Petru Ursache (1931-2013) a fost profesor la Catedra de Literatură română și la Catedra de Literatură comparată ale Facultății de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași, unde a predat disciplinele Folclor, Estetică, Etnologie, Mitologie și religie.
A obținut titlul de doctor în filologie al Universității din București, teza lucrării de doctorat fiind „Șezătoarea“ în contextul folcloristicii.
A mai susținut cursul de Estetică teologică la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași.
Petru Ursache a publicat mai multe volume de folcloristică, estetică și etnologie, a colaborat la Tratatul de dialectologie (1984), a îngrijit peste douăzeci de antologii și ediții critice ale operelor lui Al. Vasiliu, M. Eliade, M. Sadoveanu, N. Crainic, Al. Dima și M. Eminescu și a publicat antologia de poezie religioasă „Duh și slovă“.
Dacă doriți mai multe informații despre Petru Ursache puteți urma linkurile următoare:
ro.wikipedia.org => Petru Ursache
Moartea mai poate fi adevărată și reală când îndeplinește un rost; spre deosebire de moartea banală, comună. Omul ales, eroul tragic știe să moară, experimentând propria-i existență dramatică, în sens inițiatic și în circumstanțe misterice, așa cum i-a fost dat prin tradiție și păstorului carpatic.
Opera folclorică se naște în mediul oralității, de aceea se distinge printr-o constituție complexă, etnografico poetică, uneori autonomă, ca doina ori paremiologia.
În lumea valorilor estetice, nu contează pretextul care a dat naștere operei și nici dacă autorul este analfabet sau diplomat universitar. Contează sensibilitatea și talentul, care determină rostirea frumoasă. E adevărat, nu multe dintre creațiile orale au acces în sfera elevată a valorilor. Dar așa se întâmplă și pe terenul creației culte. Timpul le judecă pe toate, impunând selecții drastice și într-o parte, și în alta.
Frumosul categorial a găsit în săteanul de altădată un teoretician demn de invidiat. El a formulat câteva sentințe simple și precise, de tipul „Nu-i frumos ce-i frumos, ci-i frumos ce-mi place mie“, pe care le-a instituționalizat, adică a făcut să fie acceptate de întreaga obște, și le-a experimentat în practica artistică, precum și în viața de zi cu zi.
Etnosofia vine să întregească imaginea modernizată a științelor etnologice și antropologice. Rareori o s-o găsim menționată în dicționare, pentru că abia își caută certificatul de naștere și identitatea.
Cât despre textele incluse în volumul de față, cititorul a mai avut prilejul să le cunoască din rubrica mea din „Convorbiri literare“, intitulată „Cartea de etnologie“.
