Cărți: Creștinism (pag. 5.4)

Iubirea trăiește în inima fiecărui om. Ai încredere în ea, căci deține puterea de a-ți înălța conștiența și de a schimba condițiile în care trăiești. Iubirea este ultima și suprema realitate. Ea este începutul și sfârșitul, alfa și omega. Este scânteia originară și creatoare, împlinirea ei și absoluta ei suficiență.

Prin interpretarea inedită a unor texte din Psalmi, profeți și Evanghelii, acest text oferă o perspectivă neașteptată atât asupra Vechiului, cât și a Noului Testament.

Relatările despre chinurile și moartea primilor martiri s-au păstrat până la noi în formă așa-numitelor acte ale sfinților.

„Norul necunoașterii“ este una dintre cele mai faimoase lucrări ale misticii creștine apusene, apărută în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, în Anglia.

În „Istoria dogmei – Introducere în doctrinele creștine fundamentale“, Adolf von Harnack definește conceptul de dogmă, analizează modul în care dogma a fost inițial folosită de biserică pentru a se apăra de erezii, dar și modul în care crezul filozofic s-a substituit cu timpul vieții religioase autentice.

Inspirându-se din propria sa experiență, Watts explică cu măiestrie cum intuiția religiilor orientale - în special cea a buddhismului zen - poate fi încorporată în doctrinele creștinismului occidental, dând astfel posibilitatea oamenilor de orice credință să se bucure de o relație mai adâncă și mai plină de sens cu spiritualul în vremurile tulburi în care trăim.

„Despre credința creștină“ este una dintre cele mai importante opere ale Sf. Grigore de Nyssa, dacă nu chiar cea mai însemnată.

Scrisă la scurtă vreme după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial - eveniment care prin atrocitățile și milioanele de victime pe care le-a produs a zdruncinat toate valorile pe care se întemeiase umanitatea până la acea dată, cartea este o meditație gravă asupra condiției umane în noile condiții create de durerosul conflict.

Sfânta Tereza de Avila analizează sufletul uman folosind alegoria unui castel cu șapte rânduri de Lăcașuri, din ce în ce mai apropiate de Dumnezeu, adevărată „scară a lui Iacob“, pe care sufletul, însetat de iubirea Lui, ascensionează, în drumul său către desăvârșire.