0 titluri

Tel: 0722.940.581

  1. Acasă
  2. Cărţi: Spiritualitate
  3. Cărţi: Alchimie
  4. Nunta chimică a lui Christian Rosencreutz
Carte

Nunta chimică a lui Christian Rosencreutz

Nunta chimică a lui Christian Rosencreutz. Editura Herald
CumpărDetalii carte

Autor(i): Johann Valentin Andreae
Editura: Herald
Colecţia: Quinta Essentia
Anul apariţiei: 2013
Pagini: 208 (13x20 cm)
Preţ: 24,00 Lei
Disponibilitate: în 7-14 zile

Cele trei texte fundamentale reproduse în cartea de faţă - Fama Fraternitatis, Confessio Fraternitatis şi Nunta chimică a lui Christian Rosencreutz - reprezintă singurele mărturii directe despre Frăţia Rozacrucii.

În afară de aceste trei documente care au stârnit polemici ce datează de patru secole, nu există nici o altă mărturie directă, după cum nu există nici un personaj istoric din perioada apariţiei textelor care să fi afirmat despre sine, în mod deschis, public şi lipsit de orice îndoială, că ar fi membru al Frăţiei Rozacrucii.

Astfel, toţi cei interesaţi de studiul istoriei şi al misterelor acestei societăţi secrete trebuie să urmeze unul dintre cele mai importante îndemnuri valabile în mediul protestant în care a apărut Frăţia: acela al întoarcerii la izvoare, al studierii directe a surselor scrise pe care le avem la dispoziţie.

Fama fraternitatis a apărut în 1614, în oraşul german Kassel. Documentul vorbeşte despre o „reforma generală şi universală a lumii întregi“ şi despre „ilustrul ordin al Rozacrucii“. Această societate „a imaginat un limbaj cifrat şi magic, precum şi un dicţionar, pentru a clasifica înţelepciunea lumii“.

În 1615, acelaşi editor din Kassel publică Confessio fraternitatis. Documentul are puternice accente milenariste şi antipapale, specifice mediului protestant. Scopul publicării acestui nou document este lămurirea unor pasaje mai obscure din Fama fraternitatis, astfel încât oamenii de ştiinţă să poată înţelege deplina semnificaţie a textului.

Nunta chimică a lui Christian Rosencreutz a fost tipărită în 1616, la Strasbourg. Este un text alegoric, o povestire la persoana întâi a experienţei iniţiatice a lui Christian Rosencreutz (nume simbolic, ce poate fi tradus drept „creştinul trandafirului şi al crucii“). Acţiunea se petrece în 1459 când, pe parcursul a şapte zile, Christian participa la nunta alchimică a regelui şi a reginei, care se încheie cu moartea şi învierea cuplului regal. Şi în acest document, ca şi în Confessio fraternitatis, alchimia este considerată un proces de regenerare spirituală şi un izvor de renaştere interioară, şi nu o modalitate de a transforma diferite metale în aur.

Apelul făcut de autorii documentelor rozacruciene către savanţii Europei timpului şi-a găsit ecoul imediat, nu numai în cercurile intelectuale, dar şi în cele religioase şi politice din Europa vremii, aflată în preajma izbucnirii Războiului de 30 de ani. Într-adevăr, într-o perioadă de numai 6 ani, între 1614 şi 1620, aveau să fie publicate nu mai puţin de 400 de cărţi în care erau discutate cele trei documente.

Cuprinsul cărţii: „Nunta chimică a lui Christian Rosencreutz“

  • Frăţia Rozacrucii: patru secole de mister
  • Bibliografie
  • Fama Fraternitatis
    • Ecoul Frăţiei sau al Confreriei prealăudabilului Ordin al Rozacrucii. Anul 1614. Şefilor de stat, guvernelor şi savanţilor din Europa.
  • Confessio Fraternitatis
    • Confesiunea remarcabilei fraţii a prea onorabilei Rozacruci. Anul 1615. Adresată oamenilor de ştiinţă din Europa
  • Nunta Chimică a lui Christian Rosencreutz
    • Anul 1459