Afaceri
Agricultură ecologică
Agricultură-Grădinărit
Alimentaţie sănătoasă
Animale de companie
Artă
Arte marţiale
Astrologie
Biografii - Memorialistică
Botanică
Călătorii
Cărţi pentru copii
Dezvoltare personală
Dicţionare
Diverse
Drept-Legislaţie
Ecologie
Energii alternative
Enigme-Conspiraţii
Ezoterism
Ghiduri
Idei creative
Istorie
Istorie ascunsă
Medicină alternativă
Muzică
Politică
Poţi face şi singur
Psihologie
Religie
Revista Nexus
Sănătate
Sexualitate
Sonicitate
Spiritualitate
Sport
Ştiinţă
Ştiinţe de frontieră
Umor
Yoga
Zoologie
Misteriile antice, la grecii vechi, la romani şi, în mare măsură, şi la egiptenii din antichitate, au ajuns cu timpul să constituie adevărata religie a acestor neamuri, atunci când adorarea zeilor oficiali a căzut, mai mult sau mai puţin, în desuetudine.
Or, după mărturiile autorilor antici şi după cele ale autorilor moderni, tracii, în general, şi geto-dacii, în special, au avut culte de mistere foarte dezvoltate.
Mai mult, toate misteriile elenice existente la greci, în epoca clasică, erau de origine tracă, fiind create de traci şi impregnate de spiritualitatea tracă.
De aceea, am considerat util să studiem aceste misterii ale geto‑dacilor, care au constituit, de altfel, ca şi la greci şi la romani, adevărata esenţă a religiei lor.
Orientalistul Constantin Daniel intenţiona încă din 1985 să publice o carte dedicată cultului unei zeităţi traco-getice, Zalmoxis. Abia astăzi textul este gata de întâlnirea cu publicul, căci pentru prima oară lucrarea „Misteriile lui Zalmoxis“ vede integral lumina tiparului, altfel fragmente din ea fiind inserate în revistele vremii.
Pornind de la puţinele mărturii existente (v. Herodot), Constantin Daniel ne propune o imagine convingătoare despre un cult dedicat unui zeu al misteriilor, aşa cum găsim în Orientul Apropiat şi în Grecia.
Demersul orientalistului român vizează atât analiza acestui cult, cât şi plasarea sa în contextul cultural mai amplu al epocii. Interesul mărturisit al autorului se îndreaptă către radiografierea constantelor spirituale specifice religiilor şi comunităţilor tracice, cu accentul pus pe lumea dacilor. Din acest punct de vedere, Zalmoxis apare ca o zeitate solară îndeplinind un important rol mântuitor, el având puterea de a-şi recupera discipolii în vederea unei existenţe de dincolo de moarte.
Credinţa în nemurire prezentă în ritul lui Zalmoxis este completată şi de o practică vizând obţinerea unei austerităţi stoice în viaţa cotidiană, bazată pe o moralitate exemplară.
Constantin Daniel subliniază descendenta uraniană a zeului, asimilându-l lui Apollo, ca şi faptul că el ilustrează o ideologie religioasă ce se opune tradiţiilor hedoniste şi dionisiace de tip helenic.
Cât priveşte substanţa concretă şi tehnică a ritualurilor de iniţiere în misterii, aceasta constă, potrivit autorului, în deprivarea senzorială a discipolilor prin claustrarea lor în grote întunecate, delirul şi viziunile induse astfel fiind omologate ca reprezentări şi mesaje transmise de divinitate.
Cartea „Misteriile lui Zalmoxis“ încearcă să expună o perspectivă extrem de spiritualizată asupra religiei şi comunităţilor trace, în general, cu un accent special pus asupra lumii dacice.
Această perspectivă îşi găseşte justificarea în rolul influent pe care Zalmoxis şi cultul său de mistere l-au avut asupra lumii trace.
Zalmoxis este înfăţişat drept o zeitate solară căreia i se atribuie o importantă funcţie soteriologică, el fiind zeul în al cărui paradis vor ajunge, după moarte, sufletele celor iniţiaţi în misteriile sale.




