Ananda Coomaraswamy (1877-1947) filosof, metafizician și istoric, este recunoscut drept „teoretician de avangardă, responsabil în principal cu introducerea artei indiene în lumea Vestică“.
Absolvent al Universității din Londra, fascinat de tradiția indiană, hinduism și budism, ajunge să se ocupe în paralel de artă și filosofia antică și medievală.
A devenit director de cercetare la Muzeul de Arte Frumoase din Boston, SUA, publicând sute de articole despre istoria artei, teoria esteticii, religie comparată, simbolism și metafizică tradițională.
Ananda Coomaraswamy s-a născut în Ceylon (Sri Lanka) în 1877, din mamă englezoaică și tată hindus. După moartea tatălui său, fiind încă destul de mic, pleacă cu mama sa în Anglia, ea urmând să se ocupe în continuare de educația tânărului Coomaraswamy.
În 1889 se înscrie la Wycliffe Collage, iar în 1909 intră la Universitatea din Londra, unde alege să studieze geologia și științele naturale. Își obține doctoratul în geologie și pleacă pentru o perioadă în Ceylon pentru a întreprinde cercetări în domeniul specializării sale.
Această vizită, spune un biograf de-al său, „i-a schimbat întreaga viață. A fost extrem de uimit de splendoarea artistică a ruinelor. Se simțea dator să studieze această artă magnifică și să explice frumusețea și semnificația ei restului omenirii“.
De aici, a continuat să studieze și tradiția indiană, mai ales hinduismul și budismul și, tot așa, observând că se pot găsi paralele și în alte tradiții, a depășit aceste „granițe“, ajungând să se ocupe în paralel de artă și filozofia occidentală antică și medievală.
Această situație și rigoarea ce îl caracteriza l-au determinat să abordeze sursele cercetate în limbile în care au fost redactate; astfel, cronologic, s-a specializat în limbile italiană, spaniolă, olandeză, persană, sinhaleză, franceză, germană, latină, greacă, sanskrită, pali, și hindi, fiul său, Rama Coomaraswamy, ajungând să spună despre tatăl său că „citea și vorbea în jur de 30 de limbi“.
În anul 1917, Coomaraswamy este invitat să preia postul de director de cercetare în artele indiană, persană și musulmană, la Muzeul de Arte Frumoase din Boston, SUA.
Își continuă cercetările pe care le începuse și publică articole în diverse reviste și jurnale de specialitate, atât din America cât și din India. Moare în anul 1947, la vârsta de 70 de ani.
Preocupările lui Ananda Coomaraswamy manifestate încă din perioada tinereții se înscriu în sfera istoriei artei, teoriei esteticii, criticii sociale, religiei comparate, simbolismului și metafizicii tradiționale.
Opera sa număra peste 600 de titluri, printre care cărți, majoritatea constituind articole și volume ce grupează articole.
Cărţi de Ananda Coomaraswamy
Autor(i):
Ananda CoomaraswamyEditura:
HeraldColecţia:
Philosophia PerenisAnul apariţiei:
2019Pagini:
272 (13x20 cm)
Preţ:
35,00 Lei
Disponibilitate:
în 7-14 zile
„Principiile artei tradiționale“ este o nouă selecție de articole din opera marelui hermeneut, selecție care vine să întregească o viziune lucidă cu privire la „societățile unanime“ care ne-au precedat și care încă mai supraviețuiesc, deși precar, în fața acaparării iminente a modernității noastre nivelatoare.