0 titluri

Tel: 0722.940.581

  1. Acasă
  2. Cărţi: Religie
  3. Cărţi: Creştinism
  4. Am iubit pătimirea (CARTE AUDIO)
Carte

Am iubit pătimirea (CARTE AUDIO)

Am iubit pătimirea (CARTE AUDIO). Editura
Detalii carte

Autor(i): Sfântul Luca al Crimeii
Editura: ACT şi Politon
Anul apariţiei: 2016
Pagini: 1 CD (14x14 cm)
Preţ: 49,00 Lei
Disponibilitate: STOC EPUIZAT!
Nu ştim dacă şi când mai primim această carte.


„Credincioşii nu neagă niciodată datele ştiinţifice, dar consideră că deasupra lor stăpâneşte o putere superioară - Dumnezeu“. (Sfântul Luca al Crimeii)

Pe durata a 6 ore şi 42 de minute, veţi asculta, în limba română, autobiografia Sfântului Luca al Crimeii.

Aceasta vă prezintă ce înseamnă a înfrunta valurile vieţii cu armele duhului. Mărturisirea sa, pe timpul uneia dintre cele mai grele persecuţii anti-creştine din istoria modernă, i-a adus prigoană pe tot parcursul vieţii, iar suferinţa i-a fost poate singura şi cea mai loială tovarăşă de drum. Astfel, după 11 ani de temniţă şi două exiluri în Siberia, Vlădica Luca scrie fiului său Mihail: „Am iubit pătimirea, fiindcă minunat curăţeşte sufletul.“

Citiţi mai multe informaţii despre cartea audio „Am iubit pătimirea“

Valentin (Vlădica) a fost hirotonit preot pe 2 februarie 1921. Apoi, în acele vremuri de prigoană pentru Biserica Rusă, aceasta ducea lipsă de păstori, astfel Valentin a intrat în monahism, a luat numele Luca şi a fost hirotonit episcop.

Tatăl său era catolic, foarte evlavios. Mama sa nu mergea la biserică, dar se ruga acasă cu osârdie. Cei doi fraţi ai săi nu dădeau semne de religiozitate, totuşi mergeau mereu la scoaterea Epitafului şi erau nelipsiţi la Utrenia Paştilor. Din copilărie, a avut pasiunea desenului, absolvind odată cu gimnaziul, şcoala de artă din Kiev.

Concepţia corectă despre învăţătura lui Hristos, şi-a format-o citind Noul Testament, pe care, după bunul obicei vechi, îl primise de la directorul gimnaziului odată cu înmânarea atestatului de maturitate, drept tovarăş de drum în viaţă. Nimic însă nu s-a putut compara în privinţa uriaşei impresii făcute asupra sa cu acel loc din Evanghelie în care Iisus, arătându-le ucenicilor câmpul cu grâne coapte, le-a grăit: „Secerişul este mult, iar lucrătorii puţini: deci, rugaţi pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Său“ (Matei 9, 37-38)

A devenit medic, iar după ce a primit diploma, colegii l-au întrebat cu ce are de gând să se ocupe. Când a răspuns că este hotărât să devină medic de ţară, aceştia au spus uimiţi: „Cum, dumneavoastră să fiţi medic de ţară? Doar sunteţi savant de vocaţie!“

Însă nu a putut deveni medic de ţară imediat, întrucât în acele timpuri era în desfăşurare războiul ruso-japonez. Şi-a început activitatea în chirurgie militară, într-un spital militar de campanie al Crucii Roşii din Kiev. Nu a fost, totuşi, medic militar propriu-zis şi niciodată nu a purtat uniformă.

Cu privire la felul în care se raporta arhiepiscopul Luca la munca sa, este grăitoare următoarea scrisoare către soţie: „Din Moscova nu vreau să plec mai înainte de a lua de la ea lucrurile de care am nevoie: cunoştinţele şi abilitatea de a lucra ştiinţific. După obiceiul meu, nu am măsură în muncă şi deja sunt extenuat… Iar munca ce îmi stă înainte este mare: pentru dizertaţie trebuie să învăţ limba franceză şi să parcurg vreo cinci sute de lucrări în limbile franceză şi germană. Pe lângă asta, trebuie să lucrez mult pentru examenele de doctorat… În orice caz, nu voi putea deveni doctor în medicină înainte de ianuarie 1910, şi asta numai dacă în tot acest răstimp voi fi liber de orice altă ocupaţie. În schimb, după aceea voi avea înainte perspective largi…“

„Odată am fost chemat noaptea la un interogatoriu care s-a prelungit vreme de două ore. Acesta a fost condus de un cekist foarte important, care mai apoi a ocupat un post de marcă în GPU-ul moscovit (potrivit lui M. Popovski, acesta era Peters «nota redacţiei ruse»). El m-a interogat cu privire la vederile mele politice şi raportarea mea la puterea sovietică. Auzind că am fost dintotdeauna un democrat, a pus problema decis: «Ei bine, cine sunteţi dumneavoastră: prietenul nostru sau adversarul nostru?». Eu am răspuns: «Şi una şi alta. Dacă nu aş fi fost creştin, probabil că aş fi devenit comunist. Dar dumneavoastră aţi pornit prigoană împotriva creştinismului şi, ca atare, fireşte că nu vă sunt prieten.»

Pentru o vreme a fost lăsat în pace şi din beci a fost mutat într-un loc mai confortabil. Era ţinut într-o curte mare amenajată în pripă ca închisoare GPU împreună cu dependinţele sale. La interogatoriile ce au urmat, a fost acuzat în mod stupid că ar fi avut legături cu cazacii din Orenburg, punându-i-se în spate şi alte născociri.

Mai înainte de a fi trimis în exil, Vlădica Luca a reuşit să-i scrie comisarului poporului pentru cultură, A.V. Lunacearski, care diriguia de asemenea ştiinţa şi problemele editoriale. I-a cerut comisarului nu libertate şi nici o judecată corectă. El şi-a exprimat numai dorinţa ca pe coperta viitoarei monografii medicale să fie menţionat alături de numele autorului şi cinul lui duhovnicesc. Lunacearski a răspuns printr-un refuz hotărât. O editură de stat sovietică nu putea scoate cărţile unui episcop. Vlădica avea să arate mai târziu, în exil, cu multă amărăciune, studentului medicinist F.I. Nakladov răspunsul bătut la maşină al comisarului poporului.

„Împotriva stăpânirii rânduite de Dumnezeu pentru păcatele noastre să nu vă răsculaţi defel şi să vă supuneţi ei cu smerenie întru totul.“

Povestea incredibilă a vieţii Sfântului Luca al Crimeii, o puteţi asculta în totalitate în cadrul acestei cărţi audio.

„Voi întrebaţi cu nedumerire, poate că în inima voastră se strecoară îndoiala: «Oare chiar este uşor jugul lui Hristos?» Iar eu vă spun: «Da, da! Uşor, din cale-afară de uşor». Dar de ce uşor? De ce este uşor să mergi în urma Lui pe calea cea spinoasă? Fiindcă nu vei fi singur, istovit de puteri, ci te va însoţi Însuşi Hristos; fiindcă harul Lui cel nemăsurat îţi va întări puterile când te vei chinui sub jugul Lui, sub sarcina Lui,fiindcă El Însuşi te va sprijini, te va ajuta să porţi această sarcină, această cruce.“

În acest audiobook aflaţi că în anul 1954, după decretul din iulie al Comitetului Central al PCUS (Partidul Comunist al Uniunii Sovietice) „cu privire la îmbunătăţirea propagandei ateiste“, a început un nou val de prigoane împotriva bisericii. Şicanarea şi arestarea credincioşilor, jignirile aduse în public preoţilor, închiderea bisericilor, împiedicarea desfăşurării praznicelor bisericeşti de către oamenii de bine le aminteau celor din generaţia veche de evenimentele anilor 1920-1930. Oameni care întreţineau corespondenţă cu Vlădica, erau urmăriţi. Ingineril I. Ia. Borisov a fost convocat la KGB-ul din Tambov din pricina corespondenţei întreţinute de soţia lui cu arhiepiscopul Luca al Crimeii. Corespondenţa atingea probleme atât religioase cât şi personale, dar inginerului i s-a spus că dacă soţia lui, Sofia Ivanovna, nu va înceta să corespondeze cu omul bisericii, el va fi dat afară din uzina de cazane şi nu va mai găsi de lucru în Tambov, iar copiii lui, studenţi, vor fi de asemenea daţi afară din facultate.

La Simferopol a apărut un nou post: fotograful de biserică. Acesta făcea zilnic turul bisericilor şi îi fotografia din faţă pe cei prezenţi acolo. Unii, temându-se de persecuţii, au încetat să mai vină la biserică, iar celorlalţi li se făceau dosare. Acolo, în decembrie 1954, a avut loc un congres al preoţilor. Arhiepiscopul Luca a prezentat o comunicare în care arăta că din 58 de biserici în Crimeea mai rămăseseră 49 şi alte două erau în primejdie.

Pe arhiepiscop îl aşteptau noi necazuri: se prelungea greaua luptă pentru biserici cu împuternicitul în problemele Bisericii. A fost fabricat un protocol „ingineresc“ în vederea închiderii catedralei din Evpatoria: clădirea, pasămite, era în pericol şi nu întrunea condiţiile necesare pentru exploatare. Brigada de muncitori trimisă de împuternicit a săpat lângă fundaţia bisericii aproape până la bază şi au „descoperit“ o „avarie“. Vlădica Luca a început să protesteze, a telegrafiat la Patriarhie. Au venit doi ingineri, au examinat catedrala, au alcătuit un nou act, care spunea că fundaţia este absolut integră şi sigură. Cu toate astea, împuternicitul a închis catedrala, autorităţile locale au dat jos în pripă cupolele şi au plasat în clădirea „periculoasă“ propriile depozite şi birouri.

Vlădica îi scria fiului său în vara anului 1956: „Treburile bisericeşti merg din ce în ce mai greu, bisericile sunt închise una după alta, preoţi nu sunt îndeajuns şi numărul lor se tot împuţinează“.

El i-a scris fiului deseori: „Sunt ocupat până peste cap cu probleme eparhiale din cele mai împovărătoare şi neplăcute“. „Treburile eparhiei merg din ce în ce mai greu, ajungând pe alocuri până la răzvrătiri făţişe împotriva autorităţii mele arhiereşti. Îmi este greu să îndur toate acestea la cei optzeci şi doi de ani şi jumătate ai mei - însă, nădăjduind în ajutorul lui Dumnezeu, continui să port această grea povară“. A venit un membru al Sovietului pentru problemele Bisericii Ortodoxe pentru a verifica plângerile împotriva împuternicitului; nici această venire a lui n-a adus ceva bun. Am înţeles: plângerile mele dau slabe rezultate.

În necrologul publicat în Revista Patriarhiei Moscovei (1961, nr. 8), Biserica Rusă cinstea pomenirea arhiepiscopului Luca în astfel de cuvinte: „Până la sfârşitul zilelor sale şi-a păstrat sufletul viu, gata să ajute, fermecător, plin cu gingaşă dragoste de oameni… Şi iată, a venit vremea plecării lui. A plecat de la noi ca să se poată înfăţişa Domnului şi să dea răspuns pentru sine şi pentru numeroasa lui turmă. Trăind pe pământ, lupta cea bună s-a luptat, călătoria a săvârşit, credinţa a păzit (2Timotei 4, 7), iar acum, îndrăznim să credem, Domnul i-a gătit în cer cununa dreptăţii…ca unuia ce a iubit arătarea Lui (2 Timotei 4, 8)“