0 titluri

Tel: 0722.940.581

  1. Acasă
  2. Cărţi: Afaceri
  3. Cărţi: Management
  4. Responsabilitatea socială corporatistă în sprijinul resurselor umane
Carte

Responsabilitatea socială corporatistă în sprijinul resurselor umane

Responsabilitatea socială corporatistă în sprijinul resurselor umane. Editura Curtea Veche
CumpărDetalii carte

Un parteneriat necesar pentru dezvoltarea unor practici responsabile în afaceri

Autor(i): Elaine Cohen
Editura: Curtea Veche
Colecţia: Responsabilitatea socială în afaceri
Anul apariţiei: 2011
Pagini: 368 (15x24 cm)
Preţ: 33,72 Lei
Disponibilitate: în 7-14 zile

Vă întrebaţi ce legătură există între responsabilitatea socială corporatistă şi resursele umane?

Ei bine, departamentele de resurse umane joacă un rol critic în promovarea valorilor sociale şi în instituirea unei culturi organizaţionale adecvate. Recrutarea personalului, sistemele de beneficii, programele de instruire profesională, comunicarea internă, sănătatea şi siguranţa angajaţilor, implicarea acestora în viaţa comunităţii şi atitudinea lor faţă de mediu – toate capătă o nouă dimensiune, dacă sunt abordate din dubla perspectivă a resurselor umane conştiente de impactul social al corporaţiilor.

Această carte este menită să schimbe regulile jocului. Din ea veţi afla cum să:

  • Îmbunătăţiţi reputaţia companiei, câştigând un avantaj competitiv în afaceri, pe termen lung.
  • Construiţi o cultură organizaţională bazată pe transparenţă, corectitudine şi responsabilitate faţă de toate părţile implicate, atât la nivel intern, cât şi extern.
  • Măriţi gradul de sustenabilitate al companiei, contribuind simultan la protejarea mediului înconjurător.
  • Creşteţi profiturile investitorilor, diminuând resursele folosite şi impactul negativ asupra planetei şi mediului.
  • Comunicaţi mai bine cu angajaţii, mărindu-le gradul de implicare şi productivitatea.
  • Diminuaţi pierderile, deoarece rentabilitatea medie a investiţiilor, în cazul implementării unor programe de responsabilitate socială corporatistă, este de 3 dolari pentru fiecare dolar cheltuit.

Beneficiile vor fi vizibile pentru toate părţile implicate – de la angajaţii obişnuiţi până la vârful corporaţiei, de la membrii de rând ai comunităţilor locale până la instituţiile de bază ale societăţii.

Fiind scrisă din perspectiva unui profesionist al resurselor umane, care a încorporat în munca sa cotidiană activităţile cerute de responsabilitatea socială corporatistă, cartea este o lectură indispensabilă pentru manageri.

„Cohen reuşeşte o demonstraţie excepţională, arătând conexiunile dintre resursele umane şi responsabilitatea socială corporatistă… Ideile ei sunt inovatoare; exemplele sunt relevante; iar stilul e limpede şi cursiv.“ (Prof. David Ulrich, Ross School of Business, University of Michigan, şi partener The RBL Group)

„Elaine Cohen prezintă unul dintre adevăratele «secrete ale succesului», pentru companiile de top din secolul XXI.“ (Dave Stangis, vicepreşedinte CSR, Campbell Soup Company)