0 titluri

Tel: 0722.940.581

  1. Acasă
  2. Listă autori
  3. Cărţi de Jakob Böhme

Cărţi de Jakob Böhme

Jakob Böhme.
Jakob Böhme

Jakob Böhme (1575 – 1624) a fost un filozof german, mistic creștin și teolog protestant luteran. A fost un gânditor original în cadrul tradiției luterane, iar prima sa carte, „Aurora - Fundamentele filozofiei, astrologiei și teologiei“, a provocat un mare scandal la vremea ei.

Jakob Böhme a avut o influență profundă asupra mișcărilor filozofice de mai târziu, cum ar fi idealismul german și romantismul german, iar Hegel l-a descris pe Böhme drept „primul filozof german“.

Încă din adolescență s-a rugat și a citit în mod regulat Biblia, precum și lucrări ale unor vizionari precum Paracelsus, Weigel și Schwenckfeld, deși nu a avea nicio educație formală.

Mentorul lui Böhme a fost Abraham Behem care a corespondat cu Valentin Weigel.

De asemenea Böhme s-a alăturat „Conventiculului adevăraților slujitori ai lui Dumnezeu“ - un grup de studiu parohial organizat de Martin Moller.

Încă din timpul lungul tinereții sale Jakob Böhme a avut o serie de experiențe mistice, culminând cu o viziune în 1600, când într-o zi și-a focalizat atenția asupra frumuseții rafinate a unui fascicul de lumină solară reflectat într-un vas de cositor. El credea că această viziune îi dezvăluia structura spirituală a lumii, precum și relația dintre Dumnezeu și om și bine și rău. La acea vreme, el a ales să nu vorbească deschis despre această experiență, preferând în schimb să-și continue munca și să-și creeze o familie.

În 1610, Böhme a experimentat o altă viziune spirituală în care a înțeles în unitatea cosmosului și că el a primit o vocație specială de la Dumnezeu.

La 12 ani după viziunea din 1600, Böhme a început să lucreze prima sa carte, „Aurora“. Inițial cartea a scris-o pentru el însuși și de aceea nu a fost niciodată finalizată, iar pastorul-șef din Görlitz a considerat-o ca fiind eretică și l-a amenințat pe Böhme cu exilul dacă va continua să lucreze la ea. Drept urmare, Böhme nu a scris nimic timp de câțiva ani; totuși, la insistențele prietenilor care o citiseră pe Aurora, a început să scrie din nou în 1618.

În 1619 Böhme a scris „Cele trei principii ale esenței divine“, care a fost urmată de multe alte tratate, toate copiate de mână și circulate doar între prieteni.

În 1620, Böhme a scris „Viața triplă a omului“, cu răspunsuri la 40 de întrebări, despre suflet, Întruparea lui Iisus Hristos, Cele șase puncte teosofice, cele șase puncte mistice, Mysterium Pansophicum și Informatorium novissimorum (Al ultimelor timpuri).

În 1621, Böhme a scris „De Signatura Rerum“ (bazându-se în parte pe doctrina semnăturilor).

În 1623, a scris „Despre alegerea către har“, „Despre testamentele lui Hristos“, „Mysterium Magnum“, „Clavis“ (Cheia).

Dacă doriți mai multe informații despre Jakob Böhme puteți urma linkurile următoare:

en.wikipedia.org => Jakob Böhme

britannica.com => Jakob Böhme


Cărţi de Jakob Böhme


Testamentele lui Iisus

Autor(i): Jakob Böhme,
Editura: Lambodar
Colecţia: Jakob Boehme
Anul apariţiei: 2024
Pagini: 120 (13x20 cm)
ISBN:9786069584484
Preţ: 24,00 Lei
Disponibilitate: în stoc

Acesta este modul în care este necesar ca „Testamentele lui Iisus“ să fie înțelese la modul fundamental; care este participarea adecvată la ele și cum să fie ele asimilate. O oglindă pentru învățător și ascultător.

CHEIA

Explicația diverselor puncte și termeni principali folosiți de autor în operele sale

Autor(i): Jakob Böhme,
Editura: Firul Ariadnei
Colecţia: Jakob Boehme
Anul apariţiei: 2022
Pagini: 80 (13x20 cm)
ISBN:9786068594200
Preţ: 20,00 Lei
Disponibilitate: în stoc

Deși scrierile sale denotă o cunoaștere ezoterică, pentru Jakob Boehme mântuirea este mai mult legată de iubire și grație decât de cunoaștere. Problema principală a oamenilor nu este cunoașterea insuficientă, ci mai degrabă o rătăcire a voinței. Mântuirea depinde de reorientarea voinței prin alegerea de a trăi în lumină și iubire.

6 Puncte

SEX PUNCTA THEOSOPHICA sau DESPRE FUNDAMENTUL ȘI PROFUNZIMEA A 6 PUNCTE TEOSOFICE

Autor(i): Jakob Böhme,
Editura: Lambodar
Colecţia: Jakob Boehme
Anul apariţiei: 2026
Pagini: 160 (10x14 cm)
ISBN:9786069584392
Preţ: 18,00 Lei
Disponibilitate: în stoc

O poartă deschisă a tuturor secretelor vieții, în care cauzele tuturor ființelor devin cunoscute

Calea către Conștiința Cristică

Autor(i): Jakob Böhme,
Editura: Firul Ariadnei
Colecţia: Jakob Boehme
Anul apariţiei: 2018
Pagini: 304 (13x20 cm)
ISBN:9786068594040
Preţ: 40,00 Lei
Disponibilitate: în stoc

Dacă ai Duhul credinței vei simți cu admirație cum duhul Autorului cărții „Calea către Conștiința Cristică“ te conduce ca și cum te-ar ține de mână pe acea temelie unde credința se aprinde în inima ta și te ajută să renaști intru Iisus

40 de întrebări despre suflet

Autor(i): Jakob Böhme,
Editura: Lambodar
Colecţia: Jakob Boehme
Anul apariţiei: 2024
Pagini: 208 (13x20 cm)
ISBN:9786069584408
Preţ: 40,00 Lei
Disponibilitate: în stoc

Jakob Boehme a scris răspunsurile la aceste întrebări, în principal de dragul prietenului său care i le-a trimis, precum și în beneficiul tuturor celor care iubesc cunoașterea misterelor.