0 titluri

Tel: 0722.940.581

  1. Acasă
  2. Cărţi: Religie
  3. Cărţi: Creştinism
  4. Despre bine şi rău
Carte

Despre bine şi rău

Despre bine şi rău. Editura
Detalii carte

Împotriva Maniheilor

Autor(i): Sf. Ioan Damaschin, Didim cel Orb
Editura: Herald
Anul apariţiei: 2009
Pagini: 173 (13x22 cm)
Preţ: 19,50 Lei
Disponibilitate: STOC EPUIZAT!
Nu ştim dacă şi când mai primim această carte.


Didim cel orb - Împotriva maniheilor

Una din ţintele ereziologiei lui Didim cel Orb a constituit-o maniheismul.

Din Comentariul la Eccleziast (88.9-10) reiese că el considera maniheismul drept una dintre principalele două ameninţări ale ortodoxiei niceene, alături de arianismul profesat de Eunomie. De altfel, referinţele polemice la adresa maniheismului sunt răspândite în toate comentariile sale biblice.

În acelaşi pasaj, îngrijorarea lui Didim cel Orb este de ordin „teoretic“, exprimându-şi dezacordul faţă de practica acestora de a exclude unele părţi din Scriptură şi de a se opri asupra altora, unele capabile, în lipsa contextului, să le sprijine concepţiile eretice. În privinţa maniheenilor, este foarte probabil că Didim cel Orb nu cunoştea mai mult decât punctele principale ale doctrinei acestora, fără să fie familiar cu figurile mitologiei maniheene sau cu practica ascetică a comunităţilor din Egipt.

Direct sau indirect, toate cunoştinţele despre maniheism reţinute de Didim cel Orb sunt relevante pentru trei probleme ce nu puteau fi ignorate în mediul ascetismului creştin din Egiptul secolului IV: problema raportului dintre bunătatea lui Dumnezeu şi răul diavolului; problema justificării practicii ascetice marcate de refuzul vieţii trupeşti şi disputa referitoare la natura întrupării lui Hristos. Nu puteau fi ignorate deoarece, cu privire la prima problemă, viaţa părintilor anahoreţi din Egipt, dacă ne luăm cel puţin după viaţa Sfântului Antonie cel Mare, oaspetele şi gazda lui Didim cel Orb, nu se desfăşura în spaţiul lumii unde binele şi răul se află în amestec, ci într-unul în care puterile binelui, îngerii, şi puterile răului, diavolii, erau prezente constante şi se distingeau cu claritate într-un război pentru înălţarea sau răpunerea sufletelor monahilor. Argumentele lui Didim cel Orb din Contra maniheilor (începând cu paragraful 18) care demonstrează teza inexistenţei diavolului ca fiinţă rea prin natura sa şi propun înţelegerea răului ca fiind dependent de „alegerea“ fiinţelor raţionale au, dincolo de ţinta polemică, funcţia de a lămuri natura experienţei creştine a răului. Referitor la problema semnificaţiei trupului supus practicilor ascetice, paragrafele 1-11, indicând posibilitatea sfinţirii trupului, devin şi ele utile pentru practica crestină. De asemenea, argumentele în favoarea credinţei în întruparea reală a lui Hristos din Fecioară (începând cu paragraful 13) erau utile unei creştinătăţi egiptene marcate de dispute cristologice, chiar şi după stabilirea dogmelor niceeoconstantinopolitane.

Sf. Ioan Damaschinul - Impotriva maniheilor

Dialogul împotriva maniheilor mărturiseşte vasta erudiţie a Sf. Ioan Damaschin în filozofia greacă şi în tradiţia patristică. Cunoaşterea logicii şi filozofiei antice par să fie prioritare în această scriere, ce se anunţă implicit în debutul ei ca o „cercetare argumentată“ şi face apel, integrându-le unui discurs personal, la numeroase argumente şi distincţii inspirate mai ales din filozofia aristotelică şi din răspunsurile polemice neoplatonice faţă de dualismul gnostic. Influenţa tradiţiei patristice se face simţită în planuri diferite. Unul dintre ele este însăşi forma scrierii, fiind foarte probabil ca iniţiativa Sfântului Ioan Damaschin de a pune în scenă un maniheu şi un „ortodox“ să fi fost cauzată de imitarea Discuţiei lui Ioan Ortodoxul cu un maniheu, scriere atribuită lui Ioan din Cezareea (secolul VI), în care apar aceleasi „personaje“ şi sunt dezvoltate unele argumente similare. În planul doctrinelor creştine folosite în replicile „ortodoxului“ din dialog, se poate observa, preluarea viziunii Sf. Maxim Mărturisitorul despre natura pedepsei veşnice, ca şi asimilarea conceptiei Sf. Dionisie Areopagitul despre funcţia îngerilor şi omniprezenţa binelui în creaţie.

Concepută sub forma unui dialog, întrebările maniheanului, chiar scurte, sunt relevante şi ilustrează necesitatea unei replici creştine. De asemenea, ele ilustrează nu numai doctrina maniheană, ci şi reflecţiile umane asupra răului şi suferinţei ce stau în spatele acesteia. De aceea, răspunsurile extinse ale „ortodoxului“ vor acoperi şi ele acelaşi câmp al reflecţiilor umane, puse însă, aşa cum nu făcuse Mani, în subordinea afirmării unicităţii, transcendenţei şi bunătăţii lui Dumnezeu. Unul din semnele notabile ale acestei diferenţe apare şi în analiza pe care Ioan Damaschin o face termenilor de bine şi rău. Răul suferinţei pe care psalmul manihean (citat în introducere) tindea să îl vadă ca fiind acelaşi pentru divinitate ca şi pentru om, apare divizat între un rău uman şi unul divin, Sf. Ioan Damaschin indicând posibilitatea omului de a privi lumea şi pe el însuşi în lumina binelui dumnezeiesc prezent ca Pronie în întreaga creaţie.

În apărarea posibilităţii trupului şi a materiei de a se sfinţi, Sfântul Ioan Damaschin beneficiază de tradiţia creştină a vieţii monahale, ca şi de formele liturgice ale slujirii lui Dumnezeu. Acestea contribuie, de pildă, la certitudinea Sf. Ioan Damaschin că există „multe trupuri ce fac fapte bune, precum cele facute de sfinţi“ (Contra man. 61). Implicarea temeiului tradiţiei vieţii ascetice şi liturgice în combaterea maniheismului apare şi mai clar în Dogmatica, unde Sf. Ioan introduce înaintea capitolelor consacrate provocărilor maniheene (capitolele 92-95) alte două în care susţine îndreptăţirea cinstirii moaştelor sfinţilor - dovada vie chiar şi în moarte a posibilităţii trupurilor asceţilor de a se îndumnezeii, iar apoi susţine, împotriva iconoclasmului, posibilitatea materiei icoanei de a îndruma orice participant la viaţa liturgică către realitatea divină de dincolo de chip.

Deşi proveniţi din epoci diferite şi beneficiind de experienţe diferite ale vieţii Bisericii, Didim cel Orb şi Sf. Ioan Damaschin adoptă un acelaşi tip de atitudine faţă de provocarea maniheană. Amândoi pun în joc argumentaţia logică şi filozofică ca pe un mijloc uman de a apăra adevărul divin în faţa adevărurilor umane ale maniheenilor despre prezenţa răului în lume şi despre necesitatea urmării binelui divin.

Cuprinsul cărţii: „Despre bine şi rău“

  • Cuvânt introductiv
  • Binele şi răul
  • Mani şi maniheismul
  • Teodoreţ al Cirului şi mitul manihean
  • Didim cel orb
    • Viaţa şi opera
    • Împotriva maniheilor
  • Sfântul Ioan Damaschin
    • Viaţa şi opera
    • Împotriva maniheilor
  • Didim cel Orb
    • Raţionamente împotriva maniheilor
    • Împotriva maniheilor
  • Sfântul Ioan Damaschin
    • Împotriva maniheilor
    • Bibliografia lucrărilor citate