0 titluri

Tel: 0722.940.581

  1. Acasă
  2. Cărţi: Religie
  3. Cărţi: Creştinism
  4. Sfinţii îngeri. Sfântul Înger Păzitor
Carte

Sfinţii îngeri. Sfântul Înger Păzitor

Sfinţii îngeri. Sfântul Înger Păzitor. Editura
Detalii carte

Autor(i): Pr. Daniel de la Rarău
Editura: Agaton
Pagini: 64 (13x20 cm)
Preţ: 4,82 Lei
Disponibilitate: STOC EPUIZAT!
Nu ştim dacă şi când mai primim această carte.


„Cunoaşte că sfinţii îngeri ne îndeamnă la rugăciune şi stau de faţă împreună cu noi, bucurându-se şi rugându-se pentru noi. Iar dacă te rogi cu adevărat, vei afla multă întărire şi încredinţare şi îngerii vor veni la tine ca şi la Daniil Proorocul şi-ţi vor lumina înţelesurile celor ce ţi se întâmplă“ (Evagrie Ponticul)

„Eu, îngerul pocăinţei, vă zic, însă: Nu vă temeţi de diavoli, pentru că eu am fost trimis ca să fiu cu voi care vă pocăiţi din toată inima şi să vă întăresc în credinţă. Credeţi dar în Dumnezeu, voi, care pentru

păcate v-aţi deznădăjduit de viaţă! Căci, dacă vă întoarceţi la Domnul din toată inima şi lucraţi dreptatea în restul zilelor vieţii voastre şi-l slujiţi cu dreptate după voia Lui, vă va ierta păcatele de mai înainte şi veţi avea putere de a stăpâni poftele celui rău“ (Păstorul lui Herma)

Cuprinsul cărţii: „Sfinţii îngeri. Sfântul Înger Păzitor“

  • Existenţa îngerilor
    • Ce sunt îngerii?
    • Când au fost creaţi îngerii?
  • Îngerii în raport cu Mântuitorul Iisus Hristos
  • Ierarhia cerească
  • Ceata sfinţilor arhangheli
  • Rolul îngerilor
    • Rolul îngerilor în Biserică
    • Rolul îngerilor faţă de comunitatea tuturor oamenilor
    • Rolul îngerilor faţă de fiecare credincios în parte, ca protectori şi îndrumători
  • Sfântul înger păzitor
    • Menirea îngerului păzitor
    • Colaborarea creştinului cu îngerul său păzitor
    • Păcatul îndepărtează pe îngerul păzitor de la noi
    • Ajutorul îngerului păzitor după moartea trupească a creştinului
  • Îngerul cel rău (diavolul)
    • Cum putem scăpa de ispitele diavolului?
  • Rolul îngerilor în Parusie
  • Minuni ale îngerului păzitor
  • Acatistul Îngerului Păzitor al vieţii
  • Rugăciuni către sfântul înger păzitor
  • Concluzii