Julie King este licențiată în arte la Princeton University și are un doctorat în drept la Yale Law School.
De asemenea, a obținut un certificat de consultant în dezvoltare organizațională și unul de coach.
Julie a urmat și cursuri în domenii precum medierea juridică și tehnicile meditației.
A crescut alături de Joanna Faber, familiile lor fiind vecine. Astfel, a cunoscut îndeaproape strategiile de parenting pe care Adele Faber le-a elaborat și, chiar dacă nu a urmat o carieră în domeniul educării copiilor, Julie King a predat cursuri care aveau la bază cărțile scrise de Adele.
Primul dintre acestea l-a susținut la grădinița fiului său, iar după aceea Julie a continuat să organizeze ateliere de parenting în numeroase state din America.
Poate sunteți părinți, poate sunteți educatori, poate sunteți bunici sau poate doar aveți în îngrijire un copil de o vârstă fragedă cu care nu știți cum să vă purtați.
Îi vreți binele și îi interziceți să mănânce prea multe dulciuri, îl puneți să doarmă la prânz sau nu acceptați mereu să-i faceți pe plac. Dar metodele nu funcționează. Relația voastră nu e deloc cea pe care v-o doriți.
Cărţi de Julie King
Ghid de supraviețuire pentru părinți cu copii de 2-7 ani
Autor(i):
Joanna Faber,
Julie KingEditura:
Curtea VecheColecţia:
Familia (Curtea Veche)Anul apariţiei:
2019Pagini:
384 (15x22 cm)
Preţ:
50,00 Lei
Disponibilitate:
în stoc
Cartea Joannei Faber și a lui Julie King vă dezvăluie secretele comunicării cu copiii mici – cum să îi ascultați, cum să îi determinați să vorbească, cum să înțelegeți ce gândesc, ce simt și ce vor.