Dansul relațiilor

Autor: Dr. Harriet Lerner,
Editura: Herald
Cum să vorbim când ne simțim furioși, răniți, speriați, frustrați, jigniți, înșelați sau disperați
Autor(i): Dr. Harriet Lerner,Editura: Herald
Colecţia: Pas în doi
Anul apariţiei: 2022
Pagini: 272 (13x20 cm)
ISBN:9789731118932
Preţ: 44,00 Lei
Disponibilitate: în 7-14 zile
Deși relațiile apropiate oferă cele mai bune ocazii de fi cunoscut și de a-l cunoaște pe celălalt, ele sunt totodată un teren propice pentru tăcere și frustrare, pentru că oamenii au tendința de a-și înăbuși vocea adevărată și de a nu impune limite sănătoase.
Indiferent dacă este vorba despre partenerul de viață, un părinte, o soră sau un prieten, „Dansul relațiilor“ ne învață cum să gestionăm cele mai importante relații din viața noastră cu claritate, încredere și iubire.
Cartea lui Harriet Lerner ne explică ce să spunem și ce să nu spunem atunci când:
- Dorim să ni se ceară scuze, dar persoana care ne-a rănit refuza să își ceară iertare și nu își recunoaște faptele;
- Suntem disperați și nu știm cum să facem conversația să avanseze;
- Ne simțim împovărați și deprimați de criticile, negativismul sau comportamentul iresponsabil al celuilalt;
- Am fost respinși sau ignorați, iar cealaltă persoană nu dorește să discute cu noi;
- Credem că am încercat totul, și totuși nimic nu se schimbă;
- Suntem nehotărâți dacă este cazul să părăsim relația și nu ne cunoaștem limitele.
… dacă vreți o rețetă pentru eșecul în orice relație importantă, încăpățânați-vă și refuzați să vă schimbați până când cealaltă persoană se schimbă prima.
Nimic – nici măcar antrenarea asertivității și toate abilitățile de comunicare din lume – nu poate împiedica o relație să devină un loc al manifestării tăcerii ostile sau al evadării, al furiei sau al frustrării, chiar dacă ne referim strict la perioadele ei dificile. Nicio carte și niciun expert nu ne pot proteja de întreaga gamă de stări emoționale negative care ne definesc ca oameni. Îl putem influența pe celălalt prin ceea ce spunem și prin ceea ce nu spunem, dar niciodată nu putem controla rezultatul.
Provocarea majoră în toate relațiile apropiate este păstrarea atât a unui «eu» esențial, cât și construirea unui «noi», fără a pierde aceste componente atunci când situația este dificilă. Dacă avem posibilitatea de a alege, trebuie să preferăm discuțiile în locul tăcerii, trebuie să ne menținem o conduită în conformitate cu valorile și credințele noastre și, înainte de toate, să ne salvăm pe noi înșine.
Relațiile de lungă durată au de suferit atunci când nu tratăm problema diferențelor și a neînțelegerilor cu toleranță, umor și respect. Relațiile au de suferit și atunci când devenim excesiv de toleranți cu diferențele, așa încât așteptăm prea puțin de la cealaltă persoană sau ne mulțumim cu aranjamente nedrepte și compromițătoare, care ne macină individualitatea.
Cuprinsul cărţii: „Dansul relațiilor“
- MULȚUMIRI
- PROLOG: Înapoi la groapa cu nisip
- Cum să vă găsiți vocea
- Lecții de voce de la tatăl meu
- Familia noastră de origine: aici am învățat să (nu) vorbim
- Ar trebui să vă dezvăluiți punctele vulnerabile?
- Elogiul disimulării
- Când ne tragem părinții la răspundere
- Dragostea vă poate prosti
- Căsnicia: unde stabiliți limitele?
- „Nu mai pot trăi așa!“ Cum transmiteți un ultimatum într‑o căsnicie
- Cum să creați o atmosferă caldă
- Bărbați tăcuți/femei furioase
- E greu să accepți critica
- Să‑mi cer scuze? Nu spera prea mult
- Reproșuri și negativism: când nu mai aveți răbdare să ascultați
- Sunetul tăcerii: cum vă descoperiți vocea atunci când sunteți respinși și dați la o parte
- EPILOG: Fii ție însuți credincios
- NOTE
- Nota autoarei despre mulțumirile adresate specialiștilor