0 titluri

Tel: 0722.940.581

  1. Acasă
  2. Cărți: Religie
  3. Cărți: Creștinism
  4. Despre bine și rău
Carte

Despre bine și rău

Despre bine și rău. Editura Herald

Împotriva Maniheilor

Autor(i): Sf. Ioan Damaschin, Didim cel Orb,
Editura: Herald
Anul apariţiei: 2009
Pagini: 173 (13x22 cm)
Preţ: 19,50 Lei
Disponibilitate: STOC EPUIZAT!
Nu ştim dacă şi când mai primim această carte.


Didim cel orb - Împotriva maniheilor

Una din țintele ereziologiei lui Didim cel Orb a constituit-o maniheismul.

Din Comentariul la Eccleziast (88.9-10) reiese că el considera maniheismul drept una dintre principalele două amenințări ale ortodoxiei niceene, alături de arianismul profesat de Eunomie. De altfel, referințele polemice la adresa maniheismului sunt răspândite în toate comentariile sale biblice.

În același pasaj, îngrijorarea lui Didim cel Orb este de ordin „teoretic“, exprimându-și dezacordul față de practica acestora de a exclude unele părți din Scriptură și de a se opri asupra altora, unele capabile, în lipsa contextului, să le sprijine concepțiile eretice. În privința maniheenilor, este foarte probabil că Didim cel Orb nu cunoștea mai mult decât punctele principale ale doctrinei acestora, fără să fie familiar cu figurile mitologiei maniheene sau cu practica ascetică a comunităților din Egipt.

Direct sau indirect, toate cunoștințele despre maniheism reținute de Didim cel Orb sunt relevante pentru trei probleme ce nu puteau fi ignorate în mediul ascetismului creștin din Egiptul secolului IV: problema raportului dintre bunătatea lui Dumnezeu și răul diavolului; problema justificării practicii ascetice marcate de refuzul vieții trupești și disputa referitoare la natura întrupării lui Hristos. Nu puteau fi ignorate deoarece, cu privire la prima problemă, viața părintilor anahoreți din Egipt, dacă ne luăm cel puțin după viața Sfântului Antonie cel Mare, oaspetele și gazda lui Didim cel Orb, nu se desfășura în spațiul lumii unde binele și răul se află în amestec, ci într-unul în care puterile binelui, îngerii, și puterile răului, diavolii, erau prezente constante și se distingeau cu claritate într-un război pentru înălțarea sau răpunerea sufletelor monahilor. Argumentele lui Didim cel Orb din Contra maniheilor (începând cu paragraful 18) care demonstrează teza inexistenței diavolului ca ființă rea prin natura sa și propun înțelegerea răului ca fiind dependent de „alegerea“ ființelor raționale au, dincolo de ținta polemică, funcția de a lămuri natura experienței creștine a răului. Referitor la problema semnificației trupului supus practicilor ascetice, paragrafele 1-11, indicând posibilitatea sfințirii trupului, devin și ele utile pentru practica crestină. De asemenea, argumentele în favoarea credinței în întruparea reală a lui Hristos din Fecioară (începând cu paragraful 13) erau utile unei creștinătăți egiptene marcate de dispute cristologice, chiar și după stabilirea dogmelor niceeoconstantinopolitane.

Sf. Ioan Damaschinul - Impotriva maniheilor

Dialogul împotriva maniheilor mărturisește vasta erudiție a Sf. Ioan Damaschin în filozofia greacă și în tradiția patristică. Cunoașterea logicii și filozofiei antice par să fie prioritare în această scriere, ce se anunță implicit în debutul ei ca o „cercetare argumentată“ și face apel, integrându-le unui discurs personal, la numeroase argumente și distincții inspirate mai ales din filozofia aristotelică și din răspunsurile polemice neoplatonice față de dualismul gnostic. Influența tradiției patristice se face simțită în planuri diferite. Unul dintre ele este însăși forma scrierii, fiind foarte probabil ca inițiativa Sfântului Ioan Damaschin de a pune în scenă un maniheu și un „ortodox“ să fi fost cauzată de imitarea Discuției lui Ioan Ortodoxul cu un maniheu, scriere atribuită lui Ioan din Cezareea (secolul VI), în care apar aceleasi „personaje“ și sunt dezvoltate unele argumente similare. În planul doctrinelor creștine folosite în replicile „ortodoxului“ din dialog, se poate observa, preluarea viziunii Sf. Maxim Mărturisitorul despre natura pedepsei veșnice, ca și asimilarea conceptiei Sf. Dionisie Areopagitul despre funcția îngerilor și omniprezența binelui în creație.

Concepută sub forma unui dialog, întrebările maniheanului, chiar scurte, sunt relevante și ilustrează necesitatea unei replici creștine. De asemenea, ele ilustrează nu numai doctrina maniheană, ci și reflecțiile umane asupra răului și suferinței ce stau în spatele acesteia. De aceea, răspunsurile extinse ale „ortodoxului“ vor acoperi și ele același câmp al reflecțiilor umane, puse însă, așa cum nu făcuse Mani, în subordinea afirmării unicității, transcendenței și bunătății lui Dumnezeu. Unul din semnele notabile ale acestei diferențe apare și în analiza pe care Ioan Damaschin o face termenilor de bine și rău. Răul suferinței pe care psalmul manihean (citat în introducere) tindea să îl vadă ca fiind același pentru divinitate ca și pentru om, apare divizat între un rău uman și unul divin, Sf. Ioan Damaschin indicând posibilitatea omului de a privi lumea și pe el însuși în lumina binelui dumnezeiesc prezent ca Pronie în întreaga creație.

În apărarea posibilității trupului și a materiei de a se sfinți, Sfântul Ioan Damaschin beneficiază de tradiția creștină a vieții monahale, ca și de formele liturgice ale slujirii lui Dumnezeu. Acestea contribuie, de pildă, la certitudinea Sf. Ioan Damaschin că există „multe trupuri ce fac fapte bune, precum cele facute de sfinți“ (Contra man. 61). Implicarea temeiului tradiției vieții ascetice și liturgice în combaterea maniheismului apare și mai clar în Dogmatica, unde Sf. Ioan introduce înaintea capitolelor consacrate provocărilor maniheene (capitolele 92-95) alte două în care susține îndreptățirea cinstirii moaștelor sfinților - dovada vie chiar și în moarte a posibilității trupurilor asceților de a se îndumnezeii, iar apoi susține, împotriva iconoclasmului, posibilitatea materiei icoanei de a îndruma orice participant la viața liturgică către realitatea divină de dincolo de chip.

Deși proveniți din epoci diferite și beneficiind de experiențe diferite ale vieții Bisericii, Didim cel Orb și Sf. Ioan Damaschin adoptă un același tip de atitudine față de provocarea maniheană. Amândoi pun în joc argumentația logică și filozofică ca pe un mijloc uman de a apăra adevărul divin în fața adevărurilor umane ale maniheenilor despre prezența răului în lume și despre necesitatea urmării binelui divin.

Cuprinsul cărţii: „Despre bine și rău“

  • Cuvânt introductiv
  • Binele și răul
  • Mani și maniheismul
  • Teodoreț al Cirului și mitul manihean
  • Didim cel orb
    • Viața și opera
    • Împotriva maniheilor
  • Sfântul Ioan Damaschin
    • Viața și opera
    • Împotriva maniheilor
  • Didim cel Orb
    • Raționamente împotriva maniheilor
    • Împotriva maniheilor
  • Sfântul Ioan Damaschin
    • Împotriva maniheilor
    • Bibliografia lucrărilor citate