0 titluri

Tel: 0722.940.581

  1. Acasă
  2. Listă autori
  3. Cărţi de Parker J. Palmer

Cărţi de Parker J. Palmer

Parker J. Palmer este scriitor şi profesor, implicându-se totodată activ în probleme de educaţie, comunitate, leadership, spiritualitate şi schimbare socială.

Munca lui cuprinde o gamă vastă de instituţii ‒ colegii şi universităţi, şcoli de stat, organizaţii comunitare, instituţii religioase, corporaţii şi fundaţii.

Este membru cu vechime al Asociaţiei Americane pentru Educaţie Superioară, consilier cu experienţă în cadrul Institutului Fetzer şi fondator al programului Fetzer de formare a profesorilor de şcoală generală.

Fundaţia Danforth şi Institutul Fetzer i-au sprijinit munca prin burse consistente.

A câştigat în 1993 premiul naţional al Consiliului Colegiilor Independente pentru contribuţii remarcabile în domeniul educaţiei superioare.

În 1998, în cadrul aşa-numitului Leardership Project, un studiu ce a inclus 10 000 de cadre didactice, Palmer a fost numit unul dintre cei mai importanţi profesori din învăţământul superior şi formatori de opinie din ultimul deceniu: „A inspirat o generaţie de profesori şi reformatori prin viziunile sale evocând comunitatea, cunoaşterea şi plenitudinea spirituală.“

Datorită scrierilor sale, a fost distins cu mai multe doctorate onorifice, precum şi premii pentru realizări remarcabile, printre care Premiul de Excelenţă acordat de Associated Church Press.

A publicat zece poezii, peste o sută de eseuri şi câteva cărţi de succes, printre care „Promisiunea paradoxului“, „Printre străini“, „Să ştim după cum suntem ştiuţi“, „Viaţa activă“ şi „Curajul de a preda“.

Este membru al Societăţii Religioase a Prietenilor (Quakeri) şi trăieşte în Madison, Wisconsin.


Cărţi de Parker J. Palmer