Cutele și cutrele memoriei
Editura: Publica
Anul apariţiei: 2015
Pagini: 200 (13x20 cm)
Preţ: 33,72 Lei
Disponibilitate: în 7-14 zile
„Cutele și cutrele memoriei“ este cartea lui Paul Grigoriu de memorii radiofonice. Dată fiind amprenta pe care autorul și-a lăsat-o asupra radioului românesc, dintr-un anumit punct de vedere este și cartea lui cea mai așteptată. Perioadele vieții sale profesionale sunt descrise în ordinea amintirilor, nu riguros cronologic, însă cu un fir roșu ce ne duce de la primele experiențe până la momentul retragerii.
Scriind despre cele trăite de el, Paul Grigoriu povestește și despre una dintre perioadele cele mai tumultuoase ale istoriei României, iar călătoria literară ne duce prin meandrele abuzurilor politrucilor comuniști, ale puternicilor de după 1989, uneori insistenți în a se implica în conținutul editorial al emisiunilor, dar zugrăvește și o galerie de portrete ale unor oameni de toate felurile, unii remarcabili, alții abjecți, cei mai mulți obișnuiți, cu luminile și umbrele lor.
Nota personală se îmbină cu privirea generală, instituția se dezvăluie prin oameni, nu lipsesc accentele polemice – însă fără implicații revanșarde –, nici amintirile impregnate de o anumită duioșie. Pentru a parafraza o mai veche carte a lui Paul Grigoriu, avem în față o „radio-grafie“ unică în peisajul presei și al memorialisticii românești.
Reacția alor mei la ceea ce eu calificam drept „victorie istorică“ nu a fost cum mă așteptam: mama – neîntrebată, de altfel! – spunea că ea nu înțelege ce vrea să zică asta să lucrezi la Radio și să nu te audă nimeni suflând și tu măcar o vorbuliță în difuzorul ăla (vânduseră între timp aparatul Mende și se abonaseră la radioficarea orașului care, odată cu un difuzor oribil ca aspect, manevrat doar de o limbă metalică pentru „mai tare“, „mai încet“, ne umplea zilele cu MUZICĂ POPULARĂ, ROMANȚE, VORBEȘTE MOSCOVA! ori, în cel mai bun caz, TEATRU LA MICROFON). Momentul cel mai penibil al acestei prestații se plasa însă la orele 11 și 50 de minute ale oricărei zile când, în limbile română, rusă și franceză, se difuzau COTELE APELOR DUNĂRII. Aveam să „prestez“ și eu la această „repetabilă oroare“, înșiruind la microfon (în direct, ce-i drept) cifre de care, sunt sigur acum, nimeni nu avea nevoie… […]
Cât despre tata, căruia avusesem insolența să-i arăt foarte oficial legitimația de „redactor“ al Radioteleviziunii Române (deși erau departe una de alta, străzile Nuferilor și Pangrati erau lipite – adevărată autostradă! – în numele ideologiei de partid), mi-a spus, fără să catadicsească să articuleze limpede cuvintele, așa cum făcea când ne învăța, la liceu, franțuzește: „Băiete, ai grijă! Îl ții minte pe Mende?“ (Bineînțeles! Cum să-l fi uitat? Doar îl jelisem când ne părăsise „contra cost“!) „Dar pe hârșâitul ăsta îl știi?“ (Arăta spre difuzor.) „În principiu, fac același lucru: vorbesc despre lume. La unul (Mende), alegi tu ce vrei să știi. La celălalt (hârșâitul), aleg alții, numai ce vor ei. Tu din ăsta vrei să fii?“.