VIKTOR SCHAUBERGER a fost un silvicultor austriac care a trăit între anii 1885 și 1958. El a fost totodată și un inventator genial realizând multe invenții într-un domeniu care astăzi este numit ecotehnologie.
Viktor Schauberger a fost supranumit „Magicianul apei“ („Vrăjitorul apei“, după unele traduceri nu tocmai inspirate) datorită unui dispozitiv de purificare a apei cu care transforma „apa vie“ în „apă moartă“, fiind astfel mult mai sănătoasă.
Viktor Schauberger a fost o personalitate aparte în lumea științei, unul dintre acele personaje incomode, ale cărui descoperiri și invenții i-au deranjat pe mai-marii vremii, care obțineau câștiguri imense din utilizarea surselor convenționale de energie. Ori, Viktor Schauberger propunea, ca surse neconvenționale de energie, apa și aerul, care sunt la îndemâna oricui…
Deviza sa era „să înțeleagă natura, apoi să o copieze“.
Nu e întâmplător faptul că și astăzi la 50 de ani de la moartea s-a invențiile și cunoștințele sale sunt marginalizate și cunoscute de foarte, foarte puțină lume.
Printre invențiile sale se numără:
motorul cu implozie. (Da! Ați citit bine implozie!)
canale de flotaj pentru transportul buștenilor din zonele greu accesibile până la joagăr, reducând de 12 ori prețul transportului față de varianta cu tracțiune animală (cai).
Repulsine și Propulsine, 2 tipuri de mașini bazate pe principiul și forța imploziei, de 127 de ori mai mare decât cea a exploziei.
aparate de purificare a apei
aparate de purificare a aerului
În 1958, la 73 de ani, Viktor Schauberger este invitat în America, pe motivul că acolo lumea e mult mai deschisă pentru a-i pune teoriile în aplicare, și i se propune un buget nelimitat. Ajuns în America, Viktor Schauberger își dă seama că afacerea are dedesubturi ciudate și renunță, dar nu obține dreptul de întoarcere în Austria decât abandonând americanilor toate prototipurile și toate planurile și angajându-se să nu mai lucre niciodată în domeniul imploziei.Moare în mod suspect, la Linz, pe 25 septembrie 1958, la doar cinci zile după întoarcerea sa în țară. Ultimele sale cuvinte au fost: „Mi-au furat tot, absolut tot. Nici eu nu îmi mai aparțin“. Alte informații despre munca lui Viktor Schauberger și invențiile sale găsiți la:
Aflându-ne în pragul unei noi ere, primii zori ai unei noi epoci, există o atmosferă de așteptare a unor lucruri iminente și noi. Așadar, pare oportun ca schimbarea radicală de direcție din domeniul conceptelor energetice, prezentată în această carte, să fie pusă la dispoziție acum, când cursul dezvoltării umane se transformă. De asemenea, într-o perioadă în care activitățile omenirii sunt tot mai mult considerate ca aflându-se pe o direcție de coliziune frontală cu…
Acesta e primul volum din cele 4 ale seriei Ecotehnologii și include studiile lui Schauberger despre apă, sol, copaci și fertilitate, dar și aplicații extraordinare pentru a conlucra cu Natura.
Cum să folosim energiile naturii în agricultură și silvicultură
Autor(i): Viktor Schauberger Editura: Vidia Anul apariţiei: 2013 Pagini: 321 (13x20 cm) ISBN:9786068414232
Preţ: 35,00 Lei Disponibilitate: în 7-14 zile
Acest volum, al treilea din seria „Ecotehnologii“, conține scrierile lui Schauberger despre copaci, despre agricultura biodinamică și despre energiile subtile din natură.Pe măsură ce parcurge paginile cărții de față, cititorul va avea ocazia nu doar să descopere contribuția la zestrea umanității a operei de-o viață a lui Viktor Schauberger, ci și să preia percepția lui progresistă și pătrunzătoare privind fenomenele energetice aflate la baza manifestărilor fizice și să o aplice pentru a…
Autor(i): Viktor Schauberger Editura: Vidia Anul apariţiei: 2013 Pagini: 337 (13x20 cm) ISBN:9786068414102
Preţ: 35,00 Lei Disponibilitate: în stoc
„Natura ca Profesor“ este singura carte din acest moment care reușește să prezinte în mod elocvent și corect atât pericolele la care ne expunem deteriorând mediul înconjurător, cât și intervențiile pe care le putem face pentru a preveni aceste distrugeri colosale și a reveni la starea de echilibru.