Din punct de vedere istoric, aceasta năruie mitul apartenenţei greceşti a operei homerice, iar sub aspect lingvistic demonstrează anterioritatea limbilor trunchiului geto-pelasgic faţă de limba latină.
Mihai Vinereanu atrage atenţia că unele cuvinte din limba română, chiar dacă prezintă asemănări frapante cu cele din latină, nu pot fi considerate neapărat de sorginte latină, ele putând fi atribuite fondului comun ancestral.
Un eseu de geopolitică foarte bine documentat, dar şi foarte dur care porneşte de la situaţia actuală a Europei şi a Uniunii Europene aflate în situaţia pierderii identităţii naţionale şi culturale din cauza unei masive migraţii de culoare şi a unor politici greşite ale conducătorilor UE.
Am fost surprins să constat, citind cartea lui Nicolò Zeno, publicată în anul 1557, câte asemănări istorice există în ceea ce priveşte istoria geţilor, cu ceea ce a scris după trei sute de ani un alt italian, istoricul Carlo Troya.
„Limba română, naşterea şi falsurile istorice – Taina formării cuvintelor; Recuperarea originilor reale“ este cartea unui intelectual român revoltat de falsurile pe care este aşezată istoria şi limba naţională fabricate de cine ştie cine de-a lungul a două milenii, dar consimţite de autorităţile române de ieri şi de azi.
Carlo Troya demontează cea mai mare eroare a istoriei antice datorată lui Tacit şi lui Pliniu cel Tânăr, aceea ca goţii, prin cele două ramuri, ostrogoţii şi vizigoţii ar fi fost triburi germanice. Aceasta eroare a viciat atât istoria popoarelor europene, cât şi istoria arhitecturii europene.
Cartea lui Branislav Stefanoski oferă accesul la un tezaur concret de informaţii istorice necunoscute până acum în istoriografia română (Izvoare vechi şi cercetări noi, Inscripţiile de la Sinaia, Despre rădăcinile creştinismului) şi care, aceasta contează cel mai mult, sunt concordante cu izvoarele indirecte conţinute în scrierile istoricilor antici, validate astfel după două milenii.
Aceasta este cea mai bună carte privind istoria românilor şi formarea naţiunilor europene scrisă în anul 551 d.Hr. şi singurul izvor istoric direct, din mileniul 1.
Cel ce vrea să afle istoria Daciei din surse directe, adică din cronici contemporane evenimentelor sau apropiate ca timp, are parte de nişte surprize. Prima ar fi aceea că despre Dacia şi despre daci au scris nume ilustre, fie istorici, fie împăraţi sau cei din anturajul lor, ceea ce înseamnă că Dacia era un subiect demn de interes în acea vreme pentru contemporani.
Autorul propune o metodă de scurtare a perioadei de acumulare a experienţei şahistice.În premieră absolută, metoda propune înlocuirea experienţei care se dobândeşte, în mod obişnuit, după jucarea a 100-200 de partide, cu recomandări pragmatice, de aritmetică elementară, pentru obţinerea avantajului material necesar câştigării unei partide.Astfel, jucătorul începător va fi ferit de pericolul renunţării la şah, din cauza prea multor înfrângeri suferite, situaţie frecventă chiar şi…
Pagini cu rezultate:
12