0 titluri

Tel: 0722.940.581

  1. Acasă
  2. Cărți: Enigme-Conspirații
  3. Fenomene aerospațiale neidentificate
Carte

Fenomene aerospațiale neidentificate

Fenomene aerospațiale neidentificate. Editura Pro Editură și Tipografie

NASA și Vaticanul recunosc

Autor(i): Yves Sillard
Editura: Pro Editură și Tipografie
Colecţia: Universuri secrete
Anul apariţiei: 2008
Pagini: 288 (15x23 cm)
Preţ: 27,00 Lei
Disponibilitate: STOC EPUIZAT!
Nu ştim dacă şi când mai primim această carte.


De mai multe decenii, mii de martori, în Franța, zeci de mii, în întreaga lume, au observat evenimente insolite asupra cărora își pun întrebări și așteaptă, în mod justificat, din partea comunității științifice, o analiză aprofundată și o încercare de explicație.

Tăcerea aproape totală a mediilor științifice, dovadă aparentă a unui dezinteres total, a fost, până în prezent, singurul răspuns la întrebările lor.

Cu foarte puține excepții, autoritățile publice au adoptat o atitudine similară, abținându-se de la orice declarație oficială privind acest subiect, probabil considerat prea periculos.

Această carte își dorește să abordeze, fără nici o idee preconcepută, un subiect care a făcut în deceniile trecute obiectul reacțiilor pasionale și iraționale, într-o atmosferă uimitoare de dezinformare: cel al fenomenelor aerospațiale neidentificate.

Destinată informării marelui public, lucrarea ar trebui să intereseze și oamenii de știință.

Autorii se bazează pe mărturiile înregistrate la CNES (Centrul Național de Studii Spațiale) în ultimii treizeci de ani și pe un spectru mondial de observări aeronautice raportate de piloți, în condiții de maximă seriozitate și rigurozitate, care nu pot lăsa nici cea mai mică îndoială în privința credibilității lor.

Un procentaj semnificativ al acestor observări, a căror realitate nu poate fi contestată, rezistă în fața oricărei explicații ce apelează la fenomene astronomice, spațiale sau meteorologice cunoscute.

Sunt evocate diferite ipoteze, care încearcă să explice inexplicabilul, fiind analizată cea a vehiculelor provenite de pe exoplanete.

Cei care au conceput lucrarea „Fenomenele aerospațiale neidentificate“ speră ca măcar o parte dintre oamenii de știință, adoptând o atitudine mai constructivă decât cea de până acum, să se intereseze, fără să se teamă de critică, de problemele pe care, prin forța lucrurilor, această carte le examinează doar în treacăt.