Paul Grigoriu s-a născut pe 6 martie 1945 la Bacău.
După încheierea liceului a urmat cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii Bucureşti (Secţia Franceză-Spaniolă).
În 1969 a început să lucreze la Radio, în Redacţia Emisiunilor pentru Străinătate, Secţia Franceză. În timpul verii putea fi auzit pe undele postului estival Radio Vacanţa, iar după 1990 s-a mutat, aşa cum visa de multă vreme, la Radio România Actualităţi.
În 1992, după o scurtă perioadă petrecută în fruntea postului Radio România Tineret, a devenit director general adjunct la Radio România Actualităţi, funcţie pe care a ocupat-o până în 2002.
De-a lungul timpului s-a remarcat prin emisiuni de mare succes, precum MATINAL, NOAPTE ALBASTRĂ, SFERTUL ACADEMIC şi, în cele din urmă, K-DRANE.
A ieşit la pensie la sfârşitul lui 2008, continuându-şi activitatea literară începută în 1992 cu „Anatomia unei străzi“. Cea mai recentă carte, „Doi pentru o copilărie“, a apărut la patru zile după moartea lui, survenită pe 2 aprilie 2015 la Buciumeni, unde se retrăsese după ieşirea la pensie.
Cărţi de Paul Grigoriu
Autor(i): Paul Grigoriu
Editura: Publica
Anul apariţiei: 2015
Pagini: 200 (13x20 cm)
Preţ: 33,72 Lei
Disponibilitate: în 7-14 zile
„Cutele şi cutrele memoriei“ este cartea lui Paul Grigoriu de memorii radiofonice. Dată fiind amprenta pe care autorul şi-a lăsat-o asupra radioului românesc, dintr-un anumit punct de vedere este şi cartea lui cea mai aşteptată.