0 titluri

Tel: 0722.940.581

  1. Acasă
  2. Cărţi: Afaceri
  3. Cărţi: Management
  4. Principiul lui Peter
Carte

Principiul lui Peter

Principiul lui Peter. Editura
Detalii carte

Autor(i): Laurence J. Peter
Editura: ACT şi Politon
Anul apariţiei: 2017
Pagini: 208 (13x20 cm)
Preţ: 27,00 Lei
Disponibilitate: STOC EPUIZAT!
Nu ştim dacă şi când mai primim această carte.


În 1969 Laurence J. Peter a creat un fenomen cultural cu nemaipomenitul, mediatizatul, amuzantul său tratat despre afaceri şi viaţă:„Principiul lui Peter“.

Cuvintele şi teoriile sale sunt la fel de valabile astăzi precum erau şi atunci. Punând în discuţie şi răspunzând la eterna întrebare „De ce lucrurile sfârşesc întotdeauna prost?“, Peter explorează incompetenţa prezentă atât de agresiv în societatea noastră, la locul de muncă, şi în lumea noastră, într-o manieră revoltător de amuzantă, dar onestă şi vizionară.

Autorul a cercetat maniera în care avansează angajaţii într-o ierarhie şi ce anume se petrece cu ei după avansare. Incompetenţa ocupaţională este pretutindeni. Deseori se întâmplă ca un angajat să fie promovat de pe un post de competenţă pe unul de incompetenţă. Într-o ierarhie, toţi angajaţii au tendinţa să avanseze până la nivelul incompetenţei lor.

„Principiul lui Peter“ reprezintă cheia pentru a înţelege toate sistemele ierarhice şi, prin urmare, pentru a înţelege întreaga structură a civilizaţiei.

Tatăl meu era deosebit de încântat de jargonul pseudoştiinţific inventat de dr. Peter pentru a descrie comportamentele ciudate şi risipitoare afişate de cei care lâncezeau la nivelul incompetenţei lor.

Peter dădea nume absurde şi comice realităţilor tragice ale vieţii profesionale. Premisa întregii cărţi, starea de incompetenţă pe care Peter a denumit-o „Sindromul încadrării finale“, duce la unele persoane la dezvoltarea unei „Tabulologii anormale“ (un „aranjament neobişnuit şi foarte semnificativ al biroului“). Această patologie se manifestă, spre exemplu, prin „Gigantismul tabulatoriu“ (obsesia de a avea un birou mai mare decât al colegilor). Afacerea tatălui meu era afectată îndeosebi de „Sindromul balansoarului“ („o inabilitate desăvârşită de a lua decizii“) şi de „Inerţia hăhăită“ („obiceiul de a te ţine de glume în loc să-ţi faci treaba“).

Robert I. Sutton