0 titluri

Tel: 0722.940.581

  1. Acasă
  2. Cărţi: Spiritualitate
  3. Sămânţa de muştar. Vol. 1
Carte

Sămânţa de muştar. Vol. 1

Sămânţa de muştar. Vol. 1. Editura
Detalii carte

Autor(i): Osho
Editura: Mix
Colecţia: Osho
Anul apariţiei: 2006
Pagini: 286 (13x20 cm)
Preţ: 30,00 Lei
Disponibilitate: STOC EPUIZAT!
Nu ştim dacă şi când mai primim această carte.


Discipolii i-au spus lui Iisus:

„Spune-ne cum arată Împărăţia lui Dumnezeu“.

El le-a răspuns: „Împărăţia lui Dumnezeu este ca o sămânţă de muştar. Aceasta este mai mică decât toate celelalte seminţe, dar atunci când cade pe pământ fertil, din ea se naşte cel mai mare copac, în care îşi fac adăpost toate păsările cerului“.

Relaţiile interumane s-au schimbat foarte mult de-a lungul istoriei, dar din păcate s-au schimbat în rău. Ele au devenit din ce în ce mai superficiale, pe toate nivelele: la ora actuală, soţia nu mai este soţie, ci iubită; soţul nu mai este soţ, ci prieten. O prietenie nu este ceva rău, dar nu poate fi extrem de profundă. Căsnicia reprezintă o relaţie cu adevărat profundă, un angajament. Cine nu face un astfel de legământ, rămâne pe un nivel superficial. El nu va putea face niciodată marele salt. Va continua să plutească la suprafaţă, dar marile adâncimi îi vor rămâne necunoscute.

Desigur, scufundarea la mare adâncime este periculoasă. Este normal să fie aşa, căci la suprafaţă omul este foarte eficient. El lucrează ca un robot, fără să fie conştient. Cu cât pătrunzi însă la o adâncime mai mare, cu atât mai lucid trebuie să devii, căci moartea este posibilă la fiecare pas. Teama de profunzime a atras după sine o anumită superficialitate în toate relaţiile interumane. Acestea au devenit juvenile.

Să ai un prieten sau o prietenă, un iubit sau o iubită, poate fi ceva amuzant, dar nu îţi va deschide niciodată poarta către adâncimile fiinţei. Poţi avea relaţii sexuale cu o prietenă, dar iubirea nu va putea creşte pe acest sol. Ea are nevoie de rădăcini adânci. Sexualitatea este posibilă la suprafaţă, dar nu reprezintă altceva decât o activitate biologică, animalică. Ea poate fi frumoasă, dar numai dacă face parte integrantă din iubire. În caz contrar, devine cel mai urât lucru din lume. Spun «cel mai urât» pentru că ea nu presupune o comuniune, ci doar o atingere reciprocă, urmată de o separare. Corpurile se întâlnesc, dar nu şi sufletele. Aceasta este drama marii majorităţi a relaţiilor de cuplu.

Dar cea mai sublimă relaţie interumană este cea dintre maestru şi discipol; din păcate, acest tip de relaţii a dispărut aproape cu desăvârşire. Nu îl veţi putea înţelege niciodată pe Iisus dacă nu veţi realiza dimensiunea relaţiei care există între un maestru şi discipolii săi. În zilele noastre, acest tip de relaţii a dispărut complet. De bine de rău, soţia a fost înlocuită de prietenă, soţul de prieten, dar relaţia maestru-discipol a dispărut cu desăvârşire. Şi acestei relaţii i s-a găsit un substitut, dar el reprezintă exact opusul celei autentice: relaţia dintre un psihiatru şi pacientul său.

În mod natural, între psihiatru şi pacient nu poate exista decât o relaţie nesănătoasă, patologică – întrucât pacientul nu vine la medic în căutarea adevărului, adică a adevăratei stări de sănătate… Cuvântul „sănătate“ este foarte semnificativ: el înseamnă totalitate, sfinţenie, vindecare profundă la nivelul sinelui. Un pacient nu aşteaptă aşa ceva de la medicul său, căci atunci nu ar mai fi un pacient, ci un discipol. Pacientul vine la doctor doar pentru a scăpa de o boală; atitudinea sa este complet negativă. El vine doar pentru a fi forţat să redevină normal, pentru a putea funcţiona din nou în mediul social. Ceva s-a defectat în el, iar psihiatrul îşi propune să repare mecanismul defect, pentru ca individul să poată funcţiona din nou în societate. Din păcate, societatea însăşi este bolnavă.

Ceea ce voi numiţi om „normal“ nu este altceva decât o patologie normală sau o nebunie normală. Omul „normal“ este şi el nebun, dar nebunia sa este controlată, se desfăşoară între anumite limite acceptate din punct de vedere cultural. Dacă omul depăşeşte aceste limite, el este etichetat drept nebun. Cea care îl etichetează este societatea, care nu este cu nimic mai sănătoasă decât el. Aşa au apărut psihiatrii, pentru a-i ajuta pe aceşti oameni să revină în societate, să se reintegreze în marea masă.

Un psihiatru nu va putea fi niciodată un maestru, căci nu este nici el sănătos. La fel, un pacient nu va putea fi niciodată un discipol, căci nu vine să înveţe ceva. El se simte tulburat şi doreşte să scape de această stare. Nu aspiră către adevărata stare de sănătate, ci doar către o reparaţie. Psihiatrii occidentali pretind că sunt maeştri, dar nu sunt. Mai devreme sau mai târziu, la fel vor pretinde şi psihiatrii din Orient. Ei nu vor putea fi însă niciodată maeştri, căci sunt ei înşişi bolnavi. Tot ce pot face este să îi ajute pe ceilalţi să se adapteze, ceea ce nu este un lucru rău. Uneori, un om bolnav îşi poate ajuta un coleg de suferinţă – până la un punct. El nu-l va putea ghida însă niciodată către starea de totalitate. Un nebun nu va putea ajuta niciodată un alt nebun să scape de nebunie.

Cuprinsul cărţii: „Sămânţa de muştar. Vol. 1“

  • Sămânţa de muştar
  • Afirmaţiile lui Iisus sunt extrem de paradoxale
  • Minunea minunilor
  • Nu mai gândiţi
  • Cel mai ciudat aforism
  • Absurd! Ilogic!
  • Comoara care nu se degradează niciodată
  • Faceţi din două una
  • Ce nu este în regulă cu nevastă-mea?
  • Bucuria de a trăi
  • Alegeţi ceea ce este etern