Cărţi de Călin Hentea
Născut în 1958, în Brașov, Călin Hentea a absolvit studii universitare politehnice (1983), de drept (1998) și este doctor Magna cum Laude în științe militare.
Din 1986 este ofițer în armată și a absolvit mai multe cursuri de specialitate ale NATO.
Din 1995 până în 2001 a lucrat ca redactor în presă militară, iar în prezent este colonel în cadrul Direcției Operații, Secția de Operații Informaționale a Statului Major General.
În perioada aprilie-iulie 1997 a luat parte la „Operațiunea Alba“ desfășurată în Albania în calitate de ofițer de relații publice al Detașamentului ROMDET „Sfântu Gheorghe“, iar în anii 2003 și 2004 a executat misiuni NATO în comandamentul principal al KFOR din Pristina, Kosovo, lucrând în structuri de operații psihologice și informaționale.
Colecționează cărți poștale ilustrate de propagandă.