0 titluri

Tel: 0722.940.581

  1. Acasă
  2. Cărţi: Istorie
  3. Getica
Carte

Getica

Getica. Editura
CumpărDetalii carte

Autor(i): Iordanes
Editura: Uranus
Anul apariţiei: 2015
Pagini: 400 (14x20 cm)
Preţ: 45,00 Lei
Disponibilitate: în stoc

Aceasta este cea mai bună carte privind istoria românilor şi formarea naţiunilor europene scrisă în anul 551 d.Hr. şi singurul izvor istoric direct, din mileniul 1.

Cel ce vrea să afle istoria Daciei din surse directe, adică din cronici contemporane evenimentelor sau apropiate ca timp, are parte de nişte surprize. Prima ar fi aceea că despre Dacia şi despre daci au scris nume ilustre, fie istorici, fie împăraţi sau cei din anturajul lor, ceea ce înseamnă că Dacia era un subiect demn de interes în acea vreme pentru contemporani.

Menţionăm câteva nume dintr-o perioadă istorică cuprinsă între sec.1 î.Hr şi primele trei secole după Hristos: Diodor din Sicilia (Cartea 21 din Biblioteca istorică), Dio Cassius (Istoria romană,Cartea 67 şi 68), Împăratul Augustus,Titus Livius, Dio Chrysostomos (Getica),Criton - medicul personal al lui Traian (Getica), Traian (De bello dacico), Tacit (biografia lui Traian).

A doua surpriză este că niciuna din operele autorilor citaţi referitoare la Dacia nu mai există! Ceea ce a ajuns la cunoştinţa publică se datorează unor referiri indirecte. Lista este mult mai lungă.

Unele explicaţii punctuale s-ar putea găsi.

Resentimente umane, să zicem. Când Domiţian, de pildă, a decretat drept crimă citirea cărţilor despre daci ale lui Titus Livius, ne putem gândi la necazurile pricinuite de daci împăratului, care, învingător în două războaie, a trebuit totuşi să le plătească tribut învinşilor.

Apărarea reputaţiei ştirbite ar fi altă explicaţie, în cazul interdicţiei promulgate de împăratul Caracalla, privind simpla rostire a numelui get pentru a scoate din conştiinţa publică faptul că şi-a asasinat propriul frate, Geta, interdicţie urmată de un adevărat carnagiu soldat cu aproape 20 de mii de victime.

Totuşi, apar destule semne de întrebare. Ne-am putea folosi de câteva exemple dintr-o multitudine de cazuri.

Pe de o parte, ridicarea unei columne, o capodoperă arhitecturală consacrată victoriei romane asupra dacilor,care exprimă orgoliul şi satisfacţia împăratului Traian, dar şi un neobişnuit omagiu şi o dovadă de respect la adresa unor mari învinşi, dacii, sau, mai târziu, construirea arcului lui Constantin cu acele statui de daci simbolizând nobleţea şi înţelepciunea unui neam şi alte asemenea, coroborate, pe de altă parte cu dispariţia dovezilor la vârful istoriei, amploarea interdicţiilor culminând câteva secole mai târziu cu dispoziţia papei Grigore cel Mare de ardere, pur şi simplu, a cărţilor despre daci.

NOUL CONTEXT ISTORIC

Ne aflăm la aproape patru sute cincizeci de ani de la epoca plină de glorie când Traian cucerea Dacia. Scena istoriei este acum alta. Daco-geţii de odinioară, deveniţi acum ostrogoţi (cei din răsărit) şi vizigoţi (cei din apus) încep să aibă un cuvânt de spus în destinul imperiului.

Roma cunoscuse schimbări radicale şi momente pline de umilinţă. Fusese de două ori devastată de vizigoţi, Alaric în anul 409, Atavulf în 412 şi de vandali în anul 455. Imperiul Roman se află în plină disoluţie. Criza politică a imperiului roman se adânceşte încă din timpul împăratului Constantin odată cu diviziunea de la începutul secolului 4 în Imperiul Roman de Apus cu capitala la Roma şi cel de Răsărit cu capitala la Constantinopol.

Între timp, creştinismul câştigă teren şi tot mai multe populaţii, între care şi goţii, urmaşii geţilor, se convertesc la creştinism.

Europa nascentă cunoaşte invazia hunilor cu toate complicaţiile survenite.

Contextul istoric al celor două imperii favorizează ample mutaţii demografice, cu consecinţe decisive privind naşterea viitoarelor naţiuni şi limbi europene de mai târziu.

Goţii, prin cele două ramuri născute din ansi (sacerdoţii lui Decebal), adică Balţii, respectiv vizigoţii, şi Amalii, adică ostrogoţii, joacă un rol din ce în ce mai activ în cele două imperii. De fapt, încă din timpul lui Burebista daco-geţii, apoi goţii, s-au implicat de-a lungul timpului în viaţa şi destinul imperiului roman.

GETICA LUI IORDANES

Cartea a fost scrisă în anul 551 în limba latină şi reprezintă un compendiu al unei lucrări mai ample, realizată de senatorul Cassiodor în 12 volume, la comanda lui Teodoric cel Mare, împăratul ostrogot al goţilor şi romanilor de la Ravenna (454-526), care, conştient de originea sa getică, voia să lase posterităţii o dovadă scrisă în acest sens. Lucrarea lui Cassiodor a fost pierdută astfel încât, după moartea împăratului, un alt ostrogot, Iordanes, un apropiat al lui Cassiodor, a scris „Getica sau despre originea şi faptele geţilor“, în mod declarat inspirată din opera senatorului.

De-a lungul timpului, istoricii europeni au utilizat lucrarea lui Iordanes mai mult ca un instrument partizan şi de manipulare, în funcţie de interesele naţionale, decât ca un veritabil izvor istoric.

În România, accesul la această carte a avut loc în anul 1939 prin ediţia lui G. Popa- Lisseanu, o traducere nefericită, lacunară şi plină de inexactităţi şi de adausuri imaginare, susţinând un punct de vedere bizar şi în afara adevărului istoric, care, în mod sigur a alimentat deruta istoricilor români.

DESPRE AŞA-ZISA CONFUZIE GEŢI/ GOŢI

O seamă de istorici străini „au remarcat“ confuzia pe care Iordanes ar fi făcut-o între geţi şi goţi şi de aici a ieşit o controversă bine fabricată, ajungându-se chiar şi la enormitatea că autorul n-a ştiut despre ce scrie.

Pretextul a fost acela că, deşi în titlu se vorbeşte despre geţi, în cuprinsul cărţii apar referiri despre goţi. Aici nu este vorba de superficialitate, ci de-a dreptul de rea credinţă.

Reamintim că autorul Geticii este un got „coborâtor din neamul amalilor“ care are conştiinţa că este get şi vorbeşte despre originea şi faptele geţilor, adică despre strămoşii săi, dar se adresează goţilor, contemporanilor săi. În cuprinsul cărţii referirile la identitatea dintre geţi şi goţi se fac în deplină cunoştinţă de cauză. La un moment dat, chiar precizează, referindu-se la o altă Getică, a istoricului Dio Chrysostomos, „care geţi, am dovedit mai înainte că au fost goţi“.

Indiferent ce grafie au cele două noţiuni, Iordanes ştie foarte bine că acestea desemnează unul şi acelaşi neam, aceeaşi realitate etnică.

Atunci când vorbeşte de originea şi peregrinările istorice ale neamului îi numeşte goţi situându-i ca vechime pe timpul lui Zamolxe (secolul V î.Hr.), dar respectă opinia lui Dio Chrysostomos sau a lui Vergiliu care îi numeau geţi.

Abordarea lui Iordanes este totodată şi o chestiune de stil şi de tehnică a discursului. Modalitatea de abordare a subiectului nu poate ignora publicul ţintă, adică societatea gotică a secolului VI. Vorbind despre geţi este nevoit să-şi alimenteze mereu argumentaţia cu corespondentul goţi dacă vrea să fie convingător.

EPOS ŞI ISTORIE

Ca în orice epos, Iordanes narează despre originea goţilor, despre avatarurile călătoriei lor, împleteşte legende şi mituri până ajunge la fapte istorice verificabile. În mod corespunzător, discernem un timp nedefinit al originilor, un timp legendar şi mitic şi un timp al evenimentelor istoriei propriu zise, când cartea poate fi socotită un adevărat izvor istoric căruia îi vom acorda mai multă importanţă.

Nu ne vom opri asupra originii goţilor în viziunea lui Iordanes pentru că acest aspect a fost disecat magistral în studiul introductiv, observând în treacăt că meteahna exotismului este o caracteristică umană care funcţionează la fel de bine în zilele noastre, ca şi acum un mileniu şi jumătate.

Trecutul mitic sau legendar istoric, eroii şi episoadele homerice, amazoanele, războaiele cu perşii, Alexandru Macedon, Cezar, Burebista, Deceneu, Domiţian, Diurpaneus (Decebal) ş.a. toate acestea sunt evocate în cheie eroică şi în relaţie cu geto-goţii alcătuind un tablou cu tentă generală glorioasă.

VANDALII ŞI HUNII

Spre sfârşitul secolului 4 se petrec două evenimente cu consecinţe pe termen lung pentru geto-goţi: plecarea din Panonia a vandalilor înfrânţi în urmă cu 60 de ani de către în regele got Geberich, dar acceptaţi de împăratul Constantin, şi apariţia hunilor în anul 375, care se stabilesc în Panonia părăsită de vandali.

Hunii au reprezentat un coşmar oribil pentru popoarele europene din acea vreme. Oripilat de modul în care aceştia îşi sluţeau copiii încă din leagăn pentru a inspira groază mai târziu când deveneau luptători, Iordanes le atribuie acestora o geneză halucinantă, o împerechere între duhurile care bântuiau mlaştina Meotidă (Marea de Azov) şi nişte femei care practicau magia în aceeaşi zonă.

Aşadar, hunii lui Balamber, profitând de starea şubredă a sănătăţii lui Ermanarich şi de faptul că ostrogoţii erau în acel timp despărţiţi de vizigoţi, îi atacă şi-i supun pe ostrogoţi. O parte din ei vor rămâne subjugaţi hunilor. Vizigoţii, în aceste împrejurări, solicită împăratului Valens să le dea o parte din Tracia şi Moesia în schimbul supunerii şi creştinării. Valens, al cărui scop era să-i utilizeze pe geţi „ca pe un zid al imperiului său în faţa celorlalte popoare“, acceptă, dar nişte intrigi şi o foamete ascut spiritele şi conflictul vizigoţilor cu romanii ia sfârşit cu înfrângerea şi moartea lui Valens.

CĂDEREA HUNILOR

În urma unei solii de pace din partea papei Leon, Atila se întoarce în ţinuturile sale din Panonia de unde, recurgând la alt vicleşug, îl ameninţă pe împăratul de răsărit Marcian cu devastarea provinciilor dacă nu-i plăteşte un tribut mai vechi, însă se întoarce împotriva vizigoţilor şi alanilor cu scopul de a schimba rezultatul războiului.

Dar, Torismud, regele vizigoţilor îi ghiceşte planul şi pătrunde în zona stăpânită de alani unde are loc o luptă similară celei din Câmpiile Catalaunice, dar, de data aceasta decisivă, în urma căreia Atila, învins „a fost nevoit să se refugieze în sălaşurile sale proprii“. O retragere fără glorie a celui mai temut tiran al vremii, urmată de o moarte banală, în urma unei hemoragii nocturne, la propria-i nuntă, în anul 453.

Cuprinsul cărţii: „Getica“

  • Prefaţa editorului
    • Despre izvoare
    • Noul context istoric
    • „Getica“ lui Iordanes
    • Despre aşa-zisa confuzie geţi/goţi
    • Epos în istorie
    • Vandalii şi hunii
    • Căderea hunilor
    • Reunirea goţilor
    • Theodoric cel Mare
    • Schimbări geopolitice
  • Studiu introductiv
    • Generalităţi
    • Originile Europei şi sarabanda numelor istorice
    • Confuzie sau superficialitate?
    • Autori şi cronicari despre identitatea dintre geţi şi goţi
    • Anexe la Studiu introductiv
      • Carlo Troya despre daco-geto-goţi
      • Universitatea din Cambridge: Carpaţii, leagănul civilizaţiei euro-indo-iranice
      • Bibliografie la Studiu introductiv
  • „Getica“ – Despre originea şi faptele geţilor (text bilingv latină/română)
  • Indicele numelor de persoane
  • Note