Afaceri
Agricultură ecologică
Agricultură-Grădinărit
Alimentaţie sănătoasă
Animale de companie
Artă
Arte marţiale
Astrologie
Biografii - Memorialistică
Botanică
Călătorii
Cărţi pentru copii
Dezvoltare personală
Dicţionare
Diverse
Drept-Legislaţie
Ecologie
Energii alternative
Enigme-Conspiraţii
Ezoterism
Ghiduri
Idei creative
Istorie
Istorie ascunsă
Medicină alternativă
Muzică
Politică
Poţi face şi singur
Psihologie
Religie
Revista Nexus
Sănătate
Sexualitate
Sonicitate
Spiritualitate
Sport
Ştiinţă
Ştiinţe de frontieră
Umor
Yoga
Zoologie
„Şi animalele au sentimente?“ este o carte ce vă dă prilejul să îi ajutaţi pe copii să înţeleagă ce este iubirea, loialitatea, curajul şi alte sentimente, ilustrate prin întâmplări reale din viaţa animalelor.
Cartea se adresează copiilor cu vârste între 4 şi 12 ani
„Şi animalele au sentimente?“ este o colecţie de povestiri adevărate despre animale, purtând girul unor oameni de ştiinţă şi naturalişti, ea este deopotrivă o carte de suflet şi una de învăţătură.
Oare animalele au sentimente? Până mai ieri, cei mai mulţi oameni de ştiinţă nu credeau acest lucru. Ei considerau că animalele se comportă instinctiv şi, prin urmare, ele nu simt fericirea sau tristeţea, nici bucuria de-a trăi. Însă oamenii de ştiinţă şi-au schimbat părerea în zilele noastre.
Una dintre cele mai bune metode de a învăţa despre animale este aceea de a le urmări comportamentul îndeaproape, o lungă perioadă de timp.
În cartea „Şi animalele au sentimente?“ sunt prezentate câteva poveşti adevărate, din care putem vedea că animalele au totuşi sentimente la fel ca şi oamenii.
Devotamentul părintesc înseamnă iubirea şi grija pe care un părinte le arată copiilor săi, prin faptul că îi hrăneşte, îi protejează, îi mângâie şi îi învaţă. Iată acum un citat din cartea „Şi animalele au sentimente?“ care arată că şi unele animale sunt capabile să aibă acest sentiment.
„O barză femelă îşi creştea puii într-un cuib, pe acoperişul unei clădiri din Danemarca. Clădirea a luat foc dar barza a refuzat să-şi abandoneze copiii. Când focul s-a apropiat, ea şi-a acoperit puii ca să-i protejeze şi a început să bată cu disperare din aripi, încercând să ţină fumul departe. Focul a fost în cele din urmă stins, mama barză era neagră de fum şi de funingine, dar puii ei erau în siguranţă.“
Iată şi alte citate din carte care ne arată că animalele au sentimente.
„O tânără antilopă era trasă în râu de un crocodil. Un hipopotam a văzut ce se întâmplă şi s-a repezit asupra crocodilului; crocodilul a dat drumul antilopei şi s-a retras înot. Hipopotamul a ajutat apoi cu blândeţe antilopa rănită să ajungă pe malul râului. A simţit acest hipopotam compasiune?“
„Bizonilor de Alaska le place foarte mult să patineze. Ei alunecă, făcând piruete, de pe coama unui deal acoperit cu gheaţă. Se învârt încoace şi-ncolo, cu picioarele înţepenite şi cozile ridicate în aer, ca nişte cârme. Apoi se urcă înapoi pe coama dealului, pentru o nouă tură. Simt bizonii bucurie?“
„Într-o seară, chiar înainte de apus, un cimpanzeu din rezervaţia naturală Gombe din Africa s-a urcat pe un deal de unde se vedea panorama unui lac foarte frumos. Nu mult după aceea, un alt cimpanzeu a urcat dealul. Cei doi cimpanzei s-au salutat cu un grohăit uşor, apoi, luându-se unul pe altul de mână, au privit soarele care apunea peste lac. Urşii de asemenea au fost văzuţi şezând tăcuţi şi privind apusul de soare.“
Când DAVID RICE avea şapte ani, a văzut un căţel care încerca să-şi trezească mama ce fusese omorâtă de o maşină. Cum privea încercările zadarnice ale bietului căţel, autorul s-a simţit pătruns de adâncă durere şi întristare. Interesul constant pe care David 1-a arătat sentimentelor, manifestate deopotrivă în lumea animală şi umană, este prezent şi în celalte cărţi ale sale, „Vieţi“ şi „Pentru că Brian a îmbrăţişat-o pe mama sa“. „Vieţi“ este o carte care vorbeşte despre cele mai lungi, cele mai scurte şi cele mai neobişnuite vieţi din natură.
„Pentru că Brian a îmbrăţişat-o pe mama sa“ prezintă reacţia în lanţ pe care bunătatea o poate declanşa într-o comunitate, ca urmare a unei simple îmbrăţişări.
TRUDY CALVERT a crescut la ţară, într-o zonă cu păduri întinse, în apropierea unui râu. Primii ei prieteni au fost mormolocii, peştişorii, raţele sălbatice, vrăbiile şi şerpii. A crescut ea însăşi un pui de măcăleandru şi, mai târziu, un coiot care fusese lovit de o maşină.
Ca profesoară de artă, şi în prezent ca artist profesionist, Trudy Calvert s-a dovedit o mare iubitoare a naturii şi a lumii animale. Ea a îndeplinit funcţia de preşedinte al organizaţiei Artiştilor Lumii Sălbatice din Indiana, un grup care promovează arta naturii. Adeseori ea simte ceea ce transmit animalele şi răspunde necesităţilor lor, exprimate fără cuvinte.









