0 titluri

Tel: 0722.940.581

  1. Acasă
  2. Cărţi: Medicină Naturistă
  3. Cărţi: Homeopatie
  4. Farmacologie homeopată (ecologică) - Vol. 1
Carte

Farmacologie homeopată (ecologică) - Vol. 1

Farmacologie homeopată (ecologică) - Vol. 1. Editura Universitară
CumpărDetalii carte

Farmacologie generală

Autor(i): Dumitru Dobrescu
Editura: Universitară
Anul apariţiei: 2011
Pagini: 376 (13x20 cm)
Preţ: 38,54 Lei
Disponibilitate: în 7-14 zile

Cartea „Farmacologie homeopată (ecologică)“ se adresează:

  • medicilor şi farmaciştilor pregătiţi în facultăţile oficiale, cu formaţie alopată;
  • studenţilor în medicină şi farmacie, care vor să‑şi lărgească orizontul cunoaşterii;
  • celor care ştiu că Homeopatia este o metodă terapeutică şi sunt dispuşi să o privească şi din alt unghi şi să accepte că poate fi o ramură de ştiinţă;
  • celor care nu ştiu nimic despre Homeopatie şi doresc să se informeze fără idei preconcepute;
  • acelor categorii de intelectuali care doresc să înţeleagă câte ceva din complexitatea şi frumuseţea naturii, a fiinţei umane şi a relaţiilor dintre natura şi om;
  • tuturor celor dispuşi să cunoască şi eventual să accepte lucruri şi idei noi.

Cartea nu se adresează:

  • acelor persoane, indiferent de pregătirea lor, care se consideră prea inteligenţi pentru a pierde vremea citind despre lucruri controversate;
  • acelor persoane care dau verdicte fără a cunoaşte fondul problemelor;
  • celor care nu sunt dispuşi să gândească şi să accepte noutăţi.

Aceştia ar face bine să nu citească lucrarea şi să rămână la obiceiurile lor.

Dar să nu blameze!

A cerceta înseamnă a vedea ceea ce au văzut toţi şi a gândi aşa cum nu a gândit nimeni.

Albert Szent-Gyorgyi, Bioenergetics, 1957

Am scris această carte la împlinirea a 80 de ani de viaţă şi 60 de ani de activitate profesională.

Cartea cuprinde o sinteză a ipotezelor, experimentelor, rezultatelor şi concluziilor din numeroşii ani de întrebări şi verificări, ezitări şi îndrăzneli, îndoieli şi certitudini în laborator, în clinică, în ambulatoriu.

Din 1977, când am introdus pentru prima dată termenul de Farmacotoxicologie, într-o carte de Farmacologie, au fost 30 de ani în care am înaintat pas cu pas (Farmacoepidemiologie –1979; Farmacologie ecologică – 1994; Farmacologie homeopată – 2007), într-o viaţă dedicată medicamentului şi strădaniilor de a obţine de la acesta beneficii maxime, cu riscuri minime.

FARMACOLOGIA este ştiinţa medicală care studiază relaţiile reciproce dintre medicamente şi organism, precum şi utilizarea medicamentelor pentru tratarea suferinţelor organismului.

În acord cu legile naturii, există două feluri de medicamente: alopate şi homeopate.

Corespunzător acestora, există două ramuri ale Farmacologiei, alopată şi homeopată.

SINONIME ale farmacologiei homeopate:

  • farmacologia infinitezimalului;
  • farmacologia ecologică;
  • farmacologia informaţiei;
  • nanofarmacologie;

Farmacologia homeopată generală studiază fenomenele, conceptele, legile generale privind interrelaţiile dintre organismul uman şi medicamentul homeopat, sub diversele lor aspecte.

Am descoperit că Homeopatia este Farmacologie homeopată, prin revelaţie. Nu pot preciza când a avut loc această, la ce dată anume. Înclin să cred că s-a produs treptat, amintindu-mi că, în decursul vieţii, am deschis, succesiv, mai multe uşi ale tainelor naturii. Fiecare dintre ele mi-a desfăşurat în faţa spiritului mereu căutător al noului, alte căi, care m-au condus spre uşile următoare. Aceste uşi şi căi sunt indicate în pagina întâia a cărţii.

Prima ediţie a acestei cărţi, apărută în martie 2007, a fost şi prima carte din lume, în domeniul respectiv. Ea poate fi considerată ca reprezentând bazele şi construcţia unei noi ştiinţe, aceea a relaţiilor medicamentului homeopat cu organismul, pe fundamentul pus de Hahnemann pentru Homeopatia clasică.

Fiind o premieră internaţională şi având în vedere particularităţile subiectului care se referă la o temă puţin cunoscută şi/sau controversata în mod curent, din necunoaştere („Cei care laudă homeopatia nu au totdeauna o cunoaştere mai precisă decât cei care o denigrează“ – Pierre Vannier), am considerat util să cuprindă mai mult decât conţinutul specific al noii ştiinţe.

De aceea am conceput o carte neconvenţională şi am introdus o primă parte, cu capitole introductive, conţinând enunţuri, argumentaţii, justificări, care să pregătească un teren aperceptiv, propice înţelegerii problemelor şi care să ofere multe date indispensabile cu caracter formativ, informativ şi filozofic. Ideea s‑a dovedit inspirată, motiv pentru care partea introductivă este menţinută şi la ediţia a treia, cu unele completări.

* * *

După apariţia primei ediţii a cărţii au urmat, firesc, lansarea şi analiza cărţii. Acestea au fost făcute în mai multe ocazii. Cu fiecare prezentare dar şi între timp, am meditat îndelung asupra conţinutului cărţii şi au apărut multe idei noi, pe care le‑am notat în vederea introducerii în ediţia a treia, care este revăzută şi adăugită, cu îmbunătăţiri substanţiale faţă de prima ediţie.

Totodată, convins de analogia evidentă dintre medicamentul homeopat şi cel alopat, am considerat util să fac o analiză mai atentă a evoluţiei acestora în ultimii 200 de ani, de la descoperirea homeopatiei.

Am întocmit un eseu intitulat „Medicamentul în secolul XXI“, pe care l-am publicat în Memomed 2009 şi republicat, revăzut şi adăugit, în Memomed 2010 şi 2011. Eseul este publicat şi în ediţia a treia a „Farmacologiei homeopate generale“, în Anexă.

Nu aş fi depus munca intensă şi perseverentă pentru conceperea, elaborarea şi publicarea acestor texte, dacă nu aş fi avut convingerea fermă în adevărurile despre cele două tipuri de medicamente, în logica impecabilă de prezentare a acestora, în valoarea lor inestimabilă pentru îngrijirea sănătăţii oamenilor, bunul lor cel mai de preţ, alături de viaţă.

În acelaşi timp, nu m-am aşteptat nici un moment, ca ideile şi conceptele mele noi să fie acceptate repede şi de către mulţi confraţi. Dar nici nu am crezut că vor trece aproape patru ani şi strădaniile mele vor fi trecut practic neobservate.

Cu atât mai mult cu cât, în materialele amintite, nu era vorba de descoperirea unui nou medicament, care ar putea aduce uşurarea la câteva sute de mii sau milioane de bolnavi. Şi nici de alte noutăţi de dimensiuni similare.

Este vorba de schimbat cursul istoriei medicamentului în toată lumea, şi deci al sănătăţii umanităţii.

Este imposibil să se estimeze mulţimea cauzelor şi ponderea diferiţilor factori care concură la menţinerea situaţiei actuale, în fapt, menţinerea homeopatiei în afara medicinii. Din nefericire, cauzele şi factorii se găsesc în toate categoriile care ar putea avea influenţe nefaste: medici homeopaţi, medici alopaţi, autorităţi sanitare sau din alte domenii, oameni din afara profesiei medicale. În egală măsură, toţi aceşti factori sunt responsabili în faţa umanităţii şi a istoriei de răul imens provocat oamenilor.

Medicii homeopaţi sunt vinovaţi pentru perseverenţa cu care se opun modernizării homeopatiei şi intrării în rândurile ştiinţelor medicale, preferând să practice o metodă terapeutică cu o vechime de 200 de ani, care ar fi trebuit să se înnoiască permanent în timp, după modelul alopatiei.

Din întreaga mea carte reiese clar că homeopatia trebuie să supravieţuiască, dar nu oricum, în nici un caz sub forma actuală.

Homeopatia trebuie să devină ceea ce este în realitate, „Farmacologie homeopată“, ştiinţa medicală, analogă Alopatiei şi Farmacologiei alopate.

Homeopatia trebuie reclădită, dar singura modalitate, în acest scop, este „Farmacologia homeopată“.

Un exemplu tipic: toate patogeneziile trebuie refăcute după regulile proving-ului modern (vezi anexa 2).

Numai astfel se vor putea elimina toate datele nefiabile din patogeneziile actuale, care reprezintă 6–55% din conţinutul cuprins în actualele cărţi de Materia Medica.

Medicii alopaţi sunt vinovaţi pentru imobilismul în înţelegerea virtuţilor vindecătoare ale medicamentelor homeopate şi utilităţii lor remarcabile.

Medicii cadre didactice din universităţile de medicină şi farmacie din toate ţările, sunt vinovaţi că nu acceptă ca homeopatia să fie predată ca disciplină obligatorie la toţi studenţii.

Aceasta ar avea ca urmare, abilitatea tuturor medicilor să prescrie, în egală măsură, medicamente alopate şi homeopate, atât în ambulator cât şi în spitale, ghidaţi exclusiv de indicaţiile terapeutice optime, pentru fiecare bolnav.

Oameni din afara profesiei medicale îşi permit să judece homeopatia în cele mai diverse moduri şi prin variate căi, întrecându-se în a adresa tot felul de invective, evident fără justificări valabile.

Adesea, când mă gândesc la situaţia homeopatiei în lume, am senzaţia că trăiesc în realitate, ceea ce l-aş putea numi „Războiul de 200 de ani“.

Probabil unul dintre cele mai lungi din istoria omenirii, care este încă în plină desfăşurare şi care probabil nu se va sfârşi niciodată dacă cele două părţi nu vor înţelege şi nu vor accepta că ambele sunt expresia legilor naturii şi că destinul lor este să se completeze reciproc şi să aducă împreună servicii sănătăţii populaţiei.

În acest domeniu, pasiunile necontrolate ale unor oameni i-au condamnat să nu fie niciodată învingători sau învinşi, dar să se lupte neîncetat, fără a se ajunge la o izbândă reală.

Este războiul dintre alopatie şi homeopatie, început imediat după descoperirea homeopatiei. Ca toate războaiele, este o absurditate, pentru că este provocat de neînţelegerile dintre oameni bazate pe păreri subiective.

În realitate, atât alopatia cât şi homeopatia există pentru că exprima legi obiective ale naturii, care sunt imuabile şi perene, independente de părerile subiective ale oamenilor. Fără posibilitatea de a distinge realitatea unică, aşa cum reiese din legile naturii, unii oameni au „realitatea lor“, care este ireconciliabila cu „realitatea altora“.

* * *

În cei patru ani care au trecut de la apariţia primei mele cărţi de Farmacologie homeopată, trăiesc în permanenţă un sentiment de neputinţă. Acesta este firesc întrucât nu primesc nici cel mai mic semn de încurajare, dar sunt nevoit să înfrunt tot mai multe împotriviri, unele chiar şi de la cei la care nu m-aş fi aşteptat în nici un chip.

În anul 2008, am participat la Congresul Ligii Internaţionale a Medicilor Homeopaţi la Ostende, Belgia. O secţiune a Congresului avea titlul Farmacologie. Am fost surprins ştiind că majoritatea farmacologilor sunt împotriva homeopatiei şi că nu am întâlnit încă un farmacolog care să accepte şi să practice homeopatia, aşa cum fac eu.

Am fost convins că este situaţia ideală pentru a prezenta ideile mele despre Farmacologia homeopată. Aveam şi un argument palpabil. Tocmai se tipărise versiunea în limba engleză a cărţii mele „Farmacologia homeopată generală“. Am trimis din timp cartea preşedintelui comitetului de organizare a congresului şi un flyer de prezentare a cărţii şi i-am solicitat să mă programeze cu o conferinţă într-o şedinţă plenară din cadrul congresului. Era un prilej unic ca homeopaţi din toată lumea să ia cunoştinţă de ideile novatoare şi să le discute, după cum ar fi considerat fiecare. Care altul ar putea fi rostul unui congres internaţional mai mult decât cel solicitat de mine? Spre surpriza mea, am fost inclus în programul congresului, în după amiaza penultimei zile, când cel puţin două treimi din participanţi plecaseră şi într-o sală secundară. Dar mizeria nu s-a oprit aici. Cu o zi înainte de data programată, când m-am dus să predau stick-ul cu slide-uri, mi s-a spus că am fost reprogramat pentru susţinerea lucrării mele, în ultima zi, în cea mai mică sală. Evident, plecase majoritatea participanţilor, astfel încât am avut o audienţă nesemnificativă. Nici în aceste condiţii nu am fost cruţat. Moderatorul m-a somat să respect timpul care mi se rezervase, 20 de minute. După mine a urmat o prezentare din ţară gazdă, care, în loc de 20 minute, a fost lăsată să vorbească o oră şi jumătate, un subiect cu totul minor în comparaţie cu al meu.

* * *

Aceeaşi nepăsare am întâmpinat-o şi în ţara mea.

După apariţia cărţii mele, „prima din lume“, deci un eveniment care nu apare în fiecare săptămână sau lună, am dorit să fac lansarea cărţii într-o şedinţă comună a Academiei Romane şi Academiei de Ştiinţe Medicale, eu fiind membru al celor două şi înţelegând să-mi aduc contribuţia personală la afirmarea rolului lor de înalte foruri ştiinţifice.

După mai bine de un an de intervenţii am reuşit să am aprobările necesare şi să se programeze şedinţa comună. Am expediat personal invitaţiile la toţi şefii catedrelor de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti şi la alte instituţii care ar fi putut fi interesate. În ziua lansării nu am fost onorat decât de câţiva dintre cadrele didactice invitate. Chiar dacă ei erau ocupaţi, m-aş fi aşteptat să trimită pe câte unul dintre subalternii lor, ceea ce nu s-a întâmplat.

Astfel, „Farmacologia homeopată“ a rămas necunoscută medicilor şi cadrelor didactice.

* * *

Nu m-am putut reţine să relatez aceste fapte reprobabile, care dezonorează idei şi instituţii, ce ar trebui să fie modele de probitate şi demnitate, în avangarda progresului.

Am făcut relatarea pentru a sublinia că, din nefericire, în scurgerea anilor istoriei omenirii, majoritatea oamenilor sunt atât de limitaţi şi comozi, încât nu învaţă nimic din experienţele vieţii.

Fenomenul este general, în toate compartimentele societăţii.

S-a întâlnit în nenumărate variante, cu toate ştiinţele. S-a întâlnit şi în ştiinţa medicamentului. Iată dovada. Până la mijlocul secolului 19, cunoştinţele despre „substanţele medicinale“ cunoscute (majoritatea plante şi substanţe naturale) erau descrise în cărţi de „Materia Medică“ şi se predau studenţilor de către clinicieni.

Un tânăr absolvent al Universităţii din Leipzig, Rudolf Buchheim (1820–1879) a avut ideea să fundamenteze o ştiinţă a medicamentului, Farmacologia. A încercat la mai multe universităţi din Germania, dar a fost refuzat spunându-i-se ca medicamentele trebuie predate studenţilor de către clinicieni, care le şi folosesc în tratamente.

În 1849 Buchheim, având 29 ani, a reuşit să înfiinţeze, la Universitatea din Dorpat (situată pe teritoriul actualei Estonii), prima catedră de Farmacologie.

Ulterior, cu toate împotrivirile facultăţilor de medicină, Buchheim s-a reîntors în Germania. Cel mai bun dintre studenţii lui, Oswald Schmiedeberg (1838–1921) a fost numit în 1872 profesor de Farmacologie la Universitatea din Strassburg, unde a avut una dintre cele mai valoroase şcoli de Farmacologie din lume.

Istoria se repetă la începutul secolului XXI cu „Farmacologia homeopată“. Când a apărut cartea mea „Farmacologia homeopată generală“, în 2007, am trimis o scrisoare rectorilor universităţilor de medicină şi farmacie din România, cu rugămintea să examineze posibilitatea introducerii noii ştiinţe, cel puţin ca disciplina facultativă. Nu am primit nici un răspuns, favorabil sau nu, deşi nu eram un tânăr de 29 ani, ca Buchheim ci un profesor universitar consacrat în cei peste 60 de ani de carieră universitară fructuoasă.

S-ar putea aminti aici despre banala şi desueta idee a învăţămintelor istoriei care are darul de a stârni indiferenţa.

Orice comentariu este inutil. Rămâne ca viitorul să ne arate ce se va întâmpla cu „Farmacologia homeopată“.

Dumitru Dobrescu,

Profesor univ. dr. de Farmacologie şi Homeopatie,

Membru corespondent al Academiei Romane,

Membru titular al Academiei de Ştiinţe Medicale

Ianuarie 2011