0 titluri

Tel: 0722.940.581

  1. Acasă
  2. Listă autori
  3. Cărţi de Vintilă Horia

Cărţi de Vintilă Horia

Vintilă Horia (1915, Segarcea -1992, Madrid) este singurul scriitor român distins cu Premiul Academiei Goncourt. Acordat în 1960 pentru romanul „Dumnezeu s-a născut în exil“ și contestat imediat de oficialitățile de la București, cu sprijinul larg al stângii comuniste franceze, premiul (care nu i s-a retras niciodată) atestă creația unui scriitor și gânditor cu o profundă vibrație creștină și a unui stilist de reputație mondială.

A scris enorm, în diverse genuri, în română, franceză, spaniolă și italiană și a fost tradus în peste douăzeci de țări.

Toate cărțile sale exprimă credința în renașterea spirituală.

„Rădăcinile noastre – spune el –, fără să știm, se întind în sus, către acolo unde nimic nu se schimbă.“

Gândirea filosofico-literară a lui Vintilă Horia se încadrează într-o „dreaptă ideală“, unde toate imperiile decad; „nu supraviețuiește decât imperiul etern al spiritului“.

Cititorii vor descoperi o extraordinară forță morală în ființa acestui scriitor care n-a încetat nici o clipă să-și mărturisească iubirea pentru Țara în care s-a născut. Întoarcerea avea pentru el sensul revenirii în patria binelui, la rădăcinile credinței.

„Mai devreme sau mai târziu, fiecare lucru și fiecare ființă se vor întoarce la locul lor, pentru ca ordinea divină să nu aibă de suferit.“


Cărţi de Vintilă Horia