W. Thomas Boyce este medic pediatru și profesor emerit al Catedrei de Pediatrie și Psihiatrie a Universității din California, San Francisco.
Anterior a deținut gradul de profesor asociat la Facultatea de Sănătate Publică a Universității din California, Berkeley, și de șef al Catedrei de Dezvoltare a Copilului la Universitatea British Columbia, Vancouver.
Este unul dintre coordonatorii programului „Child and Brain Development“ al Institutului Canadian pentru Cercetări Avansate și al rețelei de cercetare JPB Foundation Research Network for Toxic Stress.
De asemenea, face parte din comisia Children, Youth and Families a National Academies of Science, iar în 2011 a fost ales membru al Academiei Naționale de Medicină.
Cercetările sale medicale se ocupă de diferențele individuale de sensibilitate biologică a copiilor în contexte sociale precum familia, școala și comunitatea.
Activitatea sa, cuprinsă în peste 200 de articole științifice, demonstrează că subcategoria copiilor-orhidee are o susceptibilitate biologică excepțională la condițiile sociale și prezintă riscuri mai mari de îmbolnăvire și de tulburări de dezvoltare într-un mediu în care predomină adversitatea și stresul.
Privite în ansamblu, descoperirile sale sugerează că sprijinul acordat copiilor în mediul lor timpuriu are efecte semnificative asupra sănătății și bunăstării acestora.
Cărţi de W. Thomas Boyce
De ce există copii cu probleme de dezvoltare și cum pot toți copiii să crească frumos
Autor(i):
Dr. W. Thomas Boyce,
Editura:
PublicaAnul apariţiei:
2019Pagini:
384 (14x20 cm)
Preţ:
55,00 Lei
Disponibilitate:
în 7-14 zile
„Orhideea și păpădia“ oferă speranță și deschide drumul spre succes pentru părinți, profesori, psihologi și experți în dezvoltarea copilului – categorii care se confruntă cu copii dificili.