Cărţi de Bodhidharma

Ceea ce cunoaștem despre viața lui Bodhidharma se bazează pe două surse.

Prima, este o carte scrisă de Tao Hsiuan, la începutul dinastiei T’ang, intitulată „Viețile marilor călugări“. Autorul era fondatorul unei secte Vinaya în China și un savant erudit; el a trăit mai înainte ca noua școală ce urma să fie cunoscută sub numele de Zen să fi ajuns la maturitate sub Hui Neng, al șaselea patriarh.

Cealaltă sursă o reprezintă „Analele transmisiei luminii lămpii“ (1004 d.Ch.) a lui Tao Yuan. Această operă, compusă de un călugăr Zen după ce Zenul a fost unanim recunoscut ca o școală specială a budismului, conține faptele și vorbele maeștrilor săi.

Este firesc ca aceste două scrieri privitoare la viața lui Bodhidharma să se deosebească sub mai multe aspecte. Prima a fost redactată pe vremea când Zenul încă nu se întemeiase ca o școală distinctă, iar a doua provine de la unul din maeștrii Zen.

Începutul vieții lui Bodhidharma, așa cum este povestit în „Analele transmisiei luminii lămpii“, poate fi privit cu o anumită rezervă, deoarece pare să conțină o mare doză de ficțiune, dar nu același lucru se poate spune și despre partea a doua; or, tocmai în acest punct „Analele transmisiei luminii lămpii“ completează istoria relatată de Tao Hsiuan în „Viețile marilor călugări“, care, deși scrisă de un bun istoric, ignoră totuși dezvoltările ulterioare ale Zenului.

Așadar, potrivit Analelor, primul personaj de vază pe care Bodhidharma l-a întâlnit când a sosit în China a fost împăratul Wu.

– De când sunt împărat, am construit numeroase temple, am pus să se copieze sutrele și am ajutat nenumărați călugări. Cu siguranță, în viitor voi dobândi merite mari. La ce pot să mă aștept?

– Nici un fel de merit, a răspuns Bodhidharma.

– Cum așa? S-a mirat împăratul.

– Meritele pentru serviciile dumneavoastră sunt neînsemnate în lumea aceasta și vor deveni sursa de noi iluzii și dorințe. Este ca și cum ați urmări o umbră. Deși există, ele nu pot fi ferecate în fapte, se manifestă fără substanță.

– Ce înseamnă atunci un adevărat merit? A întrebat împăratul.

– Pura înțelepciune este minunată și desăvârșită în realizarea sa. Substanța ei este vacuitatea, calmă în sine. Astfel de merite nu pot fi cântărite cu măsurile acestei lumi.

– Care este acest sfânt adevăr? A mai întrebat împăratul.

– Vidul total, dincolo de sfințenie, a răspuns patriarhul.

Împăratul a fost foarte impresionat și, privindu-l, l-a întrebat:

– Cine este cel care se află dinaintea mea?

– Neștiutul, a răspuns Bodhidharma.

Întrucât mesajul său nu a putut fi înțeles nici de împărat, nici de cărturarii și practicanții budiști din vremea aceea, Bodhidharma s-a retras în munți, la mănăstirea Wei de pe muntele Tai, unde a așteptat liniștit, vreme de nouă ani, practicând „meditația în poziție așezat“, de unde i s-a tras și numele de „brahmanul pi-kuan“.

Într-o zi, un călugăr pe nume Hui Ko a venit să-i ceară insistent să-l lumineze cu privire la adevărul Zenului, însă Bodhidharma nu l-a luat în seamă. Hui Ko nu s-a descurajat, căci el știa că toți marii maeștri spirituali din trecut trecuseră prin multe încercări copleșitoare înainte de a atinge țelul final.

Într-o seară, el stătea așezat în zăpadă așteptând ca maestrul să-și facă apariția și omătul care cădea din abundență îl acoperise până sus de genunchi. În cele din urmă, Bodhidharma l-a întrebat: „Ce dorești să fac pentru tine?“

„Am venit, răspunse Hui Ko, pentru a primi minunata dumneavoastră învățătură; vă rog, fiți bun și puneți mâna izbăvitoare peste sărmanul ce vă stă dinainte.“

„Nu vei putea înțelege neasemuita doctrina a lui Buddha, răspunse Bodhidharma, decât după o disciplină lungă și aspră, indurând tot ce e mai greu de îndurat și practicând tot ce e mai greu de practicat. Oamenii a căror virtute și înțelepciune este inferioară nu vor putea să o înțeleagă, orișice ar face. Toate suferințele pe care le vor îndura nu le vor servi la nimic.“

Atunci Hui Ko și-a retezat brațul stâng cu securea, oferindu-l Maestrului drept mărturie a sincerității și dorinței ce-l însuflețea de a fi inițiat în doctrina tuturor iluminaților. Atunci Bodhidharma i-a spus: „Învățătura aceasta nu poate fi aflată prin mijlocirea altuia“.

„Mintea mea încă nu este pacificată; vă rog, Maestre, purificați-o“, a spus Hui Ko.

„Adu-mi mintea ta și o voi purifica“, a răspuns Bodhidharma.

Hui Ko a ezitat un moment și în cele din urmă a zis: „Ani de-a rândul am încercat să o găsesc și tot nu sunt în stare să o sesizez“.

„Iată! Mintea îți este pacificat o dată pentru totdeauna!“, veni neîntârziat răspunsul lui Bodhidharma.

Misterul învăluie sfârșitul vieții lui Bodhidharma în China. Nu știm cum, când și de ce a părăsit el pământul acesta.

Unii spun că a fost otrăvit de rivalii săi, alții că s-ar fi înapoiat în India traversând desertul, iar după alții că s-ar fi dus în Japonia. Însă cu toții sunt de acord că el a trăit vreme îndelungată - după Tao Hsiuan, de pildă, mai mult de o sută cincizeci ani.

După plecarea lui Bodhidharma, Hui Ko a devenit principalul interpret al budismului Zen, ivindu-se astfel o nouă linie de transmisie.

După părerea lui Tao Hsiuan, Bodhidharma a lăsat mai multe tratate sau predici, care aveau o largă circulație în epoca autorului „Vieților marilor călugări“.

Singura scriere autentică a fondatorului Zenului, însă, care a ajuns până în zilele noastre, este un document foarte scurt, intitulat „Principiile Practicii“, care s-a păstrat atât în Viețile lui Tao Hsiuan, cât și în Analele lui Tao Yuan.

În afara acestui tratat, ne-au parvenit și alte scrieri atribuite lui Bodhidharma: „Dincolo de gândire“, „Despre trezire“, „Contemplarea minții“, „Analele transmisiei Lămpii“ chiar dacă le considerăm apocrife, ele sunt totuși profund impregnate de spiritul Zenului, de „măduvă învățăturii tăcute“ a primului patriarh Zen.

Cărţi de Bodhidharma