Cărţi de Shakti Gawain
Shakti Gawain a studiat psihilogia și dansul la Reed College și la Universitatea din California, iar după absolvire a călătorit timp de doi ani în Europa și Asia, studiind filozofii orientale, meditația și yoga. După revenirea în America, s-a implicat în mișcarea pentru potențialul uman, citind intens și lucrând cu diverși instructori.
Aflată în postura unui magistru cald, echilibrat și inspirat, Shakti ține seminarii pe plan internațional și conduce ateliere de lucru în toată lumea. Timp de mai bine de douăzeci de ani, a ajutat mii de oameni să învețe să aibă încredere în forțele proprii și să acționeze în virtutea adevărului lăuntric, pentru a ajunge astfel să-și elibereze și să-și dezvolte creativitatea în toate domeniile de existență.
Este autoarea cărțior: Living în the Light. A Guide to Personal and Planetary Transformation (1986), Return to the Garden (1989), The Path of Transformation (1993), Vizualizarea creativă (1995), Creating True Prosperity (1997), Cele patru niveluri ale vindecării (1997).