Biserica și gnoza
Editura: Herald
Colecţia: Fiat Lux
Anul apariţiei: 2008
Pagini: 192 (13x20 cm)
Preţ: 35,00 Lei
Disponibilitate: în stoc
Dintr-un anumit punct de vedere, problema cu care se confruntă gânditorul creștin din secolul al doilea este similară cu cea pe care o avem și noi de rezolvat astăzi: cum să exprimăm în termeni potriviți lumii moderne mesajul evanghelic, care a fost propovăduit într-o societate atât de îndepărtată de noi și atât de diferită ca perspectivă.
Și, fără îndoială, nu ne confruntăm doar cu o problemă ce ține de cuvinte și nume sau de simpla adecvare a termenilor.
Cum să păstrăm valoarea „comorii“, văzând că „vasele din lut“, în care a fost depozitată prima oară, sunt atât de nepotrivite și, în unele cazuri, uzate și sparte de trecerea timpului?
Este aceeași problemă cu care s-au confruntat înainte oamenii din secolul al doilea, când Evanghelia a fost transferată din Palestina în Europa și dintr-un mediu semit în civilizația cultivată, științifică și filozofică a lumii greco-romane.
Această carte este într-un anumit sens controversată. Una din tezele ei principale a fost aceea de a susține vechea perspectivă potrivit căreia „gnosticii“ au fost mai degrabă creștini, fără îndoială eretici, dar eretici creștini, iar nu păgâni cu câteva particularități creștine.
Pentru gnostici, figura lui Iisus Mântuitorul era centrală, iar intenția lor nu era atât de mult sincretistă, pe cât era un efort de a realiza o reprezentare a lui Iisus și a „mântuirii“ aduse de El într-o formă ce putea fi acceptată de oamenii educați și cultivați.
Cultura și educația de atunci ne sunt străine, dar acest lucru nu ne învață decât că efortul făcut de către gnostici este un efort pe care s-ar cuveni să îl facem și noi.
Țelul nu trebuie să fie o statică perfecțiune a formulării, care (dacă este atinsă) nu înseamnă decât osificare. Ceea ce este într-adevăr necesar este efortul de a exprima în propriul nostru grai magnalia Dei, într-un limbaj care înseamnă cu adevărat ceva pentru noi, chiar dacă ar fi diferit de cuvintele sacre ale antichității.