Ghid pentru diagnoza bolilor plantelor

„Ghidul pentru diagnoza bolilor plantelor“ reprezintă un sprijin valoros al fitopatologului.

Schimbul intens de produse agricole din ultimele decenii, datorită liberalizării vamale, a contribuit la vehicularea agenţilor dăunători ai culturilor.

Problema protecţiei plantelor este din ce în ce mai acută, mai ales în tendinţa actuală spre recolte ecologice, fără tratamente chimice. Astfel, fitopatologul rămâne mereu în activitate trebuind să identifice prezenţa în culturile agricole a patogenilor care ne dijmuiesc recoltele.

Uneori, aceasta diagnoza este simplă, cum ar fi pentru bolile cu care producătorul este obişnuit, ca: rapănul merilor, mana viţei-de-vie sau ruginile cerealelor. Dar şi printre acestea, mai există dificultăţi, ca în cazul deosebirii mălurii comune de cea pitică. De cele mai multe ori diagnoza nu poate fi stabilită decât pe baza rezultatelor de laborator.

Prezentul ghid pentru diagnoza bolilor plantelor a fost întocmit pentru a veni în sprijinul celor care sunt puşi să stabilească, atât cauza bolii cât şi frecvenţa ei, deci impactul economic a bolilor plantelor.

Fitopatologul trebuie să controleze culturile cel puţin la 3-4 zile, să identifice bolile care pot fi prezente în câmp şi să ridice probe de organe ale plantelor care prezintă abateri de la starea normală.

Recoltarea, transportarea şi dacă este necesar păstrarea, nu se fac oricum, ci trebuiesc respectate anumite reguli pentru a nu altera starea ţesuturilor afectate. Probele intrate în laborator vor primi un număr şi vor fi înregistrate menţionându-se data, provenienţa, planta şi organul. Laboratorul trebuie să îndeplinească un minimum de condiţii de asepsie, utilare, ordine; la fel şi personalul care deserveşte în laborator, care pe lângă cunoştinţe profesionale va respecta regulile de protecţia muncii, deoarece într-un laborator microbiologic există multe posibilităţi de accidentare. După examinarea probei, se poate face şi un preparat pentru microscopie, se procedează la izolarea şi cunoaşterea proprietăţilor patogenului, ceea ce va permite identificarea lui.

Atenţie: patogenul izolat poate fi cu uşurinţă contaminat, în care situaţie operatorul va cerceta un microorganism, care, de fapt, nu este fitopatogenul. Se va respecta strict reţeta, folosind diferiţi reactivi preparaţi cu multă meticulozitate.

În cazul când nu se obţine un rezultat corespunzător, vina o poartă cel ce foloseşte metoda şi nu reţeta sau metoda în sine. Majoritate metodelor au fost verificate de numeroşi cercetători. Cea mai sigură metodă pentru diagnosticarea unei boli este reproducerea simptomelor prin inoculări artificiale.

În natură găsim boli ale plantelor de cele mai multe ori nedorite. Când vrem însă să reproducem o boală pe o plantă, constatăm că nu este aşa de simplu şi frecvent nu se reproduce, deoarece pentru obţinerea unei infecţii artificiale, conlucrează mai mulţi factori: calitatea plantei, a inocului, condiţiile de mediu, tehnica folosită, operantul. Rezultatele analizei vor fi înregistrate într-un registru special şi comunicate beneficiarului.

O diagnoză corectă poate fi efectuată numai în condiţiile în care se respectă anumite condiţii: păstrarea în bune condiţii a probelor de plante, asepsia spaţiului în care se lucrează, respectarea metodelor folosite şi peste toate acestea profesionalismul diagnosticianului.