0 titluri

Tel: 0722.940.581

  1. Acasă
  2. Cărţi: Religie
  3. Religii australiene
Carte

Religii australiene

Religii australiene. Editura
CumpărDetalii carte

Autor(i): Mircea Eliade
Editura: Herald
Colecţia: Arhetip
Anul apariţiei: 2012
Pagini: 256 (13x20 cm)
Preţ: 29,00 Lei
Disponibilitate: în 7-14 zile

În „Religii australiene“ Eliade oferă o critică explicită a „analfabetismului religios al atâtora dintre cei care scriu despre religiile primitive“ şi argumentează în favoarea istoricităţii acestora, împotriva atât a evoluţioniştilor cât şi a decadentiştilor romantici, care văd dezvoltarea religiei ca pe o mişcare liniară de la simplu la complex, primii „în sus“, iar ultimii „în jos“.

Aceste abordări, şi altele, sunt aplicate la datele despre religiile aborigenilor australieni - Zei Supremi, Eroi Culturali, rituri de iniţiere şi mortuare, vraci.

Eliade manevrează sursele clasice cu judecata echilibrată a istoricului şi selectează aspectele valoroase ale celor mai bune autorităţi moderne, între care Berndt, Elkin, Stanner şi Petri.

Utilizând aceste date, el se mişcă de la inferenţă la ipoteză şi detectează prezenţa anumitor tipare de ritual şi credinţă care apar în religiile de pe întreg continentul australian.

Eliade s-a bazat pe intuiţie ca să descopere structuri şi configuraţii generale. Modelele şi metaforele au ajuns să fie privite, cum a prezis Max Black, ca o parte respectabilă a culturii ştiinţifice: „Căci ştiinţa, la fel ca disciplinele umaniste, la fel ca literatura, este o problemă de imaginaţie.“

Eliade subliniază că descoperirea influenţelor din Melanezia şi alte părţi ale Sud-Estului asiatic, precum şi din zone mai îndepărtate cum ar fi India, a distrus pentru totdeauna noţiunea simplist evoluţionistă a caracterului de Naturvolk cu adevărat „primitiv“ al religiilor australiene, citând dovezi arheologice şi lingvistice impecabile.

Propria sa erudiţie vastă în domeniul religiilor orientale şi al şamanismului siberian îi permite să pună într-o solidă perspectivă comparată descoperirile sale privitoare la riturile de iniţiere şi cultele secrete.

Scopul ultim al istoricului religiilor, nu este să arate că există un anumit număr de tipuri sau tipare de comportament religios, cu simbologiile şi teologiile lor specifice, ci mai degrabă să le înţeleagă semnificaţiile. Iar semnificaţiile acestea nu sunt date odată pentru totdeauna, nu sunt „pietrificate“ în respectivele tipare religioase, ci sunt mai degrabă „deschise“, în sensul că se schimbă, cresc şi se îmbogăţesc de o manieră creativă în procesul istoric.

Mircea Eliade

Cuprinsul cărţii: „Religii australiene“

  • Cuvânt înainte
  • Prefaţa
  • Fiinţe supranaturale şi zei supremi
    • Fiinţele celeste din sud-estul Australiei
    • Istoria unei controverse
    • De la „Oameni fără religie“ la Urmonotheismus
    • Zei supremi australieni şi Zeitgeist-ul apusean
    • Mari zei şi eroi culturali
    • Două tipuri de „primordialitate“
  • Eroi culturali şi geografie mitică
    • Mitul Aranda al originilor
    • Numbakulla şi stâlpul sacru
    • Mitul lui Bagadjimbiri
    • O geografie mitică
    • Ritualurile care „re-creează“ Lumea
    • Simboluri compensatorii
    • Teogonia şi mitologia tribului Unambal
    • Unambal şi Ungarinyin
    • Wondjina şi şarpele curcubeu
    • Reiterarea creativităţii din Vremea Visului
  • Rituri de iniţiere şi culte secrete
    • Rituri de pubertate
    • Moartea simbolică
    • Iniţiere şi anamnesis
    • Cultele secrete din Teritoriul Arnhem
    • Djunggavon
    • Kunapipi şi Ngurlmak
    • Strămoaşa şi şarpele
    • Şarpele Curcubeu
    • Iniţierea fetelor
    • Ceremoniile secrete ale femeilor
    • „Ne aparţine nouă, femeilor“
  • Vracii şi modelele lor supranaturale
    • „Bărbaţi de rang înalt“
    • Iniţierea unui vraci Wiradjuri
    • Baiame şi Vracii
    • Un scenariu iniţiatic
    • Iniţierea prin înghiţirea de către un monstru
    • „Trecerea prin ape“
    • „Uciderea“ rituală a candidatului
    • Iniţierile şamanice australiene
    • Vraci şi şarpele Curcubeu
    • Funcţiile şi puterile vracilor
    • „Specialişti“ şi „Inovatori“
  • Moarte şi escatologie: Concluzii
    • Moarte, rituri funerare şi „anchete“
    • Post-existenţa sufletului
    • Kuràngara
    • Culte itinerante şi mişcări milenariste
    • O „mişcare de ajustare“
    • Reconstrucţia istorică a culturilor australiene
    • Interpretarea istorică a religiilor australiene
    • Antropologii şi religiile australiene