Motivație și personalitate
Editura: Trei
Colecţia: Psihologie-Psihoterapie
Anul apariţiei: 2000
Pagini: 2013 (14x20 cm)
Preţ: 65,00 Lei
Disponibilitate: în 7-14 zile
„Motivație și personalitate“ reprezintă consemnarea originală a activității desfășurate de unul dintre cei mai creativi psihologi ai secolului al XX-lea.
Ea a devenit o lucrare de referință pentru orice om preocupat de teoriile lui Abraham H. Maslow, fapt dovedit de interesul crescând manifestat de autori care semnează în cele mai importante reviste de psihologie, educație, afaceri, studii sociale și din alte domenii.
Deși prima ediție a acestei cărți a fost publicată în 1954, iar a doua în 1970, influența sa a continuat să crească o dată cu trecerea timpului.
Maslow susține că toate trebuințele umane pot fi organizate într-o ierarhie, începând cu trebuințele fizice – de aer, hrană și apă. Apoi urmează alte patru niveluri, ale trebuințelor psihice – de securitate, dragoste, respect și actualizare a sinelui.
În viziunea sa, trebuințele superioare sunt reale și fac parte integrantă din natura noastră umană în aceeași măsură cu nevoia de hrană. Maslow evită simplificările excesive ale poziției comportamentale și ale celei freudiene.