0 titluri

Tel: 0722.940.581

  1. Acasă
  2. Cărți: Istorie
  3. Getica
Carte

Getica

Getica. Editura Uranus
Cumpăr
Autor(i): Iordanes
Editura: Uranus
Anul apariţiei: 2015
Pagini: 400 (14x20 cm)
Preţ: 45,00 Lei
Disponibilitate: în stoc

Aceasta este cea mai bună carte privind istoria românilor și formarea națiunilor europene scrisă în anul 551 d.Hr. și singurul izvor istoric direct, din mileniul 1.

Cel ce vrea să afle istoria Daciei din surse directe, adică din cronici contemporane evenimentelor sau apropiate ca timp, are parte de niște surprize. Prima ar fi aceea că despre Dacia și despre daci au scris nume ilustre, fie istorici, fie împărați sau cei din anturajul lor, ceea ce înseamnă că Dacia era un subiect demn de interes în acea vreme pentru contemporani.

Menționăm câteva nume dintr-o perioadă istorică cuprinsă între sec.1 î.Hr și primele trei secole după Hristos: Diodor din Sicilia (Cartea 21 din Biblioteca istorică), Dio Cassius (Istoria romană,Cartea 67 și 68), Împăratul Augustus,Titus Livius, Dio Chrysostomos (Getica),Criton - medicul personal al lui Traian (Getica), Traian (De bello dacico), Tacit (biografia lui Traian).

A doua surpriză este că niciuna din operele autorilor citați referitoare la Dacia nu mai există! Ceea ce a ajuns la cunoștința publică se datorează unor referiri indirecte. Lista este mult mai lungă.

Unele explicații punctuale s-ar putea găsi.

Resentimente umane, să zicem. Când Domițian, de pildă, a decretat drept crimă citirea cărților despre daci ale lui Titus Livius, ne putem gândi la necazurile pricinuite de daci împăratului, care, învingător în două războaie, a trebuit totuși să le plătească tribut învinșilor.

Apărarea reputației știrbite ar fi altă explicație, în cazul interdicției promulgate de împăratul Caracalla, privind simpla rostire a numelui get pentru a scoate din conștiința publică faptul că și-a asasinat propriul frate, Geta, interdicție urmată de un adevărat carnagiu soldat cu aproape 20 de mii de victime.

Totuși, apar destule semne de întrebare. Ne-am putea folosi de câteva exemple dintr-o multitudine de cazuri.

Pe de o parte, ridicarea unei columne, o capodoperă arhitecturală consacrată victoriei romane asupra dacilor,care exprimă orgoliul și satisfacția împăratului Traian, dar și un neobișnuit omagiu și o dovadă de respect la adresa unor mari învinși, dacii, sau, mai târziu, construirea arcului lui Constantin cu acele statui de daci simbolizând noblețea și înțelepciunea unui neam și alte asemenea, coroborate, pe de altă parte cu dispariția dovezilor la vârful istoriei, amploarea interdicțiilor culminând câteva secole mai târziu cu dispoziția papei Grigore cel Mare de ardere, pur și simplu, a cărților despre daci.

NOUL CONTEXT ISTORIC

Ne aflăm la aproape patru sute cincizeci de ani de la epoca plină de glorie când Traian cucerea Dacia. Scena istoriei este acum alta. Daco-geții de odinioară, deveniți acum ostrogoți (cei din răsărit) și vizigoți (cei din apus) încep să aibă un cuvânt de spus în destinul imperiului.

Roma cunoscuse schimbări radicale și momente pline de umilință. Fusese de două ori devastată de vizigoți, Alaric în anul 409, Atavulf în 412 și de vandali în anul 455. Imperiul Roman se află în plină disoluție. Criza politică a imperiului roman se adâncește încă din timpul împăratului Constantin odată cu diviziunea de la începutul secolului 4 în Imperiul Roman de Apus cu capitala la Roma și cel de Răsărit cu capitala la Constantinopol.

Între timp, creștinismul câștigă teren și tot mai multe populații, între care și goții, urmașii geților, se convertesc la creștinism.

Europa nascentă cunoaște invazia hunilor cu toate complicațiile survenite.

Contextul istoric al celor două imperii favorizează ample mutații demografice, cu consecințe decisive privind nașterea viitoarelor națiuni și limbi europene de mai târziu.

Goții, prin cele două ramuri născute din ansi (sacerdoții lui Decebal), adică Balții, respectiv vizigoții, și Amalii, adică ostrogoții, joacă un rol din ce în ce mai activ în cele două imperii. De fapt, încă din timpul lui Burebista daco-geții, apoi goții, s-au implicat de-a lungul timpului în viața și destinul imperiului roman.

GETICA LUI IORDANES

Cartea a fost scrisă în anul 551 în limba latină și reprezintă un compendiu al unei lucrări mai ample, realizată de senatorul Cassiodor în 12 volume, la comanda lui Teodoric cel Mare, împăratul ostrogot al goților și romanilor de la Ravenna (454-526), care, conștient de originea sa getică, voia să lase posterității o dovadă scrisă în acest sens. Lucrarea lui Cassiodor a fost pierdută astfel încât, după moartea împăratului, un alt ostrogot, Iordanes, un apropiat al lui Cassiodor, a scris „Getica sau despre originea și faptele geților“, în mod declarat inspirată din opera senatorului.

De-a lungul timpului, istoricii europeni au utilizat lucrarea lui Iordanes mai mult ca un instrument partizan și de manipulare, în funcție de interesele naționale, decât ca un veritabil izvor istoric.

În România, accesul la această carte a avut loc în anul 1939 prin ediția lui G. Popa- Lisseanu, o traducere nefericită, lacunară și plină de inexactități și de adausuri imaginare, susținând un punct de vedere bizar și în afara adevărului istoric, care, în mod sigur a alimentat deruta istoricilor români.

DESPRE AȘA-ZISA CONFUZIE GEȚI/ GOȚI

O seamă de istorici străini „au remarcat“ confuzia pe care Iordanes ar fi făcut-o între geți și goți și de aici a ieșit o controversă bine fabricată, ajungându-se chiar și la enormitatea că autorul n-a știut despre ce scrie.

Pretextul a fost acela că, deși în titlu se vorbește despre geți, în cuprinsul cărții apar referiri despre goți. Aici nu este vorba de superficialitate, ci de-a dreptul de rea credință.

Reamintim că autorul Geticii este un got „coborâtor din neamul amalilor“ care are conștiința că este get și vorbește despre originea și faptele geților, adică despre strămoșii săi, dar se adresează goților, contemporanilor săi. În cuprinsul cărții referirile la identitatea dintre geți și goți se fac în deplină cunoștință de cauză. La un moment dat, chiar precizează, referindu-se la o altă Getică, a istoricului Dio Chrysostomos, „care geți, am dovedit mai înainte că au fost goți“.

Indiferent ce grafie au cele două noțiuni, Iordanes știe foarte bine că acestea desemnează unul și același neam, aceeași realitate etnică.

Atunci când vorbește de originea și peregrinările istorice ale neamului îi numește goți situându-i ca vechime pe timpul lui Zamolxe (secolul V î.Hr.), dar respectă opinia lui Dio Chrysostomos sau a lui Vergiliu care îi numeau geți.

Abordarea lui Iordanes este totodată și o chestiune de stil și de tehnică a discursului. Modalitatea de abordare a subiectului nu poate ignora publicul țintă, adică societatea gotică a secolului VI. Vorbind despre geți este nevoit să-și alimenteze mereu argumentația cu corespondentul goți dacă vrea să fie convingător.

EPOS ȘI ISTORIE

Ca în orice epos, Iordanes narează despre originea goților, despre avatarurile călătoriei lor, împletește legende și mituri până ajunge la fapte istorice verificabile. În mod corespunzător, discernem un timp nedefinit al originilor, un timp legendar și mitic și un timp al evenimentelor istoriei propriu zise, când cartea poate fi socotită un adevărat izvor istoric căruia îi vom acorda mai multă importanță.

Nu ne vom opri asupra originii goților în viziunea lui Iordanes pentru că acest aspect a fost disecat magistral în studiul introductiv, observând în treacăt că meteahna exotismului este o caracteristică umană care funcționează la fel de bine în zilele noastre, ca și acum un mileniu și jumătate.

Trecutul mitic sau legendar istoric, eroii și episoadele homerice, amazoanele, războaiele cu perșii, Alexandru Macedon, Cezar, Burebista, Deceneu, Domițian, Diurpaneus (Decebal) ș.a. toate acestea sunt evocate în cheie eroică și în relație cu geto-goții alcătuind un tablou cu tentă generală glorioasă.

VANDALII ȘI HUNII

Spre sfârșitul secolului 4 se petrec două evenimente cu consecințe pe termen lung pentru geto-goți: plecarea din Panonia a vandalilor înfrânți în urmă cu 60 de ani de către în regele got Geberich, dar acceptați de împăratul Constantin, și apariția hunilor în anul 375, care se stabilesc în Panonia părăsită de vandali.

Hunii au reprezentat un coșmar oribil pentru popoarele europene din acea vreme. Oripilat de modul în care aceștia își sluțeau copiii încă din leagăn pentru a inspira groază mai târziu când deveneau luptători, Iordanes le atribuie acestora o geneză halucinantă, o împerechere între duhurile care bântuiau mlaștina Meotidă (Marea de Azov) și niște femei care practicau magia în aceeași zonă.

Așadar, hunii lui Balamber, profitând de starea șubredă a sănătății lui Ermanarich și de faptul că ostrogoții erau în acel timp despărțiți de vizigoți, îi atacă și-i supun pe ostrogoți. O parte din ei vor rămâne subjugați hunilor. Vizigoții, în aceste împrejurări, solicită împăratului Valens să le dea o parte din Tracia și Moesia în schimbul supunerii și creștinării. Valens, al cărui scop era să-i utilizeze pe geți „ca pe un zid al imperiului său în fața celorlalte popoare“, acceptă, dar niște intrigi și o foamete ascut spiritele și conflictul vizigoților cu romanii ia sfârșit cu înfrângerea și moartea lui Valens.

CĂDEREA HUNILOR

În urma unei solii de pace din partea papei Leon, Atila se întoarce în ținuturile sale din Panonia de unde, recurgând la alt vicleșug, îl amenință pe împăratul de răsărit Marcian cu devastarea provinciilor dacă nu-i plătește un tribut mai vechi, însă se întoarce împotriva vizigoților și alanilor cu scopul de a schimba rezultatul războiului.

Dar, Torismud, regele vizigoților îi ghicește planul și pătrunde în zona stăpânită de alani unde are loc o luptă similară celei din Câmpiile Catalaunice, dar, de data aceasta decisivă, în urma căreia Atila, învins „a fost nevoit să se refugieze în sălașurile sale proprii“. O retragere fără glorie a celui mai temut tiran al vremii, urmată de o moarte banală, în urma unei hemoragii nocturne, la propria-i nuntă, în anul 453.

Cuprinsul cărţii: „Getica“

  • Prefața editorului
    • Despre izvoare
    • Noul context istoric
    • „Getica“ lui Iordanes
    • Despre așa-zisa confuzie geți/goți
    • Epos în istorie
    • Vandalii și hunii
    • Căderea hunilor
    • Reunirea goților
    • Theodoric cel Mare
    • Schimbări geopolitice
  • Studiu introductiv
    • Generalități
    • Originile Europei și sarabanda numelor istorice
    • Confuzie sau superficialitate?
    • Autori și cronicari despre identitatea dintre geți și goți
    • Anexe la Studiu introductiv
      • Carlo Troya despre daco-geto-goți
      • Universitatea din Cambridge: Carpații, leagănul civilizației euro-indo-iranice
      • Bibliografie la Studiu introductiv
  • „Getica“ – Despre originea și faptele geților (text bilingv latină/română)
  • Indicele numelor de persoane
  • Note