ROBERT T. KIYOSAKI s-a născut și a crescut în Hawaii. Provine dintr-o remarcabilă familie de profesori; tatăl său a condus Departamentul de Educație al Statului Hawaii.
După terminarea liceului, Robert Kiyosaki și-a continuat studiile la New York. Absolvind facultatea, a intrat în Marina Americană și a luptat în Vietnam, ca ofițer și pilot de elicopter.
În 1977, Robert T. Kiyosaki a înființat o companie ce a scos pe piață primul portofel din nailon pentru surferi, care în scurtă vreme a devenit un produs de mare succes. Creațiile sale au apărut în Runner’s World, Gentleman’s Quarterly, Success Magazine, Newsweek și chiar în Playboy.
La 47 de ani Robert T. Kiyosaki s-a pensionat, dar se ocupă în continuare de investiții, în special în domeniul imobiliar. În 1995, a devenit cofondator al unei organizații internaționale cu profil educațional, care funcționează în șapte țări și care și-a propus inițierea cursanților în arta afacerilor și a investițiilor.
În calitate de specialist în educație, Robert T. Kiyosaki a vorbit de la cele mai importante tribune, la fel ca și OgMandino, Zig Ziglar sau Anthony Robbins.
Robert T Kiyosaky este creatorul jocului CASHFLOW în trei variante (pentru copii, adulți și avansați), ce reproduce condițiile unei piețe reale și îi inițiază pe jucători în secretele lumii financiare.
Dacă doriți mai multe informații despre Robert T. Kiyosaki puteți urma linkurile următoare:
Iată-i împreună, după ce au fost de atâtea ori departe unul de celălalt, frate și soră, descoperind bogățiile vieții.
„Frate bogat, soră bogată“ combină într-o singură carte două povești adevărate, pline de tâlc și de înțelepciune, de întâmplări reale și de sentimente adevărate, inspirate de viețile lui Robert Kiyosaki și Emi Kiyosaki (Venerabila Tenzin Kacho).
Această carte întărește credința în puterea țelului ales, în importanța trecerii la acțiune și în capacitatea de a depăși obstacole în drumul către o viață bogată.
„În aceste vremuri de nesiguranță economică, acești doi titani ai lumii afacerilor și-au unit forțele într-o carte ce subliniază nevoia presantă de cunoștințe de specialitate în domeniul financiar.“ (Steve Forbes, Președinte & CEO, Forbes Inc., Redactor-șef al revistei Forbes)
Autor(i): Robert T. Kiyosaki Editura: Curtea Veche Colecţia: Seria Kiyosaki Anul apariţiei: 2021 Pagini: 272 (15x23 cm) ISBN:9786064408181
Preţ: 54,97 Lei Disponibilitate: în stoc
„Conspirația celor bogați“ prezintă viziunea lui Robert Kiyosaki asupra economiei globale și analizează cauzele pentru care oamenii se confruntă cu dificultățile crizei contemporane. Autorul înfățișează complexul de factori care au creat haosul economic și prezintă propunerile sale de soluții pentru problemele financiare actuale.
Cartea „Cadranul Banilor“ se adresează persoanelor pregătite să renunțe la siguranța unei slujbe și să-și caute propriul drum spre libertatea financiară; să facă mari schimbări profesionale și financiare în viață; să facă trecerea de la Era Industrială la Era Informațională.
Autor(i): Robert T. Kiyosaki Editura: Curtea Veche Colecţia: Seria Kiyosaki Anul apariţiei: 2019 Pagini: 192 (15x20 cm) ISBN:9786064402547
Preţ: 52,86 Lei Disponibilitate: în stoc
„Tată bogat, tată sărac…“ aruncă în aer mitul care spune că trebuie să câștigi mult ca să te îmbogățești; combate ideea potrivit căreia, dacă ai o casă, ești înstărit; vă învață ce și cum să le spuneți copiilor despre bani, astfel încât să aibă succes financiar în viitor.
„Profețiile tatălui bogat“ vor face mai mult decât să vă convingă de iminenta prăbușire a pieței de acțiuni și ne arată nu numai cum să supraviețuim furtunii, ci și să profităm de pe urma ei.
Cartea „Școala de afaceri“ oferă o lecție de îmbogățire, lucru văzut nu ca scop în sine, ci ca mijloc de atingere a libertății financiare.Rețeta succesului pusă la dispoziția cititorilor e simplă și urmează trei pași: construirea unei afaceri de succes, reinvestirea veniturilor în afacerea respectivă și investirea într-o altă afacere, preferabil în domeniul imobiliar.
Autor(i): Robert T. Kiyosaki Editura: Curtea Veche Colecţia: Seria Kiyosaki Anul apariţiei: 2020 Pagini: 232 (15x23 cm) ISBN:9786064404718
Preţ: 58,14 Lei Disponibilitate: în stoc
Această carte nu conține sfaturi financiare. Dar te ajută să devii mai inteligent în plan financiar, așa încât să poți înțelege informațiile pe care le primești și să-ți găsești propria cale spre nirvana financiară. Pe scurt, să ajungi bogat devenind mai inteligent.
Susținând o perspectivă asupra banilor care depășește și contrariază opiniile curente, Kiyosaki și-a câștigat reputația de autor și antreprenor sincer, direct și pragmatic.
El consideră că sfaturile clasice care pledează pentru economisirea banilor, obținerea de diplome pentru căpătarea unui loc de muncă bun și investirea pe termen lung într-un portofoliu diversificat constituie tot atâtea exemple de decizii nefericite și păguboase, mai ales în contextul actualei crize economice globale.