Cutremurarea temeliilor
Editura: Herald
Colecţia: Fiat Lux
Anul apariţiei: 2007
Pagini: 208 (13x20 cm)
Preţ: 26,00 Lei
Disponibilitate: în 7-14 zile
„Cutremurarea temeliilor“ (1948), este una din cărțile care l-au făcut cunoscut pe Paul Tillich în afara mediilor filosofice sau teologice, aducându-i foarte repede celebritatea.
Scrisă la scurtă vreme după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial - eveniment care prin atrocitățile și milioanele de victime pe care le-a produs a zdruncinat toate valorile pe care se întemeiase umanitatea până la acea dată, cartea este o meditație gravă asupra condiției umane în noile condiții create de durerosul conflict.
Temeliile de până atunci ale relațiilor omului cu semenii, cu lumea și cu el însuși au fost într-atât de clătinate încât vechile soluții s-au dovedit neputincioase, fiind necesare noi abordări, noi soluții.
În ciuda acestei experiențe tragice, eshatologia lui Tillich nu se construiește atât pe neliniștea sau angoasa apropierii iminente a sfârșitului, cât mai ales pe speranța neclintită într-un viitor mai bun.
Când pământul îmbătrânește și piere, când națiunile și popoarele mor, Dumnezeu schimbă aspectele ființei Sale infinite. El este temelia pe care sunt așezate toate temeliile; iar această temelie nu se poate surpa. Există ceva imuabil, neschimbător, de nezdruncinat, etern, care se manifestă în lumea noastră trecătoare și muritoare.
La limita finitului, infinitul devine vizibil; în lumina Eternului, se vede efemeritatea temporalului… Dacă temelia acestui loc și a tuturor locurilor începe să se clatine, rămân doar două variante: disperarea, care este certitudinea pieirii eterne sau credința, care este certitudinea mântuirii eterne.
„Lumea se va prăbuși, dar mântuirea mea nu cunoaște sfârșit“, spune Domnul.
Aceasta este ceea ce trebuie să numim religie sau, mai precis, temeiul religios al tuturor religiilor.
Cuprinsul cărţii: „Cutremurarea temeliilor“
- Cutremurarea temeliilor
- Trăim în două ordini
- Paradoxul fericirilor
- Cei doi robi ai lui Dumnezeu
- Meditația: misterul timpului
- Fuga de Dumnezeu
- Adâncul existenței
- Despre efemeritatea vieții
- Toată făptura împreună suspină
- Experienta sacrului
- Jugul religiei
- Înțelesul providenței
- Cunoaștere prin iubire
- Lucrând adevărul
- Teologul (partea I)
- Teologul (partea II)
- Teologul (partea III)
- Mărturisirea duhului către duh
- Cel care este Hristosul
- Așteptarea
- Ești acceptat
- Născut într-un mormânt
- Nimicirea morții
- Iată, eu fac un lucru nou