0 titluri

Tel: 0722.940.581

  1. Acasă
  2. Listă autori
  3. Cărţi de Jim Rogers

Cărţi de Jim Rogers

Născut în 1942, în Demopolis, Alabama, legendarul investitor Jim Rogers a avut prima slujbă la vârsta de cinci ani, strângând sticlele goale de pe stadioane, după meciurile de baseball. La terminarea liceului a obţinut o bursă la Yale, unde a fost cârmaci al echipei de canotaj. Ulterior, a urmat cursurile Colegiului Balliol din Oxford şi a început să lucreze pe Wall Street. Este co-fondator al Quantum Fund, în parteneriat cu George Soros, dar ulterior vederile celor doi nu au mai coincis şi au decis să-şi separe drumurile. În următorii zece ani, Rogers a făcut avere şi şi-a consolidat reputaţia de investitor. La 37 de ani a decis să renunţe la serviciul de zi cu zi, dar a continuat să fie deosebit de activ. Pe lângă administrarea propriului portofoliu, a fost profesor de finanţe la Şcoala de Afaceri a Universităţii Columbia şi a făcut o călătorie în jurul lumii, pe motocicletă, parcurgând peste 160 000 de kilometri, pe şase continente, şi intrând, cu această expediţie, în Cartea Recordurilor. Fascinanta călătorie a făcut obiectul primei sale cărţi, „ Investment Biker“ (Motociclistul investitor). Au urmat alte titluri de succes: „Hot Commodities“ (Mărfuri la mare căutare), „Adventure Capitalist“ (Capitalistul aventurier), „A Bull in China“ (Un taur în China), „A Gift to My Children“ (Un dar pentru copiii mei).

În perioada 1999–2002 a întreprins o a doua călătorie de amploare (Aventura Mileniului), de data aceasta cu maşina, împreună cu soţia sa, Paige. Au străbătut 245 000 de kilometri, în 16 ţări, ceea ce i-a adus lui Rogers un nou record Guiness. În 2007, Rogers şi-a vândut reşedinţa din New York şi s-a mutat, cu soţia şi cele două fiice, în Singapore, atât pentru că pieţele asiatice oferă posibilităţi de investiţii mai bune, cât şi pentru că şi-a dorit ca fetele sale să vorbească fluent chineza mandarină. În prezent, mărturiseşte că nu ar mai trăi niciodată la New York.

De-a lungul timpului a acuzat de nenumărate ori autorităţile de proasta gestiune a economiei şi a avertizat cu privire la pericolele care planează asupra pieţelor financiare.

Printre previziunile pe care le face în cea mai recentă carte a sa, „Şcoala vieţii“, şi care şi-au găsit confirmarea se află şi cea privind şocul francului elveţian, ca urmare a intervenţiei nefaste a Băncii Naţionale a Elveţiei.


Cărţi de Jim Rogers


Şcoala vieţii

Şcoala vieţii. Editura ACT şi Politon
Detalii carte

Aventuri din călătorii şi din pieţele financiare

Autor(i): Jim Rogers
Editura: ACT şi Politon
Anul apariţiei: 2015
Pagini: 240 (14x22 cm)
Preţ: 29,00 Lei
Disponibilitate: STOC EPUIZAT!
Nu ştim dacă şi când mai primim această carte.


Pe parcursul cărţii sale, Rogers oferă observaţii surprinzătoare privind mersul lumii – şi tendinţele pe care le întrevede în viitor.

El a avertizat în numeroase rânduri cu privire la pericolele economice care ameninţă lumea de astăzi. Printre previziunile pe care le face în cartea sa şi care şi-au găsit recent confirmarea se află şi cea privind şocul francului elveţian.