Bioenergia
Lumea vie, exemplu de adaptare pentru om
Autor(i): Victor Emil LucianEditura: Universitară
Anul apariţiei: 2017
Pagini: 404 (17x24 cm)
ISBN:9786062805487
Preţ: 55,00 Lei
Disponibilitate: în stoc
Cartea încearcă să facă o legătură între energie sub diferitele sale forme care se găsesc în mediul înconjurător și organismele vii din regnul animal și vegetal.
De asemenea, se încearcă să se explice de unde provin aceste energii pe care le produc organismele vii, cum sunt produse, la ce folosesc, cum le utilizează organismele vii în folosul lor pentru a le face viața mai ușoară și mai sigură.
Prima parte a cărții prezintă originea vieții și a organismelor vii. Este descris procesul de formare a Universului, a sistemelor solare și a Pământului. Apoi, după ce au fost create condiții cât de cât favorabile apariției celor mai elementare forme de viață, este descris cum a apărut și cum a evoluat viața pe Pământ. Sistemul de formare este suprapus în timp în existența sistemului evolutiv a speciilor de animale și plante.
Primul capitol se ocupă de producerea energiei de organismele vii. Sunt enumerate și descrise cele mai uzuale forme vii de produs energie întâlnite și răspândite peste tot, sursele vegetale, lemnul de foc și cărbunele de lemn, care sunt cele mai vechi și răspândite resurse energetice cunoscute și folosite de om.
Sursa vegetală de energie contribuie esențial la existența și dezvoltarea în special a popoarelor sărace. Formele superioare de energie sunt utilizate de indivizii societăților dezvoltate din punct de vedere economic.
Producerea masei biologice verzi este explicată prin descrierea fenomenelor naturale de fotosinteză, proces biologic care produce masă și contribuie esențial la curățirea atmosferei terestre.
Tot organismele vii sunt responsabile de curățirea biologică – curățirea apelor, purificarea apei potabile, pe care le-a poluat omul prin activitățile desfășurate de el. Sunt descrise procesele de transformare bacteriană care se petrec în timpul epurării apelor uzate sau poluate. O mare cantitate de energie o dezvoltă animalele de tracțiune care au o eficiență energetică corespunzătoare cerințelor omului care le domesticește, crește și hrănește.
Dar sunt prezentate și curiozități din lumea organismelor vii care produc alte tipuri de energii, în alte scopuri decât cel care să producă lucru mecanic – deplasare, transport de obiecte grele. Sunt energii produse de organismele vii folosite în scopul reproducerii speciei, asigurării necesitaților vitale, procurării hranei. Este explicat fenomenul transmutației biologice prin care se explică științific transformarea unui element chimic în altul. Prin transmutarea și sublimarea potențialului sexual se atinge aurul filosofal al vieții.
Capitolul al doilea al cărții se ocupă de perceperea de organismele vii a energiei prezente în spațiu, energii perceptibile de simțurile ființelor vii și energii ascunse care nu pot fi percepute și cuantificate de simțurile ființelor vii sau de mintea lor. Sunt subliniate beneficiile și necazurile pe care le produc diferite tipuri de energii prezente, indiferent de voința noastră, în jurul nostru la care noi involuntar suntem supuși și obligați să le suportăm. Sunt prezentate efecte produse de influențele prezenței energiilor în spațiu asupra comportamentului biologic la unele ființe vii.
Capitolul al treilea al cărții se ocupă de capacitatea de percepere a organismelor vii a lumii exterioare. Sunt descrise modul de simțire și percepere a sunetelor care sunt prezente în mediul înconjurător, limitele și modul de a înțelege ce mesaje vor să transmită.
Sunt descrise pe rând văzul luminii, auzul zgomotelor, perceperea și distincția culorilor, modul de gândire, inteligența, capacitatea intelectuală atât a anumitor animale cât și a plantelor adaptate mediului în care trăiesc. Câteva mituri despre animale stârnesc curiozitatea cititorului despre specificitatea adaptării unor ființe vii la condițiile mediului în care trăiesc.
Atunci când organismele vii simt necesitatea sau sunt obligate să se apere de posibili dușmani a căror prezență este semnalată și le pun viața în pericol, ele comunică între ele. Prezența plantelor dintr-o zonă influențează modificarea condițiilor de mediu în care trăiesc. Sunt prezentate caracteristicile undelor electromagnetice, lumina ca radiație electromagnetică purtătoare de energie și limitele de percepție a razelor vizibile de diferite ființe.
Sunt ființe vii care percep cutremurele de pământ cu mult timp înainte de a se produce. Comportamentul acestor animale se schimbă. Sunt descrise modurile de percepere a lumii înconjurătoare de către unele animale care au această capacitate deosebită de a altora. Fenomenul migrației întâlnit la unele ființe este descris.
Capitolul al patrulea dă unele explicații, cercetări, studii despre producerea bioenergiei. „Transmutația biologică este un dar divin pentru cei inteligenți și perseverenți“, este o afirmație a specialiștilor.
Sunt descrise metode de remediere a unei transmutații biologice, indici ale transmutației biologice, despre ADN-ul uman care deschide poarta cunoașterii spirituale. Meditația face minuni.
Proporțiile și structura ADN-ului respecta proporția de aur. Este descrisă crearea și prezența proporției de aur în natură și în creația omului. Sunt prezentate metode de exersarea mentalului, de fapt concentrarea energiilor spirituale pentru obținerea unui scop propus dinainte.
Capitolul al cincilea prezintă câteva elemente de termodinamică biologică, prezentând legăturile strânse dintre legile generale ale fizicii, a căldurii dezvoltate prin oxidarea substanțelor nutritive consumate de ființele vii, a producerii lucrului mecanic capabil de a fi produs prin transformarea energiei calorice în energie mecanică. Este prezentat bilanțul energetic al acestor transformări care au loc în organismele ființelor vii care consumă substanțe nutritive și produc energie pe care o folosesc în scopuri utile traiului. Sunt prezentate tipurile de stări și procese cuplate în sistemele biologice.
Capitolul al șaselea prezintă câteva elemente de radiobiologie, efectele biologice ale radiațiilor, mărimi și unități pentru măsurarea efectelor radiațiilor, doza biologic admisă ca nepericuloasa pentru corpul uman.
Radiobiologia este un procedeu cu ajutorul căruia se detectează schimbări morfologice a unor țesuturi din care sunt compuse organele funcționale ale corpului uman. Aceste modificări pot produce schimbări funcționale ale organelor care pot afecta sănătatea organismului.
Capitolul al șaptelea prezintă noțiuni elementare despre producția biologică de hidrogen, metode utilizate, materii prime utilizate.
Capitolul al optulea indică algele, ca resursă biologică, materie primă de producere a energiei viitorului. Se subliniază că algele produc 90% din oxigenul din ape, vital pentru viețuitoarele acvatice. Sunt prezentate caracteristicile generale ale algelor, clasificarea speciilor de alge cunoscute, impactul algelor asupra mediului marin și zonei litorale, producerea hidrogenului cu ajutorul algelor.
Este descris istoricul descoperirii producerii hidrogenului din alge marine, modalități de producere a hidrogenului, cercetări în stocarea și producerea hidrogenului. Sunt prezentate cercetări din biochimie pentru dezvoltarea algoculturii. Este prezentat bioreactorul algol care ajută la producerea algelor.
Capitolul al nouălea al cărții prezintă mesajele pe care le transmit diferite specii de flori și plante atunci când sunt oferite cadou de o persoană altei persoane.
Această carte este destinată în principal ONG-urilor de mediu, parlamentarilor, studenților, cadrelor didactice, funcționarilor publici din administrația locală și județeană și ziariștilor interesați de problemele din domeniul organismelor vii din natură, cum au știut organismele vii să se adapteze condițiilor de mediu și nu în ultimul rând publicului larg care este bine să cunoască ce, cum și cât consumă față de ce și cât produce.
Abordarea subiectelor tratate în lucrare este un compromis între una strict științifică și una de popularizare, nefiind deci destinată publicului larg în general și nici experților, ci celor care, fără a fi specialiști în problemă, au un nivel de instruire peste medie și interesul de a aprofunda și înțelege problematica atât de complexă a unui comportament voluntar sau involuntar, dar necesar traiului în care s-au decis să-și desfășoare traiul.
Autorul a încercat să abordeze în carte subiectele transdisciplinar și multidisciplinar pentru că subiectele tratate sunt de o mare complexitate și implică analize din mai multe discipline simultan.
Pentru că pe plan principal am urmărit producerea de energie utilă organismelor vii și curățirea mediului de deșeuri produse de om și organismele vii a trebuit să combin cunoștințe de mediu, fizică, biologie, chimie, zoologie, botanică, pentru o abordare cât mai completă a problemelor tratate.
Cartea face în primul rând o fotografie a modului de adaptare a organismelor vii la condițiile specifice de mediu în care își desfășoară viața și procură hrana necesară menținerii vieții, dezvoltării și apărării de dușmani.
Sper că prezenta carte să fie o lectură interesantă, informativă și utilă unor categorii cât mai largi de cititori și să contribuie la o mai bună înțelegere, protecție și gestionare a factorului esențial, vital de mediu.
Cartea am scris-o făcând multe observații personale în natură, o perioadă lungă de timp de câțiva ani și consultând bibliografia menționată de la finele cărții.
Cuprinsul cărţii: „Bioenergia“
- Introducere
- Prezentarea cărții
- Originea vieții și a organismelor vii în Univers și pe Pământ
- Formarea Universului, a sistemelor solare și a Pământului
- Cum a apărut și cum a evoluat viața pe Pământ?
- Ce condiții trebuie îndeplinite ca o planetă să găzduiască viață?
- Apariția omului pe Pământ
- Apariția vieții în Univers
- Producerea energiei necesare viețuirii de organismele vii cu mijloace proprii
- Cele mai uzuale forme vii de produs energie - surse vegetale
- Lemnul de foc și cărbunele de lemn – Sursă de energie pentru existență și dezvoltare a popoarelor sărace
- Plante energetice – biomasa
- Fotosinteza – proces biologic – curățirea atmosferei
- Reacții fotochimice
- Reacții nefotochimice (de întuneric)
- Aspectul energetic al fotosintezei
- Poluarea aerului și fotosinteza
- Model de laborator a procesului de fotosinteză
- Electricitate – direct din fotosinteză
- Epurarea biologică – curățirea apelor
- Procese de transformare bacteriană
- Purificarea apei potabile
- Energia ființelor vii – animale
- Animalelor de tracțiune
- Eficiența energetică a energiei animale
- Evidența și repartizarea animalelor de tracțiune
- Energia cinetică a omului
- Animalelor de tracțiune
- Bioluminiscența – producerea luminii vii
- Licuriciul
- Mecanismul de producere al scintilației la licurici
- Peștele «Cardinal»
- Capilaritatea, modul de hrănire a plantelor
- Plantele percep sunetul făcut de insectele dăunătoare și își activează sistemul de apărare
- Liliacul (animalul nocturn) care se orientează cu ultrasunete
- Focile, morsele, ursul polar mențin constantă temperatura interioară a corpului
- Plantele carnivore
- Lemnul – material de construcții rezistent la cutremure și în timp
- Simțurile și adaptările la mediu a păianjenilor
- Adaptări la condiții specifice de mediu
- Păianjenii în simbolică și cultură
- Pânza de păianjen
- Strategiile de vânătoare ale păianjenilor
- Înmulțirea păianjenilor
- Comportamente curioase din viața păianjenilor
- Instinctul vetrei generatoare de energie pozitivă
- Romantism sau hărțuire la comportamentul animalelor
- Transmutația biologică, un fenomen care sfidează știința actuală
- Experimente care au condus la descoperirea transmutației biologice
- Părintele transmutației biologice - Louis Kervran
- Știința nu a explicat complet transformarea unui element chimic în altul
- Prin transmutarea și sublimarea potențialului sexual se atinge aurul filosofal al alchimiștilor
- Bioinginerie energetică – schimbul de produse cu mediul înconjurător
- Producerea energiei necesare acoperirii menținerii funcțiilor vieții
- Economisirea energiei de organism
- Consumul de energie de organismele ființelor vii
- Cele mai uzuale forme vii de produs energie - surse vegetale
- Perceperea de organismele vii a energiilor și fenomenelor prezente în spațiu înconjurător
- Energii perceptibile de simțurile ființelor vii
- Energii și fenomene ascunse
- Sentimente și energii care nu sunt percepute de organele de simț ale organismelor vii
- Sfidarea, un comportament lipsit de sentimente
- Lucrătorii în Lumină și familia energetică biologic
- Al șaselea simț la câini
- Simțurile păsărilor - Spiritul de colectivitate
- Vibrațiile și acordarea vibrațională
- Dincolo de cele cinci simțuri
- Rezonanța și antrenarea
- Antrenarea
- Radionica
- Unde benefice corpului uman
- Fenomenul migrației ființelor vii
- Migrarea somonilor, America de Nord
- Migrarea păsărilor Porumbelul Călător
- Migrația fluturilor monarh, din Satele Unite ale Americii în Mexic
- Fuga sardinelor, Africa de Sud
- Migrația Crabilor roșii, Christmas Island, Australia
- Împerecherea pinguinilor imperiali, Antarctica
- Înmulțirea broaștelor țestoase, Trinidad Tobago
- Flamingo, Lacul Nakuru, Kenya
- Migrarea neconvențională
- Animale agresive periculoase
- Câteva fenomene ciudate
- Experimente cu Piramide
- Levitația Tibetană
- Fizica Vibrațiilor
- Efectul Structurii de Cavitate
- Undele telurice
- Sursa de formare a undelor
- Reprezentarea grafică a rețelele telurice
- Detectarea prezenței undelor telurice
- Efectele undelor telurice
- Manifestări concrete ale acțiunii undelor telurice
- Contracararea efectelor nocive
- Efecte ale comportamentului biologic la ființe influențate de prezența energiilor în spațiu
- Comunicarea între ființele vii
- Ființa umană este ca o antenă sensibilă la curenții energetici
- Câmpul energetic al ființelor vii
- Utilizarea magnetismului este ceva firesc
- Normalul și paranormalul sunt fragmente din aceeași realitate
- Creierul uman are capacități nebănuite
- Teoriile științifice moderne tind către spiritualitate
- Partea este în tot și totul este în parte
- Comunicarea internă
- Comunicarea la plante
- Cuvântul
- Cuvintele pot vindeca
- Cuvintele de vibrație joasă
- Posibile soluții de stabilire a înțelegerii între oameni
- Comportamentul și culoarea blănii la animale
- Puterea și influențele florei asupra faunei
- Perceperea de organismele vii cu propriile simțuri și capacități a fenomenelor lumii exterioare
- Simțirea și perceperea sunetelor
- Capacitatea apei de a auzi, selecție și acumulare a informației
- Apa o substanță bizară
- Simțirea – perceperea semnalelor luminoase și auditive
- Surse de lumină percepute de ochiul uman
- Cum văd animalele?
- Văzul la mamifere - Culorile prin ochii animalelor
- Câteva mituri despre animale
- Simțurile plantelor. Plante care aud și comunică
- Plantele pot gândi? Nu, dar comunică într-un mod rudimentar
- Plantele vorbesc
- Simțurile plantelor: gustul, auzul, pipăitul, mirosul, văzul
- Perceperea lumii înconjurătoare de către plante
- Influența vegetației asupra circuitului apei în natură
- Caracteristicile undelor electromagnetice
- Lumina ca radiație electromagnetică purtătoare de energie
- Limitele de percepție a razelor vizibile
- De la ultraviolet la infraroșu
- Perceperea rugozității unei suprafețe
- Perceperea cutremurelor de pământ
- Perceperea lumii înconjurătoare de către animale
- Simțurile șerpilor
- Percepțiile pisicii
- Animalele, unele scriu, altele citesc
- Simțurile anfibiilor - presimțirea unui seism de pământ
- Cum ar putea un gândac să revoluționeze industria aeronautică
- Simțuri uimitoare ale unor animale
- Detectarea liniilor de câmp electric
- Sensibilitatea la modificări de temperatură
- Perceperea culorilor de om, păsări și alte animale
- Obținerea de informați despre mediu cu ajutorul limbii
- Perceperea de la distanță mare a hormonilor
- Mustățile - organ de simț foarte sensibil
- Nu numai cu timpanul se aude
- Furnicile au organe de simț foarte sensibile
- Elefanții miros prin trompă
- Termitele
- Cimpanzeii au o capacitatea extraordinară a memorării cifrelor
- Corbii – amestec de inteligență și logică
- Animale care simt bolile și presimt dezastrele naturale
- Delfinii – ființe inteligente
- Familia corvidelor
- Freamătul graurilor, Somerset Levels, Marea Britanie
- Împerecherea Păsării smintite (Sula nebouxii)
- Evoluția capacității simțurilor la organismele vii cu vârsta
- Apariția simțurilor
- Dezvoltarea capacității simțurilor la organismele vii cu creșterea în vârstă
- Atrofierea capacității simțurilor la bătrânețe
- Simțirea și perceperea sunetelor
- Explicații, cercetări, studii despre producerea bioenergiei
- Transmutația biologică Un dar divin pentru cei inteligenți și perseverenți
- Indicii ale transmutației biologice
- Metode de remediere a unei transmutații biologice
- ADN-ul uman deschide poarta cunoașterii spirituale
- Meditația la unison face minuni
- ADN-ul respectă proporția de aur
- Scurt istoric a proporției de aur
- Crearea și prezența proporției de aur în natură și în creația omului
- Creatorul proporției de aur în natură
- Alte locuri în care s-a descoperit numărul de aur
- Despre codoni. Câți codoni, atâtea hexagrame în I Ching
- Perspectiva completă asupra realității
- Învață să captezi puterea soarelui
- Exersarea mentalului
- Aparate și dispozitive concepute de om pentru extinderea capacității de percepție a simțurilor native
- Elemente de termodinamică biologică
- Noțiuni generale
- Principiul I al termodinamicii
- Aplicații ale Principiului I al termodinamicii în biologie
- Bilanțul energetic al organismului
- Principiul al II-lea al termodinamicii
- Aplicațiile principiului al II-lea al termodinamicii la nivelul organismului viu
- Fluxuri termodinamice și forțe termodinamice
- Stări staționare și procese cuplate în sistemele biologice
- Starea „departe de echilibru“
- Principiul III al termodinamicii
- Elemente de termodinamică biologică
- Biofizică – Elemente de termodinamică biologică
- Influența concentrației diferitelor elemente din organismul ființelor vii asupra stării de sănătate a acestora
- Apa, substanță determinantă pentru organism
- Calitatea apei determină o viață inteligentă
- Importanța calității apei consumate de organismul uman
- Concentrația de Magneziu și efectele sale
- Apa, substanță determinantă pentru organism
- Radiobiologie
- Radiobiologia
- Efectele biologice ale radiațiilor
- Mărimi și unități pentru măsurarea efectelor radiațiilor
- Doza biologică
- Fabricarea hidrogenului
- Producția biologică de hidrogen
- Fabricarea hidrogenului
- Hidrogen din Biomasă
- Procedeul Kværner
- Procedeul termochimic
- Procedeul fotochimic
- Procedeul fotobiologic
- Fabricarea hidrogenului utilizând surse alternative de energie
- Algele, resursa biologică de energie a viitorului
- Algele produc 90% din oxigenul din ape necesar viețuitoarelor
- Caracteristicile generale ale algelor
- Clasificare
- Algele albastre-verzi
- Algele verzi
- Algele roșii
- Algele brune
- Diatomee
- Impactul algelor asupra mediului
- Istoricul descoperirii producerii hidrogenului din alge marine
- Modalități de producere a hidrogenului
- Cercetări în stocarea și producerea hidrogenului
- Producerea hidrogenului cu ajutorul algelor
- Producerea hidrogenului gazos prin fermentație anaerobă
- Producerea hidrogenului prin fotofermentație
- Cercetări din biochimie
- Algocultură
- Utilizările algelor
- Combustibil algal
- Bioreactor algal
- Relații între specii de animale și/sau plante – simbioza
- Drojdia – Generalități
- Drojdiile de bere
- Utilizare
- Drojdia de bere – cea mai bună prietenă a omului?
- Organe și țesuturi ar putea fi imprimate 3D
- Simbolistica și limbajul florilor
- Lunile anului
- Simbolul unor țări
- Aniversări a căsătoriei
- Epilog
- Bibliografie