Cărţi de Jacques de Voragine
Jacques de Voragine a fost unul dintre cei mai instruiți oameni ai vremii sale, dar și un sfânt. Viața sa – dacă vreun savant și-ar da osteneală să o reconstituie în amănunt – ar îmbogăți cu un capitol prețios istoria gândirii religioase a secolului al XIII-lea.
Preafericitul Jacques de Voragine s-a născut în anul 1228, la Varagina, de unde și numele său latinizat, Jacobus de Varagina.
Când a împlinit șaisprezece ani, în 1244, a intrat în ordinul dominican. Rând pe rând novice, călugăr, profesor de teologie, apoi predicator, el întruchipa în ființa și în știința să moravuri atât de pure și o virtute atât de nestrămutată, încât și astăzi toate mănăstirile dominicane din nordul Italiei păstrează amintirea sfințeniei sale.
La vârsta de treizeci și cinci de ani, a fost ales stareț al mănăstirii în care slujea. Apoi, în 1267, călugării i-au încredințat cârmuirea mănăstirilor din provincia Lombardia, funcție infinit mai obositoare și mai grea decât cea de stareț, de care s-a achitat cu mare cinste vreme de optsprezece ani. În anul 1292 este numit arhiepiscop de Genova. În această funcție a adus pacea între cetățenii Genovei, căci în 1295 reușește un lucru incredibil, și anume împăcarea guelfilor și a ghibelinilor, confirmată printr-un act solemn.
Pe toată durata episcopatului său, mergea personal să îngrijească bolnavii, pe străduțele mizere din port, având întotdeauna la el o listă cu dezmoșteniții sorții, „pe care-i vizita de dimineață până seara, vorbind cu ei cele mai mărunte lucruri care țineau de traiul zilnic“. Dăruia săracilor veniturile sale și cele ale bisericii în care predica. Înainte de a muri, în 1298, a interzis să i se facă funeralii pompoase, preferând ca banii care s-ar fi cheltuit astfel să meargă în buzunarele nevoiașilor. A cerut ca trupul lui să nu fie înhumat în catedrală, alături de ceilalți episcopi, ci să fie depus în biserica mănăstirii unde fusese stareț, lucru care s-a și întâmplat, fiind îngropat în stânga corului.
Ca și „Legenda Aurea“, predicile și discursurile religioase ale lui Jacques de Voragine, eliberate de întreaga lor încărcătura dogmatică, au o simplitate și o bonomie extrem de originale și sunt meșteșugit întocmite, pentru a merge la inima oamenilor. Dar niciuna dintre celelalte lucrări ale sale nu a avut, în vremea lui, un succes comparabil cu uimitoarea să „culegere“ de vieți ale sfinților pe care, încă de la apariția sa, întreaga Europă a denumit-o „Legenda Aurea“ (Legenda de aur).