Cărţi de Ian Stewart
Ian Stewart este cel mai inteligent și mai prolific autor de popularizare a matematicii din Marea Britanie, lista titlurilor publicate de el cuprinzând peste 80 de volume, printre care trei care explică tainele științifice ale lumii-disc imaginate de Terry Pratchett.
E profesor emerit de matematică al Universității din Warwick, unde încă mai desfășoară un program de cercetare.
E recunoscut pentru disponibilitatea și dăruirea cu care se străduiește să facă cunoscută și să explice matematica publicului larg.
Din aceste motive, în 2001, a fost răsplătit cu medalia Michael Faraday de către Societatea Regală de Științe.