0 titluri

Tel: 0722.940.581

  1. Acasă
  2. Cărţi: Sexualitate
  3. Sexul pe înţelesul adolescenţilor
Carte

Sexul pe înţelesul adolescenţilor

Sexul pe înţelesul adolescenţilor. Editura
CumpărDetalii carte

Ghid necenzurat al corpului tău şi al sexului făcut în siguranţă

Autor(i): Nikol Hasler
Editura: Curtea Veche
Colecţia: Familia la Curtea Veche
Anul apariţiei: 2017
Pagini: 192 (18x18 cm)
Preţ: 32,00 Lei
Disponibilitate: în stoc

Încă o carte despre sex?

Da! Însă o carte pentru adolescenţi, bine documentată şi potrivită cu vârsta lor.

Sexul e ceva serios, însă e loc şi de glumă, pentru că sexul înseamnă a avea parte de plăcere, a trăi frumos, a avea relaţii sănătoase şi satisfăcătoare cu partenerii, a te bucura de relaxare şi de bună dispoziţie.

Şi nu vorbim doar despre corp, ci şi despre suflet. Vorbim despre joc şi despre jocuri. Despre oameni care au preferinţe diferite şi care îşi exprimă dragostea, pasiunea sau atracţia în intimitate în cele mai inedite moduri.

Nu trebuie să ne simţim ruşinaţi sau vinovaţi din cauză că dorim să facem sex sau din cauză că am făcut sex.

Primii paşi în viaţa sexuală sunt esenţiali. Acest ghid este conceput pentru a-i înarma pe adolescenţi cu toate informaţiile importante care să-i ajute să facă în mod inteligent aceşti primi paşi.

Fie că vorbim de punctul G, de preludiu, de actul sexual în sine, de capricii sau de fantezii, ce mai e nou în domeniul sexualităţii?

Unii ar zice că nu prea multe, sexul e acelaşi de mii de ani. Alţii ar sublinia că multe s-au schimbat – internetul şi reţelele de socializare au deschis o nouă cale pentru exprimarea sexualităţii omului, cunoaştem mai bine bolile cu transmitere sexuală şi le putem preveni sau trata, oamenii îşi pot schimba sexul etc.

Şi tocmai de aceea adolescenţii de azi au nevoie de un asemenea ghid.

Părinte de adolescent?

Această carte poate fi un ghid excelent pentru a-ţi iniţia copilul în tainele sexualităţii, dar şi o ocazie de a deschide în conversaţiile cu el subiecte sensibile, precum primul contact sexual, masturbarea, contracepţia, bolile cu transmitere sexuală, abuzurile sexuale, avortul etc.

Oferă-i adolescentului tău şansa de a-şi cunoaşte corpul, de a-şi explora dorinţele şi de a-şi verbaliza temerile sau nelămuririle.

Adolescent? Pentru părinţii tăi subiectul sex este tabu? Eşti încă virgin sau ai avut câteva experienţe care, în loc să te lămurească, te-au determinat să-ţi pui mai multe întrebări? Atunci ţii în mână cartea de care ai nevoie.

Vei afla că organismul tău îţi poate face surprize dintre cele mai diverse dacă nu îl cunoşti îndeajuns şi, cu siguranţă, vei descoperi părţi ale corpului pe care nici nu ştiai că le ai. Vei găsi răspuns la cele mai trăsnite, dar şi la cele mai serioase întrebări, poate nerostite vreodată, dar care te frământă.

Această carte acoperă tot ce are de-a face cu sexul: trupul, contracepţia, virginitatea, orientarea sexuală, masturbarea, ieşitul în oraş, bolile cu transmitere sexuală, orgasmul — tot şi toate.

Scopul cărţii nu este acela de a vă spune să faceţi ori să nu faceţi sex; ea îşi propune să vă spună tot ce trebuie să ştiţi dacă faceţi sex, în prezent sau într-un viitor previzibil.