânători de icoane sau comentatori sarcastici ai miracolului întrupării şi maliţioşi falsificatori de simboluri cristice.

Argumentele cele mai solide privind compatibilitatea celor două moduri de a trăi în lume vin tot mai des din partea oamenilor de ştiinţă.

Unul dintre ei este Christopher C. Knight, secretar executiv al Societăţii Internaţionale pentru Ştiinţă şi Religie şi cercetător asociat la Facultatea de Studii ale Divinităţii, Universitatea Cambridge.

În cartea „Dumnezeul naturii - Întruparea şi ştiinţa contemporană“ că, pe măsură ce miracolele din secolele anterioare primesc explicaţii în termenii ştiinţelor naturii, iar secolul în care trăim îi determină pe oameni să-şi însuşească aproape instinctiv ceea ce el numeşte „prezumţia naturalistă“ a omului de ştiinţă, fervoarea spiritualistă nu se diminuează şi nici numărul miracolelor inexplicabile, sau inexplicabile încă, nu scade.