0 titluri

Tel: 0722.940.581

  1. Acasă
  2. Cărţi: Spiritualitate
  3. Nei Kung
Carte

Nei Kung

Nei Kung. Editura For You
CumpărDetalii carte

Învăţăturile secrete ale războinicilor înţelepţi

Autor(i): Kosta Danaos
Editura: For You
Pagini: 230 (14x20 cm)
Preţ: 19,00 Lei
Disponibilitate: în 7-14 zile

Fiecare dintre noi trăieşte în hotarele propriei realităţi. Este alegerea noastră. Alegem să trăim astfel, cu aceleaşi credinţe, despre ce este real şi ce nu, care ne sunt dictate încă de la naştere.

Societatea îşi exercită cu siguranţă influenţa asupra comportamentului nostru, impunându-ne limitări prin intermediul sistemelor sale predefinite şi prin ceea ce stabileşte ca fiind accepţiune generală, de bun simţ.

Puţini sunt oamenii care trec aceste praguri.

Însă visurile noastre, necenzurate de hachiţele societăţii şi de lanţurile opresive ale logicii înguste, zboară adesea dincolo de astfel de limitări.

Astfel ajungem în faţa unei cu totul altfel de realităţi, acolo unde speranţele şi dorinţele noastre cele mai aprige sunt libere să capete contur. Nu avem nimic de pierdut în această nouă realitate. Ne spunem nouă înşine: „Este doar un vis!“ şi în felul acesta suntem liberi să-l trăim cum ne dorim cu adevărat. Protejaţi de cortina vieţii noastre private, fără a datora nimănui explicaţii, ne avântăm în dansul speranţelor şi al aspiraţiilor noastre, al celor mai adânc înrădăcinate temeri, în propriile noastre gânduri.

În această a doua carte scrisă de mine, care din multe puncte de vedere ar putea fi considerată partea a doua a lucrării „Magul din Java“, nu vorbesc atât de mult despre maestrul meu, deşi îl veţi putea întâlni din când în când în paginile ce urmează.

Cartea de faţă este mai degrabă despre cum învăţăturile lui mi-au deschis mintea şi simţurile şi mi-au dat capacitatea de a putea vedea partea uitată din noi înşine.

Este, de departe, o lucrare mult mai documentată şi totodată mai practică decât prima. Acesta este un ghid practic adresat celor care au fost entuziasmaţi de „Magul din Java“ şi care doresc să se instruiască în continuare (deşi sper să aibă totodată o autentică valoare literară). Este adresată şi celor care vor să înveţe despre „Nei Kung“, indiferent dacă au citit „Magul din Java“ sau nu.