0 titluri

Tel: 0722.940.581

  1. Acasă
  2. Cărți: Religie
  3. Cărți: Creștinism
  4. Sfinții Mucenici de la Niculițel
Carte

Sfinții Mucenici de la Niculițel

Autor(i): Silvan Theodorescu
Editura: Integral
Colecţia: Sfinți, duhovnici și mărturisitori români
Anul apariţiei: 2018
Pagini: 160 (13x20 cm)
Preţ: 14,99 Lei
Disponibilitate: în stoc

Biserica Ortodoxă cinstește pe Sfinții Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel.

Ei sunt cuprinși în numărul celor 36 de Mucenici care au pătimit pentru Hristos pe pământul românesc, în străvechea cetate Noviodunum (Isaccea), din Dobrogea, pe la sfârșitul secolului al III-lea și începutul celui de al IV-lea.

După moartea lor de mucenici întru Hristos, trupurile lor au fost așezate cu multă evlavie de către creștini într-o criptă, numită „martirion“, din actuala localitate Niculițel – Tulcea.

Deasupra criptei, bunii creștini ai primelor secole au zidit apoi o biserică din piatră, încăpătoare, în care preoții săvârșeau sfintele slujbe și învățau poporul.

Dar, cu timpul, peste acel pământ s-au abătut vremuri grele, cu războaie, înrobiri și pustiiri din partea multor popoare năvălitoare care au dus, între altele, și la decăderea cetății Noviodunum.

Biserica din Noviodunum a fost și ea pustiită de năvălitorii barbari, iar lăcașul Sfinților Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip, a rămas învăluit în uitare, sub pardoseala altarului acoperită de ruine, multe veacuri.

Cu voia lui Dumnezeu, moaștele lor sfinte au fost descoperite în vara anului 1971, aceasta făcându-se în urma unor ploi abundente, apa abătută pe o uliță lăturalnică din satul Niculițel scoțând la iveală cupola de piatră a criptei, tăinuită până atunci, aflată sub ruinele vechii biserici creștine.

Cuprinsul cărţii: „Sfinții Mucenici de la Niculițel“

  • Martirii din Noviodunum osândiți pentru credința lor întru Hristos
  • „Bethleemul românesc“: Dobrogea, loc hărăzit de istorie mântuirii prin suferință
  • Pre limba martirilor: sângele mucenicilor ca „sămânță de noi creștini“
  • Marile persecuții romane asupra creștinilor
  • Tradiția asceților și mărturisitorilor dobrogeni. Urmașii spirituali ai Sfinților Mucenici de la Niculițel – Sfântul Ioan Casian și Cuviosul Dionisie cel Mic
  • Rugăciune către Sfinții Mucenici Epictet și Astion, Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel. Acatistul Sfinților Mucenici de la Niculițel
  • Anexă
    • Mănăstiri și schituri dobrogene
    • Lămuriri bibliografice