0 titluri

Tel: 0722.940.581

  1. Acasă
  2. Listă autori
  3. Cărţi de Walter Thirring

Cărţi de Walter Thirring

Prof univ. dr. Walter Thirring, născut în 1927 la Viena, este unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi contemporani ai fizicii teoretice.

Activitate didactică şi de cercetare la Dublin, Glasgow, Göttingen, Zürich (în 1951-1952, bursier UNESCO la Academia Tehnică Autonomă – ETH), Berna, Princeton, la MIT (Massachusetts Institute of Technology), Washington şi Geneva (director al Departamentului Teoretic la laboratorul european pentru fizica particulelor elementare - CERN în anii 1969- 1971). A fost colaborator al lui Schrödinger, Heisenberg, Einstein şi Pauli.

Şi-a luat doctoratul în Filosofie de la vârsta de 22 de ani.

Este autor a peste 200 de lucrări ştiinţifice, distins cu numeroase premii internaţionale: medalia Eötvös (1969), premiul Erwin Schrödinger (1969), medalia Max Planck (1969), Doctor honoris causa al Universităţii Commenius din Bratislava (1991), premiul Henri Poincaré al Asociaţiei Internaţionale de Fizică Matematică (2000).

Walter Thirring este pasionat de muzică, în special de orgă şi de compoziţie.

În anul 2008, a publicat un volum de memorii, Lust am Forschen: Lebensweg und Begegnungen (Plăcere în cercetare. Itinerar biografic şi întâlniri), însoţit de un CD cu compoziţii proprii.


Cărţi de Walter Thirring


Impresii cosmice

Impresii cosmice. Editura
Detalii carte

Urmele lui Dumnezeu în legile naturii

Autor(i): Prof univ. dr. Walter Thirring
Editura: Curtea Veche
Colecţia: Ştiinţă şi religie
Anul apariţiei: 2013
Pagini: 264 (13x20 cm)
Preţ: 24,09 Lei
Disponibilitate: STOC EPUIZAT!
Nu ştim dacă şi când mai primim această carte.


Un om de ştiinţă din elita fizicii matematice porneşte într-o căutare profund nedogmatică a lui Dumnezeu şi ilustrează, prin intermediul unor exemple originale, rafinatul plan de construcţie al Cosmosului, care se sustrage cu încăpăţânare unei previzibilităţi durabile. Cum a evoluat Universul şi, totodată, omul care a reflectat asupra lui, când fizica de astăzi arată că starea propriu-zisă de la începuturile lumii nu poate fi definită întru totul numai prin legile naturii? Întâmplare sau…