0 titluri

Tel: 0722.940.581

  1. Acasă
  2. Cărţi: Spiritualitate
  3. Isis dezvăluită. Vol. 2 (Ştiinţa)
Carte

Isis dezvăluită. Vol. 2 (Ştiinţa)

Isis dezvăluită. Vol. 2 (Ştiinţa). Editura
CumpărDetalii carte

O cheie a misterelor ştiinţei şi teologiei antice şi medievale

Autor(i): Helena Petrovna Blavatsky
Editura: Ganesha
Colecţia: Esoterica
Anul apariţiei: 2013
Pagini: 574 (14x21 cm)
Preţ: 40,00 Lei
Disponibilitate: în stoc

Atunci când, cu mulţi ani în urmă, am călătorit pentru prima dată în Orient spre a explora, fiind animată de o vie curiozitate, tainele sanctuarelor sale, care unele dintre ele sunt actualmente părăsite, unele întrebări îmi reveneau, aş putea spune obsesiv în conştiinţă, întristându-mă.

Chiar şi pe vremea când mă aflam deja în culmea frământărilor ce erau legate de răspunsurile la astfel de întrebări, care pentru mine erau dificile, am intrat apoi în legătură cu unele fiinţe umane ce erau înzestrate cu uimitoare puteri paranormale, misterioase şi care deţineau o cunoaştere atât de amplă şi profundă încât, pe drept cuvânt, am considerat că astfel de fiinţe umane îşi merită pe deplin numele de Mari Înţelepţi ai Orientului.

Am fost apoi cât se poate de receptivă la învăţăturile lor tainice pe care mi le-au oferit. Unii dintre ei m-au ajutat să înţeleg că prin combinarea ştiinţei în continuă reînnoire cu religia, existenţa lui Dumnezeu şi descoperirea stării de nemurire a spiritului fiinţei umane pot fi constatate, pot fi în anumite condiţii chiar demonstrate, întocmai precum unele probleme ale geometriei euclidiene.

Cu acea ocazie, pentru prima dată am primit asigurarea că filozofia orientală ezoterică nu profesează în realitate altă credinţă în afara unei încrederi absolute şi de neclintit în omnipotenţa Sinelui Nemuritor al fiinţei umane. Apoi am fost învăţată că această omnipotenţă provine tocmai datorită înrudirii ce există între spiritul fiinţei umane şi spiritul universal etern care pentru noi toţi este Dumnezeu!

Cuprinsul cărţii: „Isis dezvăluită. Vol. 2 (Ştiinţa)“

  • Unele fenomene ale naturii
    • Influenţează oare planetele destinul omenesc?
    • Un fragment foarte neobişnuit din învăţătura lui Hermes
    • Frământarea materiei
    • Profeţia lui Nostradamus îndeplinită
    • Simpatii între planete şi plante
    • Cunoştinţele hinduşilor cu privire la proprietăţile culorilor
    • „Coincidenţele“, panaceul ştiinţei moderne
    • Luna şi fluxurile
    • Tulburările epidemice mentale şi morale
    • Zeii aparţinând panteoanelor diferitelor tradiţii sunt doar simboluri ale forţelor naturale
    • Dovezi ale puterilor magice ale lui Pitagora
    • Rasa nevăzută ce populează spaţiul eteric
    • Cele „patru adevăruri“ din budism
  • Fenomene ciclice
    • Semnificaţia expresiei „haine de piele“
    • Selecţia naturală şi rezultatele ei
    • „Cercul necesităţii“ la egipteni
    • Rasele pre-adamite
    • Coborârea spiritului în materie
    • Natura trinitară a omului
    • Creaturile aflate cel mai jos pe scara evolutivă
    • Descrierea specifică a spiritelor elementale
    • Proclus despre fiinţele aerului
    • Diferite nume ale fiinţelor elementale
    • Viziunea lui Swedenborg privind moartea sufletului
    • Suflete umane legate de pământ
    • Mediumi impuri şi „ghizii“ lor
    • Psihometria, un ajutor în cercetarea ştiinţifică
  • Omul interior şi cel exterior
    • Părintele Felix îi atacă pe savanţi
    • „Incognoscibilul“
    • Pericolul evocărilor realizate de către novici
    • Lare şi lemuri
    • Secretele templelor hinduse
    • Reîncarnarea
    • Vrăjitorii şi vrăjitoare
    • Transasomei sacre
    • Vulnerabilitatea anumitor apariţii
    • Experimentul realizat de către Clearchus pe un băiat dormind
    • Autoarea este martora unui fenomen magic în India
  • Miracole de ordin fizic şi psihologic
    • Invulnerabilitatea fiinţei umane
    • Puterea voinţei
    • Imunitate la otrava şerpilor
    • Îmblânzirea şerpilor cu ajutorul muzicii
    • Diverse fenomene teratologice
    • Domeniul psihologic aparent neexplorat
    • Regretele disperate ale lui Berzelius
    • Transformarea apelor în sânge, un fenomen natural
  • Abisul de netrecut
    • Oamenii de ştiinţă îşi mărturisesc ignoranţa
    • Panteonul nihilismului
    • Tripla compoziţie a focului
    • Definiţia instinctului şi a raţiunii
    • Filozofia jainiştilor hinduşi
    • Interpretările intenţionat greşite ale lui Lempriere
    • Corpul astral al omului nu este nemuritor
    • Reîncarnarea lui Buddha
    • Imaginile magice ale Soarelui şi Lunii din Tibet
    • Vampirismul - explicarea fenomenelor legate de acesta
    • Fachirii bengalezi
  • Realităţi şi iluzii
    • Raţiunea de a fi a talismanelor
    • Mistere neelucidate
    • Experiment magic în Bengal
    • Isprăvile surprinzătoare ale lui Chibh Chondor
    • Trucul indian de căţărare pe funie - o iluzie
    • Învierea fachirilor morţi
    • Limitele suspendării vieţii
    • Mediumnitatea este total opusă stării de adept
    • Ce sunt „spiritele materializate“?
  • Înţelepciunea egipteană
    • Originea egiptenilor
    • Măreţele lor lucrări inginereşti
    • Străvechiul ţinut al faraonilor
    • Vechimea monumentelor de pe malul Nilului
    • Arte ale războiului şi ale păcii
    • Mituri şi ruine mexicane
    • Analogii cu Egiptul
    • Moise, preot al lui Osiris
    • Ce ne învaţă ruinele Siamului
    • Tau-ul egiptean la Palenque
  • India, leagănul civlizaţiei
    • Dobândirea „Învăţăturii Secrete“
    • Două relicve aparţinând unui savant pali
    • Exclusivitatea geloasă a hinduşilor
    • Lydia Maria Child despre simbolismul falic
    • Timpul Vedelor şi al lui Manu
    • Tradiţia raselor antediluviene
    • Atlantida şi popoarele sale
    • Ruinele peruviene
    • Deşertul Gobi şi secretele sale
    • Legende tibetane şi chineze
    • Magicianul nu dăunează naturii, ci o ajută
    • Filozofiile, Religiile, Artele şi Ştiinţele lăsate posterităţii de Mama Indie