Jack Canfield (n. 1944) este un autor american, vorbitor motivațional și antreprenor.
El este co-autorul seriei „Supă de pui pentru suflet“, care are peste 250 de titluri și mai mult de 500 de milioane de exemplare tipărite în peste 40 de limbi.
În 2005, Canfield a scris împreună cu Janet Switzer cartea „Principiile succesului: Cum să ajungi de unde ești până unde vrei să fii“.[4]
Jack Canfield și-a început cariera în 1967 ca profesor la un liceu în Chicago, Illinois.
Apoi a lucrat la Clinton Job Corps Center din Iowa și la W. Clement and Jessie V. Stone Foundation din Chicago.
A condus un centru rezidențial Gestalt, numit New England Center for Personal and Organizational Development, și a fost numit unul dintre cei zece tineri remarcabili din America (TOYA) de către Jaycees din SUA în 1978.
Jack Canfield este fondatorul și CEO-ul The Canfield Training Group din Santa Barbara, California și fondator al Fundației pentru stima de sine din Culver City, California.
El este deținătorul unui record Guinness pentru faptul că a avut simultan șapte cărți pe lista celor mai bine vândute din New York Times.
De asemenea a apărut în filmul „Secretul“.
Dacă doriți mai multe informații despre Jack Canfield puteți urma linkurile următoare:
Ai nevoie de un imbold? După cum spunea Norman Vincent Peale: „Schimbă-ți gândurile și îți vei schimba astfel întregul univers personal.“ Poveștile din această carte te pot ajuta enorm în această direcție.
Această carte din seria „Supă de pui pentru suflet“ se axează pe povești despre credință, speranță, miracole și devotament, care îți vor aduce bucurie în suflet.
În această colecție specială, „Supă de pui pentru suflet“, vei putea citi povești incredibile ale celor care au trecut dincolo de durerea trupului și a sufletului, pentru a supraviețui cancerului.
Subliniind tenacitatea spiritului omenesc, aceste povești vă vor oferi inspirația pentru schimbare, prin experiențele pe care vi le împărtășesc alți membri ai comunității de recuperare despre cum și-au recăpătat viața, cum și-au reînnoit relațiile și și-au construit un viitor plin de promisiuni.