0 titluri

Tel: 0722.940.581

  1. Acasă
  2. Cărţi: Dezvoltare personală
  3. Cărţi: Creşterea copiilor
  4. HypnoBirthing
Carte

HypnoBirthing

HypnoBirthing. Editura
Detalii carte

Metoda Mongan pentru o naştere naturală mai uşoară, cu blândeţe şi calm

Autor(i): Marie F. Mongan
Editura: Mix
Colecţia: Alternative tămăduitoare
Anul apariţiei: 2013
Pagini: 298 (13x20 cm)
Preţ: 35,00 Lei
Disponibilitate: STOC EPUIZAT!
Nu ştim dacă şi când mai primim această carte.


În HypnoBirthing, noi nu considerăm că e resposabilitatea voastră să fiţi „pacienţi buni“; responsabilitatea voastră e să fiţi părinţi buni.

Nu putem face nimic în privinţa milioanelor de naşteri stricate care deja s-au petrecut, dar cercetând cu seriozitate efectul pe care îl are frica – emoţia puternică ce ne înceţoşează gândirea şi face ca naşterea să se defecteze şi să devieze de la cursul ei firesc – poate că vom putea păstra teafăr corpul fin acordat al femeilor din generaţiile care vor veni.

Asemenea corpului suratelor noastre din natură, corpul unei femei însărcinate sănătoase ştie instinctiv cum să nască, tot aşa cum corpul ei ştie instinctiv să conceapă copilul şi să-i sprijine dezvoltarea în pântec.

HypnoBirthing le ajută pe mame să se conecteze cu capacitatea lor intrinsecă de a da naştere într-un mod blând, confortabil, energic şi plin de bucurie. Nu promitem naşteri cu totul lipsite de disconfort, dar credem cu fermitate că o naştere confortabilă e posibilă în cazul a 95% dintre femeile pe cale să nască, prin intermediul acestui program şi al acestei filozofii.

Mulţi educatori prenatali se simt constrânşi să acţioneze în chip de canale de informare pentru spitalele pentru care lucrează şi pentru medicii acestora, de aceea cursul lor de pregătire pentru naştere e în primul rând conceput ca să vă familiarizeze cu „modelul medical“.

Vă educă în privinţa medicamentelor, a aparaturii tehnologice şi a procedurilor medicale care sunt folosite în mod curent în timpul naşterilor convenţionale din spitale. Pe scurt, vă învaţă să fiţi pacienţi buni, docili.

În naşterea prin „HipnoBirthing“, noi nu considerăm că e responsabilitatea voastră să fiţi „pacienţi buni“, responsabilitatea voastră e să fiţi părinţi buni.

O mamă HypnoBirthing învaţă să accepte ştiinţa intrinsecă de a naşte proprie corpului ei, învaţă să se relaxeze în procesul naşterii, să lucreze cu corpul şi bebeluşul ei. Are încredere că fiecare ştie să-şi facă treaba. Vrea ca experienţa aceasta să se desfăşoare natural, fără întrerupere. Procedând astfel, elimină extenuarea şi scurtează durata naşterii.

Rezultatul este o experienţă a naşterii care îi aduce cu adevărat mulţumire şi satisfacţii, alături de întreaga familie, inclusiv de bebeluş, o experienţă în care e trează, vioaie şi calmă, dar plină de energie.

În 1989 a apărut pe scena naşterii mişcarea HypnoBirthing, aducând cu ea o întoarcere la credinţa că fiecare femeie are în ea puterea de a apela la instinctul ei matern natural pentru a naşte în bucurie şi confort, într-o manieră care reflectă cel mai mult mersul naturii.

Când am elaborat prima dată HypnoBirthing nu mi-am dat seama că avea să evolueze dintr-un fenomen local într-o mişcare internaţională. Nu mi-am dat seama de măsura în care mamele în devenire din lumea întreagă cereau o metodă de a naşte care să le permită să dea naştere copiilor lor în siguranţă, fără narcotice şi confortabil din punct de vedere fizic. Ca să obţină toate acestea se îndreaptă către HypnoBirthing.

În fiecare an, mii de cupluri intră în rândul familiilor HypnoBirthing.

La fel ca voi, cuplurile acestea vor tot ce e mai bun pentru ele şi pentru copiii lor şi-şi asumă responsabilitatea pentru îndeplinirea acestei dorinţe. Plănuiesc şi dirijează cursul sarcinii şi aşteaptă cu entuziasm şi încredere o naştere ce se va desfăşura în bucurie. Unele, care deja au adoptat filozofia naşterii blânde, sunt uşurate să afle că, pe lângă faptul că oferă bebeluşului o naştere sigură, pot să aibă parte şi de o naştere confortabilă.

HypnoBirthing le ajută pe femei să-şi revendice dreptul de a apela la instinctul naşterii pe care îl posedă în mod natural, iar cu implicarea totală a partenerilor lor, ele creează una dintre cele mai memorabile experienţe ale vieţii lor.

HypnoBirthing continuă să fie un mijloc sigur pentru acei părinţi care învaţă că au opţiuni şi le explorează în mod activ pentru a găsi cadrul optim pentru naşterea lor. Aceştia vor doar ce e mai bun pentru copiii lor şi nu sunt dispuşi să se mulţumească cu mai puţin de-atât.

Imaginaţi-vă ce s-ar întâmpla dacă cele mai multe dintre femei s-ar ridica din paturile de travaliu cu un sentiment reînnoit al tăriei şi puterii corpului lor şi al capacităţii lor de a trăi extazul în timpul naşterii.

Când suficient de multe femei îşi vor da seama că naşterea e o mare ocazie de a intra în legătură cu adevărata lor putere şi când vor fi dispuse să-şi asume responsabilitatea pentru asta, vom reclama puterea naşterii şi vom ajuta la mutarea tehnologiei acolo unde îi e locul – în slujba femeilor care nasc, nu în chip de stăpân al lor.

„Teoriile mele provin din observarea efectuată nu într-un laborator, ci lângă patul mamelor aflate în travaliu.“ (Dr. Grantly Dick-Read)

„Conform legii fiziologice, toate funcţiile naturale, normale ale corpului sunt îndeplinite fără pericol sau durere. Naşterea e o funcţie fiziologică naturală, normală în cazul femeilor sănătoase şi al bebeluşilor sănătoşi. Se poate, aşadar, deduce că femeile sănătoase, care poartă în pântec bebeluşi sănătoşi, pot avea o naştere sigură lipsită de pericol sau de durere.“ (Dr. Jonathan Dye)

„Nu poţi ajuta un proces fiziologic. Ideea e să nu-i stai în cale.“ (Dr. Michael Odent)

Cuprinsul cărţii: „HypnoBirthing“

  • Mulţumiri
  • Prefaţă la ediţia în limba română
  • Cuvânt înainte
  • Introducere
  • Un mesaj adresat părinţilor
  • Cum a apărut naşterea naturală
  • Cum a luat naştere HypnoBirthing
  • A lua cu calm lumea naşterii: filozofia HypnoBirthing
  • „Ce mai e şi cu toate chestiile astea?“ Puterea simplităţii
  • De la celebrare la frică: o istorie a femeilor şi naşterii
  • În ce fel e travaliul afectat de frică
  • Eliminarea fricii
  • Puterea minţii
  • A te îndrăgosti de bebeluşul tău
  • Alegerea personalului care te va asista la naştere şi a locului în care vei naşte
  • Pregătirea minţii şi a corpului pentru succes
    • Cele patru tehnici HypnoBirthing fundamentale
    • Programul tău de relaxare
  • Tehnici de respiraţie
    • Respiraţia calmă
    • Respiraţia lentă
    • Respiraţia naşterii
  • Tehnici de relaxare
    • Relaxarea progresivă
    • Literele care dispar
    • Masajul cu atingere uşoară
    • Ancorele
  • Tehnici de vizualizare
    • Relaxarea Curcubeul
    • Lectura însoţitorului la naştere
    • Trandafirul care se deschide
    • Panglicile albastre din satin
    • Testul de relaxare braţ-încheietură
  • Tehnici de adâncire a relaxării
    • Relaxarea prin Metoda Mănuşii
    • Adâncometrul
    • Valva Porţii Senzoriale
    • Distorsiunea temporală
  • Hrana
  • Exerciţiile fizice
  • Masajul perineului
  • Pregătirea pentru întâmpinarea bebeluşului
  • Când bebe e în prezentaţie pelviană
  • Înainte de travaliu: când bebe e pregătit
  • Lasă-ţi corpul şi copilul să imprime ritmul
  • Când natura are nevoie de ajutor
  • Naşterea - un travaliu al iubirii: preludiu la travaliu
  • Afirmaţii pentru o naştere mai uşoară, mai confortabilă
  • Cum lucrează corpul tău cu tine şi pentru tine
  • Acomodarea cu centrul de naştere sau spitalul
  • Debutul travaliului
  • Când travaliul avansează: faza de subţiere şi deschidere
  • Travaliul lent sau stagnant
  • Aproape de naşterea propriu-zisă
  • Naşterea: respiri iubire, aduci viaţă
  • Poziţii pentru etapa naşterii
  • Apariţia creştetului şi naşterea
  • Activităţi de după naştere
  • Al patrulea trimestru
  • Laptele matern e cel mai bun
  • Anexă: planul de naştere
  • Bibliografie