Tema acestor interviuri, politica maghiară și românească aplicată, în general, în județele Harghita și Covasna și, sub anumite aspecte, în tot Ardealul
O carte admirabilă care vine cu o teorie seducătoare și extrem de convingătoare asupra universului.
Din punct de vedere istoric, aceasta năruie mitul apartenenței grecești a operei homerice, iar sub aspect lingvistic demonstrează anterioritatea limbilor trunchiului geto-pelasgic față de limba latină.
Mihai Vinereanu atrage atenția că unele cuvinte din limba română, chiar dacă prezintă asemănări frapante cu cele din latină, nu pot fi considerate neapărat de sorginte latină, ele putând fi atribuite fondului comun ancestral.
Un eseu de geopolitică foarte bine documentat, dar și foarte dur care pornește de la situația actuală a Europei și a Uniunii Europene aflate în situația pierderii identității naționale și culturale din cauza unei masive migrații de culoare și a unor politici greșite ale conducătorilor UE.
Am fost surprins să constat, citind cartea lui Nicolò Zeno, publicată în anul 1557, câte asemănări istorice există în ceea ce privește istoria geților, cu ceea ce a scris după trei sute de ani un alt italian, istoricul Carlo Troya.
„Limba română, nașterea și falsurile istorice – Taina formării cuvintelor; Recuperarea originilor reale“ este cartea unui intelectual român revoltat de falsurile pe care este așezată istoria și limba națională fabricate de cine știe cine de-a lungul a două milenii, dar consimțite de autoritățile române de ieri și de azi.
Carlo Troya demontează cea mai mare eroare a istoriei antice datorată lui Tacit și lui Pliniu cel Tânăr, aceea ca goții, prin cele două ramuri, ostrogoții și vizigoții ar fi fost triburi germanice. Aceasta eroare a viciat atât istoria popoarelor europene, cât și istoria arhitecturii europene.
Cartea lui Branislav Stefanoski oferă accesul la un tezaur concret de informații istorice necunoscute până acum în istoriografia română (Izvoare vechi și cercetări noi, Inscripțiile de la Sinaia, Despre rădăcinile creștinismului) și care, aceasta contează cel mai mult, sunt concordante cu izvoarele indirecte conținute în scrierile istoricilor antici, validate astfel după două milenii.
Aceasta este cea mai bună carte privind istoria românilor și formarea națiunilor europene scrisă în anul 551 d.Hr. și singurul izvor istoric direct, din mileniul 1.
Cel ce vrea să afle istoria Daciei din surse directe, adică din cronici contemporane evenimentelor sau apropiate ca timp, are parte de niște surprize. Prima ar fi aceea că despre Dacia și despre daci au scris nume ilustre, fie istorici, fie împărați sau cei din anturajul lor, ceea ce înseamnă că Dacia era un subiect demn de interes în acea vreme pentru contemporani.
Pagini cu rezultate:
12