0 titluri

Tel: 0722.940.581

  1. Acasă
  2. Cărţi: Spiritualitate
  3. Omul care iubea pescăruşii
Carte

Omul care iubea pescăruşii

Omul care iubea pescăruşii. Editura
CumpărDetalii carte

Autor(i): Osho
Editura: Mix
Colecţia: Osho
Anul apariţiei: 2006
Pagini: 408 (13x20 cm)
Preţ: 39,00 Lei
Disponibilitate: în 7-14 zile

Cartea cuprinde 12 povestiri iniţiatice din marile tradiţii ale înţelepciunii care sunt comentate de Osho.

„Miturile conferă semnificaţie vieţii. Deşi nu par altceva decât simple povestioare drăguţe, ele ne ajută să trăim, să călătorim prin această lume. Toţi oamenii au nevoie de mituri, cu excepţia câtorva aleşi, care au ajuns deja la destinaţie. Miturile creează o atmosferă umană în jurul oamenilor; fără ele, lumea ar părea împietrită.“

„Iubiţi poveştile. Ele nu îşi revelează misterele decât în faţa celor care le iubesc. Şi vă asigur că ascund foarte multe mistere. Oamenii au ascuns în ele tot ce au descoperit vreodată. Aşa se explică de ce Iisus vorbea numai în parabole, de ce Buddha nu înceta să le spună poveşti cu tâlc adepţilor săi.“

Fragment din carte:

„Într-o zi frumoasă de primăvară, învăţătorul le-a spus micuţilor săi elevi:

– Am văzut ieri ceva interesant, şi mă întreb dacă aţi văzut şi voi acelaşi lucru. Dacă ştiţi despre ce este vorba, nu le spuneţi celorlalţi. Am ieşit afară şi am văzut ceva crescând din pământ la circa douăzeci şi cinci de centimetri. În vârf avea o sferă pufoasă. Dacă suflai în ea, creai în jur o întreagă galaxie de stele, care zburau pretutindeni. Ce a fost acest lucru, înainte de a se transforma într-o sferă pufoasă, alcătuită din steluţe?

Un copil i-a răspuns:

– A fost o floare galbenă, ca un fel de floarea soarelui, dar mai mică.

– Şi cum a fost înainte de a deveni o floare galbenă?

O altă fetiţă a spus:

– A fost ca o umbreluţă verde, pe jumătate închisă, având în mijloc ceva galben.

– Bravo! Şi cum a fost înainte de a se transforma într-o umbreluţă?

Un alt copil a răspuns:

– A fost ca un fel de rozetă care ieşea din pământ, alcătuită din frunze verzi.

– Perfect! Aşadar, ştie toată lumea despre ce este vorba?

– Despre păpădie, a tunat la unison clasa.

– Şi aţi cules vreodată păpădii?

Cei mai mulţi au răspuns că da, dar învăţătorul le-a spus:

– Nu, nimeni nu poate culege o păpădie. Acest lucru este imposibil. O păpădie este alcătuită din toate aceste lucruri pe care le-aţi menţionat şi chiar mai multe. De aceea, atunci când o culegi, nu culegi practic decât un fragment din tot acest proces. Nu poţi culege o păpădie, căci o păpădie nu este un lucru. Ea este un proces şi o realizare. De altfel, orice există în univers este un proces şi o realizare, chiar şi voi.

Nu poţi culege nici chiar o păpădie în totalitatea ei, căci totalitatea este uriaşă. Cum l-aţi putea prinde atunci pe Dumnezeu? Nu poţi culege nici măcar o floricică. Dumnezeu este întregul demers. Tot ceea ce există în momentul prezent este Dumnezeu. Tot ce a existat vreodată este Dumnezeu şi tot ce va exista vreodată este Dumnezeu. Dumnezeu nu este un obiect, ci un proces. Este atât de infinit şi de vast, încât nimeni nu îl poate vedea vreodată. Este imposibil. Tot ce poţi face este să te scufunzi în acest ocean al divinităţii. În acel moment, uşa ţi se va deschide instantaneu. Nu va mai trebui să aştepţi.“

Cuprinsul cărţii: „Omul care iubea pescăruşii“

  • Nota editorului
  • Prefaţă
  • Mersul pe frânghie
  • Povestea celor doi criminali şi a regelui
  • Simpli jucători
  • Samuraiul furios şi traversarea râului
  • Să nu ştii este cel mai bine
  • Cum a ajuns acasă maestrul zen Hogen
  • Rătăcind fără nici o direcţie
  • Nu băga în seamă
  • Povestea iluminării subite a unei gospodine
  • Numai aurul
  • Hoţul neruşinat din piaţa din ch’i
  • Buddha cu nasul negru
  • Cum a pângărit o călugăriţă zen
  • Frumoasa ei statuie din aur
  • Omul care iubea pescăruşii
  • …şi de ce au încetat aceştia să se mai joace cu el
  • În căutarea comorii
  • Cum a obţinut rabinul Eisik banii pentru casa sa de rugăciune
  • Nici eu nu vă condamn
  • Mulţimea furioasă şi femeia adulteră
  • Mort cu demnitate
  • Moartea ieşită din comun a maestrului Fugai
  • Starea corectă de spirit
  • Cum şi-a salvat maestrul Shoju satul de lupi
  • Dacă vreţi să ajungeţi la Dumnezeu, râdeţi
  • „Chinezul fericit“ şi sacoşa sa cu dulciuri