VASILE LOVINESCU (17 decembrie 1905 - 14 august 1984) a fost critic literar, dramaturg și filosof esoteric român, discipol al filosofului și inițiatului francez René Guénon.
El este nepot după tată al celebrului critic și scriitor Eugen Lovinescu.
Deși e puțin cunoscut publicului larg, Vasile Lovinescu a scris mai multe studii de interpretare ezoterică a unor basme românești, precum și cartea „Dacia Hiperboreană“ în care susține ideea existenței unui centru spiritual în vechiul spațiu dacic.
Vasile Lovinescu consideră că atunci când un centru inițiatic, o școală spirituală, e pe cale să dispară din diverse motive, ea își încredințează cunoașterea inițiatică folclorului sub formă de basme, legende sau colinde pline de un simbolism ascuns, pe care marea masă de oamenii le va propaga fără știe, din generație în generație, până când va apărea un nou centru spiritual unde aceste cunoștințe ezoterice vor putea fi descifrate din nou.
Plecând de la această idee Vasile Lovinescu face o interpretare ezoterică a mai multor basme și colinde românești care a fost publicată în mai multe volume.
Pentru mai multe informații despre Vasile Lovinescu vizitații și lovinestii.ro sau pagina de pe Wikipedia dedicată lui Vasile Lovinescu.
Dacă doriți mai multe informații despre Vasile Lovinescu puteți urma linkurile următoare:
În istoria profană, noi suntem o parte a unui dynamis civilizațional mai larg. Pentru Lovinescu, „migrația hiperboreeană nu are nimic dintr-o emigrație; că nu se găsește în ea nimic improvizat, întâmplător, gratuit, precipitat“. E o mișcare sacră, un flux al unei spiritualități care nu sfidează sacerdoții greci, dar care dau vetrei Europei o rădăcină getică.
„Mitul sfâșiat“ este, pentru Vasile Lovinescu, expresia unei sciziuni a modernității. E locul în care grija de sine (epimeleia heautou) dispare și face loc celebrei cunoașteri de sine (gnothi seauton).
Demersul pare, mai degrabă, rezultatul unor meditații metafizice, în care soluția pentru o problematică anume nu e nici transcendentală, nici imanentă, ci expresia compromisului dintre cele două, anume, o paradigmă alchimică de operare a cunoașterii de sine, care își prelungește valabilitatea tradițională în modernitate.
Prezenta lucrare nu este ceea ce se numește în mod obișnuit un studiu de folclor, basmele lui Creangă sunt doar un punct de plecare, pretext și materie primă ale unor considerații strict adecvate și țesute pe știința simbolurilor, disciplină tradițională caracterizată ca imuabilă, unanimă, perenă, cu legi proprii coextensive cu acelea ale unui univers semnificativ și ierarhizat, misterios.
